Este o gazetă sătească despre care un scriitor bănăţean, Traian Galetaru, ne spune, în revista timişoreană ,,Anotimpuri literare”, că primul număr a apărut de Sfânta Maria Mare, adică la 15 august 1934, din iniţiativa unor dascăli şi alţi intelectuali ai acestei comune mari şi bogate din Banat: preot dr. Ştefan Cioroianu, Alexandru Movilă, prim-pretor al plasei Comloşul Mare, preot Gheorghe Cotoşman, George Ciolac, primarul comunei, avocatul dr, Andrei Bălan şi Ion Ureche, student. Publicaţia a apărut în patru serii, prima fiind între 1934 – 1939; a doua serie între 1970 – 1989, seria III în 1980 şi seria IV în 1993, apariţii legate de ,,starea financiară” a editorilor fie ca foaie a comunei, fie ca foaie şcolară, după caz. Cert este că în anul 2011, de pildă, a fost difuzată în 223 de localităţi din lume, dintre care în 34 de judeţe din România şi în 26 de ţări din Europa; dar şi din cele două Americi – de Nord şi Sud -, apoi în Australia, Africa de Sud, dar şi în Japonia. Suntem, de fapt, în faţa unui ,,fenomen” unic al unui atari răspândiri a unei publicaţii precum ,,Suflet nou” din Comloşul Mare şi aşteptăm nişte detalii suplimentare de la dl. Traian Gletaru despre abonaţii sau, mă rog, cititorii de peste hotare: cine sunt ei? Sunt români? Revista este tradusă şi în alte limbi?
Cele mai citite
Iranul invocă protecția mediului pentru o posibilă taxă în Strâmtoarea Ormuz
Iranul susține că intenția de a introduce o taxă pentru navele care traversează Strâmtoarea Ormuz are și o justificare ecologică.Teheranul acuză traficul maritim că...
Varga confirmă negocierile cu Mutu! Patronul CFR Cluj a anunțat încă două variante pentru banca tehnică
Adrian Mutu se află pe lista scurtă a celor de la CFR Cluj, însă Neluțu Varga a dezvăluit că Zeljko Kopic și Leo Grozavu...
Rețea de contrabandă cu 6 milioane de țigarete, destructurată: 79 de percheziții în București și șase județe
Acțiunea vizează persoane suspectate de constituirea unui grup infracțional organizat și contrabandă asimilată în formă continuatăO grupare suspectată că a introdus ilegal în România...
Ultima oră
Pe aceeași temă