16.1 C
București
luni, 27 mai 2024
AcasăSpecialStatele Unite sporesc acţiunile de supraveghere a bazei nucleare iraniene de la...

Statele Unite sporesc acţiunile de supraveghere a bazei nucleare iraniene de la Bushehr

Agenţiile americane de informaţii au amplificat procesul de supraveghere a bazei nucleare iraniene de la Bushehr, ca urmare a îngrijorărilor privind siguranţa manevrării plutoniului prezent acolo, a relatat Wall Street Journal, preluat de AFP, citând oficiali americani, potrivit Mediafax.

Supravegherea sporită a centralei nucleare este executată în principal de avioanele fără pilot care operează în Golf, operaţiune care a permis interceptarea imaginilor şi comunicaţiilor venite din centrală, precizează cotidianul, citând oficiali aflaţi sub protecţia anonimatului.

“Oficialii americani au intensificat procesul de supraveghere ca urmare a îngrijorărilor legate de activitatea desfăşurată la Bushehr, îndeosebi deplasarea de bare de combustibil nuclear în afara perimetrului bazei în luna octombrie, la doar două luni după ce centrala a devenit complet operaţională”, a adăugat cotidianul.

“Experţii nucleari asigură că la această oră sunt mai îngrijoraţi în ceea ce priveşte siguranţa reactorului decât de perspectiva ca Teheranul să utilizeze centrala pentru a dezvolta arme nucleare”, precizează publicaţia.

Teheranul a protestat oficial în Consiliul de Securitate al ONU împotriva încălcării în luna noiembrie a spaţiului său aerian de către Statele Unite.

Ambasadorul iranian la ONU, Mohammad Khazaei, citat de cotidianul guvernamental Iran Daily, a denunţat deja şapte zboruri ale avioanelor fără pilot americane în regiunea Bushehr în luna octombrie, unde se găseşte terminalul petrolier de la Kharg, dar şi singura centrală nucleară iraniană.

Programul nuclear iranian stă de mai mulţi ani la baza conflictului dintre Iran şi Occident, care suspectează Teheranul, în ciuda dezminţirilor repetate, că încearcă să obţină arma nucleară sub acoperirea activităţilor nucleare

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă