16 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialStatul mafiot USL şi zeii la care se închină

Statul mafiot USL şi zeii la care se închină

Mai ţine cineva minte de câte ori a fost remaniat pe motiv de plagiat, corupţie, condamnare sau pură incompetenţă „cel mai cinstit guvern“ al României, cum l-a numit Victor Ponta? De la doamna „Dumitrescu-Standford“ până la Radu Stroe avem un şir aproape neîntrerupt.

Acum a venit rândul lui Daniel Chiţoiu, a cărui nevastă e urmărită penal pentru corupţie. Ceea ce este interesant aici nu e neapărat faptul că domnul Crin Antonescu reuşeşte să-l îndepărteze dintr-o poziţie-cheie pe omul lui Dan Radu Ruşanu şi să îi reducă acestuia din urmă substanţial din putere fără să fie clar că are alternativă (Nicolăescu fiind foarte multe sau foarte puţine lucruri, cum doriţi, dar o minte ageră, care să facă faţă postului de la Finanţe nu este). În toată povestea de la ASF nu pare să fie nici măcar un singur inocent. E aşa o colcăială şi viermuială de interese financiare şi politice încât observatorul onest nu poate asista decât prostit şi scârbit la acest spectacol grotesc. Toţi aceşti indivizi – Ruşanu, Chiţoiu, Mîrzac, chiar şi Ponta, care a reluat practica ordonanţelor cu dedicaţie – nu sunt capitalişti, pentru că,în esenţă, capitalismul presupune să îţi asumi un risc personal, nici măcar finanţişti de excepţie, ci nişte găinari. Sunt exact expresia a ceea ce nu este în regulă cu capitalismul românesc, unde accesul la pârghiile puterii de stat defineşte succesul sau eşecul.

Ceea ce este însă extrem de interesant este maniera mafiotă în care se comportă Ponta şi Antonescu atât în relaţie cu ai lor, cât şi unii cu alţii. Ponta anunţă dintr-o dată iniţiativa înjumătăţirii ratelor datornicilor la bănci, ceea ce nu este numai pomană electorală, măsură antipiaţă, dar este complet imorală pentru că îi discriminează pozitiv pe rău-platnici în faţa celor care îşi respectă contractele. Or, dacă ar fi vorba şi numai despre atât şi tot ar fi în contra a tot ceea ce înseamnă moralitate publică şi stat de drept în lumea civilizată, unde respectarea contractelor este piatra de temelie a societăţii şi a relaţiei dintre stat şi societate. Este un dar otrăvit nu numai pentru românii care au credite la bancă, ci şi pentru bancă însăşi. Deocamdată, Guvernul are puţine pârghii pentru a inflenţa politica de creditare a băncilor, dar în momentul în care va acoperi o parte din credite, atunci îşi va aroga şi dreptul de a avea un cuvânt de spus în privinţa cui, cât şi în ce condiţii acordă băncile credite. Este maniera mafiotă de tip racket în care acţionează statul securiştilor lui Vladimir Putin, care stoarce şi orice urmă de independenţă din afacerile private dacă nu sunt obediente.

Apoi, în aceeaşi manieră mafiotă şi după manevră deja exersată, Ponta anunţă că măsura a fost discutată în USL numai ca după un timp să vină Antonescu şi să dezmintă că această discuţie a mai avut loc vreodată. Acum, sub această acoperire a faptului că partidul nu ar fi fost informat de această măsură antiliberală, Antonescu vrea să scape de Chiţoiu. Dar nu vrea să scape de Chiţoiu pe motiv de antiliberalism pentru că – reamintim – atunci când a fost vorba de acciza la carburanţi, altă prostie antiliberală şi abuzivă, Antonescu n-a avut nimic să-i reproşeze lui Chiţoiu, ba chiar l-a lăudat. Acum, scăpând de Chiţoiu, împuşcă mai mulţi iepuri. Pe de-o parte, scapă de un om al lui Ruşanu şi slăbeşte întrucâtva influenţa acestuia în partid. În al doilea rând, scapă de unul dintre adepţii cunoscuţi ai rămânerii PNL la guvernare, ceea ce îi oferă mai multe pârghii de constrângere şi şantaj în relaţia cu PSD, şi, în al treilea rând, obţine un control personal mai strâns asupra unui domeniu cu care Ponta s-a dovedit foarte gelos şi posesiv. De partea cealaltă, Ponta ştie că a dat ordonanţă cu dedicaţie pentru Chiţoiu şi clienţii lui şi ştie că şi DNA ştie acest lucru, deci deocamdată Antonescu pare să aibă cartea mai bună. Ceea ce nu înseamnă că Ponta nu poate să trişeze.

