19.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăSpecialSUA, Marea Britanie şi Australia acuză China că nu exercită presiuni asupra...

SUA, Marea Britanie şi Australia acuză China că nu exercită presiuni asupra regimului de la Phenian. Şeful Statului Major al armatei americane: Coreea de Nord înregistrează progrese rapide în domeniul balistic

Şeful Statului Major al armatei americane avertizează că regimul de la Phenian înregistrează progrese rapide în domeniul balistic, iar coaliţia internaţională acuză China că nu face presiuni asupra rgimului lui Kim Jong-un, potrivit Mediafax

 

Generalul Mark Milley a făcut referire la testul efectuat de Coreea de Nord pe 4 iulie, când a fost lansată cu succes prima rachetă intercontinentală. Generalul american a explicat că încă există posibilitatea unei soluţii diplomatice la criza nord-coreeană, avertizând însă că "timpul se scurge".

"Coreea de Nord este extrem de periculoasă şi devine din ce în ce mai periculoasă pe măsură ce săptămânile trec", a atras atenţia generalul Mark Milley, citat de site-ul agenţiei Reuters.

Marea Britanie şi Australia au acuzat, joi, China că nu depune suficiente eforturi pentru a opri activităţile balistice şi nucleare ale Coreei de Nord, dar Beijingul a replicat că nu a avut nicio contribuţie la izbucnirea crizei din Peninsula Coreea, relatează site-ul revistei Newsweek.

Ministrul britanic al Apărării, Michael Fallon, s-a întâlnit joi cu Julie Bishop, ministrul australian de Externe, la Sydney, pentru a discuta despre ameninţarea reprezentată de regimul din Coreea de Nord, condus de Kim Jong-Un.

"Influenţa pe plan internaţional atrage şi responsabilitate", a declarat Michael Fallon cu ocazia întâlnirii, referindu-se la China şi la posibilitatea de a exercita presiuni asupra Coreei de Nord, un stat aliat.

Însă Administraţia de la Beijing a respins "teoria responsabilităţii Chinei". "În mod fundamental, problema nucleară în Peninsula Coreea nu a fost generată de China. Deci, cheia pentru soluţionarea acesteia nu este în mâinile Chinei", a reacţionat Lu Kang, purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe.

"În calitatea de vecin cu influenţă majoră, China a cooperat cu membrii comunităţii internaţionale pentru a găsi o soluţie adecvată la problema nucleară din Peninsula Coreea prin dialog", a subliniat Lu Kang.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a criticat de multe ori China pentru că nu exercită presiuni suficiente asupra Coreei de Nord.

Cele mai citite

Kremlinul spune că legăturile dintre Moscova și Beijing vor continua

Kremlinul a ignorat o călătorie în China a secretarului de stat american Antony Blinken, în timpul căreia acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la...

Măsurile și condițiile pentru votul cu urna specială la europarlamentare și locale

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând,...

Ungaria a rămas în urma României la PIB-ul pe cap de locuitor

"România a întrecut Ungaria la PIB-ul pe cap de locuitor, iar românii sunt cu mult înaintea maghiarilor la consum", scrie, într-o analiză pentru Portfolio.hu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă