12.4 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăSpecialSuspect arestat de poliţia din Toronto, în cazul atacului armat de sâmbătă

Suspect arestat de poliţia din Toronto, în cazul atacului armat de sâmbătă

Poliţia din Toronto a anunţat luni că a arestat un suspect în cazul atacului armat de sâmbătă, în care o persoană a fost ucisă iat alte şapte au fost rănite, într-un centru comercial din acest important oraş canadian, relatează AFP şi Mediafax.

“Actualizare în cazul atacului armat: o arestare a fost efectuată, nu există alte detalii pentru moment”, a anunţat poliţia într-un mesaj postat pe Twitter, în contextul în care, potrivit unor surse citate de postul public de televziune CBC, suspectul s-a predat forţelor de ordine duminică seara.

Poliţia din Toronto a anunţat duminică că ea crede că ar cunoaşte identitatea autorului atacului armat din centrul comercial Eaton, frecventat zilnic de zeci de mii de persoane din toate clasele sociale

“Ancheta a progresat. Credem că ştim cine este autorul atacului armat”, declara pentru presă şeful interimar al poliţiei din Toronto, Jeff McGuire, fără să facă alte precizări cu privire la investigaţia în curs.

Un alt purtător de cuvânt al poliţiei, sergentul Brian Borg, a dezvăluit identitatea victimei, Ahmed Hassan, un bărbat în vârstă de 24 de ani.

Acesta din urmă era un cunoscut al poliţiei, care crede că gestul a fost o execuţie premeditată. Hassan şi alt bărbat, grav rănit la nivelul cefei şi pieptului, erau suspectaţi că au legături cu crima organizată.

Primarul din Toronto, Rob Ford, care a discutat cu poliţiştii duminică, a declarat că Toronto este “un oraş sigur” şi că “garantează” că autorul atacului armat va fi arestat. Primarul reacţiona astfel la emoţia provocată de atac, comis în mijlocul a sute de persoane, în zona restaurantelor din centrul comerical Eaton.

Poliţia a lansat un apel către martori şi a studiat atât înregistrările realizate de numeroase camere de supraveghere din centrul Eaton, cât şi înregistrările video realizate de către unii martori cu telefoanele mobile.

Dintre cei şapte răniţi, trei erau în continuare spitalizaţi. Starea de sănătate a unui băiat în vârstă de 13 ani, rănit foarte grav, s-a ameliorat, dar un bărbat în vârstă de 23 de ani, atins la nivelul abdomenului şi gâtului, se afla într-o stare critică, a precizat poliţia. O femeie însărcinată, călcată în picioare în cursul atacului armat, a avut contracţii, duminică, dar nu a născut.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă