20 C
București
vineri, 10 mai 2024
AcasăSpecialSUA: Român condamnat la peste cinci ani de închisoare pentru fraudă

SUA: Român condamnat la peste cinci ani de închisoare pentru fraudă

Răzvan Căprărescu, în vârstă de 39 de ani, originar din Bucureşti, a fost condamnat joi la peste cinci ani de închisoare într-o închisoare federală din Statele Unite pentru participare la o reţea internaţională care vindea maşini fictive pe diverse site-uri, relatează Houston Chronicle, preluat de Mediafax.

Autorităţile susţin că românul a recunoscut că postează anunţuri de vânzare a unor vehicule pe site-uri ca e-Bay şi că apoi le cerea cumpărătorilor interesaţi să depună bani în conturi bancare. Vehiculele nu existau în realitate, iar conturile erau deschise de Căprărescu şi alţii sub identităţi false.

În total, 35 de victime i-au trimis românului şi complicilor acestuia peste 690.000 de dolari. Cea mai mare parte a banilor a fost transferată ulterior altor persoane în străinătate.

Cele mai citite

Dan Podaru o invită pe Clotilde Armand la o dezbatere publică

Edilul in functie al sectorului 1, Clotilde Armand, se ascunde in spatele acuzatiilor și evita dezbaterile reale cu contracandidatii sai, susține Dan Podaru, propunerea...

Declin demografic în România. Numărul de nașteri scade

Declinul demografic în România devine tot mai evident, cu un număr tot mai mic de nașteri înregistrat în primele trei luni ale acestui an,...

Avanpremiera filmului „În inima Naționalei – Din vestiar până în Germania” a avut loc joi seara, la București

Filmul „În inima Naţionalei - Din vestiar până în Germania”, povestea neștiută a calificării naționalei de fotbal a României la EURO 2024, regizat de...
Ultima oră
Pe aceeași temă