15.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialContestațiile formulate de Petre Tobă și Florentin Pandele, la verdictele de plagiat,...

Contestațiile formulate de Petre Tobă și Florentin Pandele, la verdictele de plagiat, au fost respinse de CNATDCU. Ministrul Educației le va retrage titlurile de doctor săptămâna viitoare

Contestațiile formulate de fostul ministru de Interne Petre Tobă și primarul localității Voluntari, Florentin Pandele, la verdictele de plagiat ale tezelor de doctorat, au fost respinse de Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU).

Ministrul Educației, Mircea Dumitru, urmează să semneze săptămâna următoare, după obținerea avizului juridic, ordinele de retragere a titlurilor de doctor pentru fostul ministru Petre Tobă și primarul comunei Voluntari, Florentin Pandele, a declarat Mirabela Amarandei, purtător de cuvânt al Ministerului Educației, pentru Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt, la CNATDCU au existat două sesizări formulate de Petre Tobă și Florentin Pandele.

"Sesizările au fost analizate. Cele două persoane au primit verdict de plagiat din partea CNATDCU — Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare, domniile au depus contestații la această decizie. Pe procedura care decurge din regulamentul de organizare și funcționare al CNATDCU, a fost realizată o comisie de experți care a analizat contestația atât a domnului Petre Tobă cât și a domnului Pandele. Practic, contestația a fost respinsă. Aceasta este știrea pe care a confirmat-o astăzi: contestația celor doi a fost respinsă de CNATDCU. Urmează ca ministrul Educației, domnul Mircea Dumitru, să semneze ordinele de retragere a titlurilor de doctor atât pentru domnul Tobă, cât și pentru domnul Pandele", a precizat Amarandei.

Ea a spus că, potrivit regulamentului de organizare și funcționare a CNATDCU, nu mai există alte căi de atac.

În 12 octombrie, Consiliul general al CNATDCU a decis că tezele de doctorat ale fostului ministru de Interne Petre Tobă și primarului din Voluntari Florentin Pandele sunt plagiate. Au fost înregistrate 36 de voturi „pentru” și unul „împotrivă”.

Petre Tobă, fost ministru al Afacerilor Interne în Cabinetul Cioloş, este pe lista demnitarilor asupra cărora există suspiciuni că şi-ar fi plagiat lucrările de doctorat. Potrivit informaţiilor apărut în spaţiul public, acesta ar fi copiat din diverse lucrări peste 250 din cele 390 de pagini ale tezei de doctorat „Poliţia Română – Forţă de stabilitate şi securitate. Optimizarea managementului cooperării internaţionale în vederea combaterii ameninţărilor neconvenţionale".

La 1 septembrie, Comisia de specialitate din cadrul CNATDCU a stabilit că Tobă nu a plagiat, propunerea specialiştilor fiind de păstrarea a titlului de doctor. Ulterior, la începutul lunii septembrie, Consiliul General al CNATDCU a respins raportul comisiei de lucru, fiind întrunită o altă comisie care a stabilit că a plagiat.

În 7 octombrie, specialiștii din Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) au dat verdicte de plagiat „masiv" atât în cazul tezei de doctorat a lui Petre Tobă, fost șef al Poliției Române și fost ministru de Interne, cât și în cazul primarului din Voluntari, Florentin Pandele.

Cele mai citite

Trupele ruse ar fi pe punctul de a încercui orașul Ceasiv Iar

Trupele ruse încearcă să încercuiască orașul Ceasiv Iar din regiunea Donețk, potrivit unui oficial militar ucrainean, potrivit hotnews.ro. Atacul este în desfășurare, însă Kievul...

Doi urși au ajuns în câteva localități din Harghita

Doi urși au fost văzuți în ultimele 24 de ore în localități din județul Harghita. Autoritățile au informat populația. Echipe mixte au fost trimise...

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...
Ultima oră
Pe aceeași temă