13.1 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialSUA, în doliu şi în tensiune

SUA, în doliu şi în tensiune

Mai multe manifestaţii de stradă au avut loc în oraşele americane împotriva violenţei pe care Poliţia o arată faţă de cetăţenii afro-americani. Protestele au venit după ce un fost militar de culoare a ucis cinci poliţişti şi a rănit alţi şapte, din răzbunare.

Masacrul din Dallas, în urma căruia cinci poliţişti au fost ucişi, iar alţi şapte au fost răniţi, ar fi fost comis de „un singur trăgător“, fără legătură cu vreo organizaţie teroristă, a declarat ministrul american pentru securitate internă, Jeh Johnson.

Poliţia americană a descoperit un întreg arsenal de luptă la domiciliul principalului suspect al atacului din capitala statului Texas, acolo unde, joi, un lunetist i-a împuşcat de la distanţă pe cei 12 oameni ai legii. Acesta a fost identificat ca fiind Micah Johnson, un fost soldat de 25 de ani. „În timpul percheziţiei la domiciliul suspectului, poliţia a descoperit material servind la fabricarea bombelor, veste antiglonţ, arme, muniţie şi un jurnal personal de tactici de luptă“, a detaliat poliţia din Dallas într-un comunicat citat de France Presse.

Micah Johnson, identificat ca principalul trăgător în atac, a fost un rezervist în armata terestră americană, cu o desfăşurare mai ales în Afganistan, a declarat Pentagonul.  Acesta a făcut parte din armata desfăşurată pe frontul afgan din noiembrie 2013 până în iulie 2014, potrivit informaţiilor comunicate de o purtătoare de cuvânt a US Army, Cynthia Smith. Bărbatul era specializat în zidărie şi tâmplarie,  nu avea antecedente penale şi nu era afiliat nici unui grup radical. Fostul militar, de culoare, ar fi declarat în timpul confruntării cu poliţiştii, după ce a comis masacrul din Dallas, că prin atacul declanşat joi a vrut să ucidă albi. Micah Johnson a fost la rândul său ucis în timpul intervenţiei forţelor de elită.

Tragedia din Texas vine pe fondul tensiunilor în creştere dintre comunitatea afro-americană din SUA şi poliţie. Manifestaţii împotriva împuşcării a doi bărbaţi de culoare de către poliţişti au avut loc sâmbătă în mai multe oraşe americane, protestele fiind marcate de arestări şi ciocniri între demonstranţi şi forţele de ordine, transmit Reuters şi AFP, citate de Agerpres. Marşuri au avut loc la New York, Washington, San Francisco, dar şi în alte oraşe, în a treia zi de proteste după împuşcarea lui Alton Sterling de către poliţie la Baton Rouge, Louisiana, marţi, şi a lui Philando Castile, miercuri noaptea, la Saint Paul, Minnesota.

Sâmbătă seara, sute de protestatari au blocat artera principală care face legătura între Minneapolis şi Saint Paul. Somaţi să se disperseze, aceştia au aruncat cu pietre, sticle şi alte obiecte asupra poliţiştilor, rănind cel puţin trei. Forţele de ordine au operat arestări şi au folosit fumigene pentru a dispersa mulţimea. Conform unor participanţi la protest, poliţiştii au recurs la gaze lacrimogene şi gloanţe de cauciuc.

Un marş la Baton Rouge a degenerat în ciocniri între poliţie şi activişti Black Panther, dintre care unii purtau arme de foc. Mai multe persoane au fost reţinute şi au fost confiscate două arme, a anunţat poliţia locală. La New York, sute de per­soane au mărşăluit pentru a denunţa violenţele poliţiei împotriva populaţiei de culoare, zeci de persoane fiind reţinute după ce au blocat Fifth Avenue. „Cine va fi următorul ?“, „Nu tra­geţi“, „Destul“, „Atenţie la rasism“, se putea citi pe pancarte, alături de numele celor doi bărbaţi de culoare ucişi de poliţişti.

Mai mult, sediul central al poliţiei din Dallas a fost plasat în alertă sâmbătă, timp de câteva ore, după ce a primit o ameninţare la adresa forţelor de ordine, însă percheziţiile s-au încheiat fără urmări, potrivit AFP, citată de Agerpres. „Departamentul poliţiei din Dallas a primit o ameninţare anonimă împotriva forţelor de ordine din întreg oraşul şi a luat măsuri preventive“ pentru a întări securitatea, a informat un comunicat transmis sâmbătă mass-media. Un cotidian local, Dallas Morning News, a anunţat că alerta a fost declanşată atunci când a fost observat în zonă un individ purtând mască într-un parking situat în spatele sediului central. Operaţiuni de căutare au fost lansate în două rânduri pe cele trei etaje ale garajului, fără să se descopere ceva suspect, a informat poliţia pe contul său de Twitter. Alerta a fost ridicată la două ore după închiderea circulaţiei în zonă. Barack Obama şi-a scurtat vizita pe care a efectuat-o ieri în Spania, după masacrul din Dallas, unde liderul de la Casa Albă va merge la începutul săptămânii viitoare, transmite AFP. Vizita lui Obama urma iniţial să includă şi un tur al centrului istoric al Sevillei, dar a fost scurtată pentru ca liderul american să poată reveni la Washington în cursul serii şi a se deplasa la începutul săptămânii la Dallas (Texas). 

Masacrul din Dallas vine la mai puţin de o lună după ce tot în Statele Unite, un atacator a ucis 50 de persoane şi a rănit alte 53, într-un bar gay din Florida, în cel mai mare atac armat din istoria SUA.

Cele mai citite

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...

Doi turiști din Australia și unul din SUA au fost găsiți în Mexic, împușcați în cap

Trupurile neînsuflețite a trei turiști, doi din Australia și unul din SUA, au fost găsite în Mexic, fiecare dintre ei având câte un glonț...
Ultima oră
Pe aceeași temă