Indiferent de deznodământul acestui episod sordid, se poate observa cu uşurinţă că în preocupările acestor indivizi nu încap nicăieri idei precum binele public sau buna guvernare, ca să nu mai vorbim de interesele cetăţeanului sau de interes naţional. Pur şi simplu, aceste lucruri nu fac parte din universul lor mafiot care se reduce la trei lucruri esenţiale: Putere, Bani, Impunitate.

Întreaga politică USL de la instalarea sa la putere în 2012, prin trădare, şi până acum a fost un imn închinat acestei treimi nesfinte: Putere, Bani, Impunitate. Modul în care se pun la adăpost de legea penală modificând Codurile când nu era deloc necesar şi refuzând să o facă atunci când era, râzându-le tuturor în nas, modul în care încearcă să obţină un avantaj tactic enorm prin subordonarea STS, profitând cinic de moartea unei tinere de 23 de ani, modul în care încearcă să dilueze separaţia puterilor în stat prin modificarea Constituţiei, proiectele de regionalizare şi descentralizare şi, evident, modul în care îşi tot negociază şi pritocesc funcţiile între ei, toate sunt supuse aceloraşi idoli: Putere, Bani, Impunitate. Cel mai cinstit guvern al României se dovedeşte cel mai corupt şi mai antinaţional guvern al României.

Şi când spunem antinaţional ne referim la politica externă a acestei guvernări, una dintre cele mai agresiv antioccidentale din istoria României postdecembriste şi mai agresiv orientate către dictaturile orientale, Rusia şi China. Despre ambiţia declarată a lui Ponta de a face din România un avanpost chinez în Europa ne-a mărturisit chiar el cu prilejul vizitei premierului Li Keqiang, când a stabilit un record greu de egalat de servilism. În ceea ce priveşte Rusia, încep să apară disfuncţionalităţile. Deşi se doreşte mare actor de politică externă, Ponta nu a formulat nici o poziţie faţă de evenimentele de la Kiev, dar, mai grav, guvernul său nu a luat poziţie faţă de provocările la care se dedau ruşii în Transnistria. Că n-ai zis nimic când cu embargoul asupra vinurilor moldovene, fie, dar acum, când directorul Liceului „Lucian Blaga“ din Tiraspol, Ion Iovcev, a fost reţinut şi umilit de aşa-numitele autorităţi transnistrene, tu, prim-ministrul României, să taci ca un laş este dovadă de comportament antinaţional. Dar, desigur, nimic valorează pentru el ca o fotografie cu Putin la Deschiderea Jocurilor Olimpice de la Soci.

S-o fi închinând Ponta către Răsărit, dar a greşit Dumnezeul. Idolii săi sunt Rusia, China autoritare, care, ca şi el, se închină la triada Putere-Bani-Impunitate.

Cele mai citite

Ciucu o are mai mică decât Nicușor Dan, dar Cloptilde Armand îi bate pe toți. (vorbim de iarbă)

Rezultatul campionului Nicușor Dan / Foto: Laurențiu Mușoiu Metrul tâmplarului rămâne cea mai credibilă sursă, în continuare. Acest instrument a pus capac unei mari dileme...

Eclipsată de Rareș Bogdan, Iulia Albu ar putea da găina pe păun, pentru a se apropia de coloritul batistuțelor europarlamentarului

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Criticul de modă Iulia Albu a ajuns să fie extrem de invidioasă pe europarlamentarul Partidului Național Liberal (PNL) Rareș Bogdan. Coloratele batistuțe...

România, țara cu cea mai mare inflație din Uniunea Europeană pentru a patra lună consecutiv

Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a rămas stabilă, la 2,6%, în luna aprilie, însă România este, pentru a patra lună la rând,...
Ultima oră
Pe aceeași temă