14.1 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialSRI: Informaţiile deţinute nu relevă existenţa unor ameninţări directe la adresa României

SRI: Informaţiile deţinute nu relevă existenţa unor ameninţări directe la adresa României

Informaţiile deţinute de autorităţile române, în contextul creat de uciderea lui Osama bin Laden, liderul reţelei al-Qaeda, nu relevă existenţa, în acest moment, a unor ameninţări directe la adresa României, astfel că nivelul de alertă teroristă se menţine la albastru-precaut, informează SRI, potrivit NewsIn.

“Serviciul Român de Informaţii, ca autoritate naţională responsabilă de prevenirea şi combaterea terorismului, împreună cu celelalte instituţii şi autorităţi publice din cadrul Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului (SNPCT), au adoptat măsurile necesare pentru cunoaşterea posibilelor situaţii generatoare de riscuri teroriste pe teritoriul naţional“, potrivit reprezentanţilor SRI.

De asemenea, în acest context, Serviciul Român de Informaţii monitorizează permanent evoluţia ameninţărilor teroriste la adresa României, în cooperare cu membrii SNPCT, precum şi cu partenerii externi ai Serviciului, în vederea dispunerii cu operativitate a măsurilor de prevenire a oricărui potenţial risc pentru securitatea naţională.

Preşedintele Barack Obama a anunţat luni dimineaţă (duminică noapte, ora locală) că Osama bin Laden, liderul reţelei teroriste al-Qaeda, a fost ucis într-un atac al SUA în Pakistan, iar forţele americane deţin trupul neînsufleţit al celui considerat vinovat pentru atentatele din 11 septembrie 2001, din timpul administraţiei Bush.


Cele mai citite

Tornadele au devastat statul Texas din SUA. Sute de mii de oameni au rămas fără energie electrică

Rafalele de vânt au atins puterea uraganului, iar în unele zone au fost însoţite de grindină de mărimea unei mingi de golf, conform actualitate.org. Vremea...

SUA consideră că operaţiunea israeliană de la Rafah rămâne “limitată”

Statele Unite(SUA) consideră în continuare că operaţiunea israeliană de la Rafah rămâne "limitată", la două zile după un bombardament mortal asupra acestui oraş din...

Sărăcie declarată, dar, în Securitate, cu Gușă plină

Ilustrație: Marian Avramescu În super anul electoral în curs, postul de telejustiție Realitatea începe să aibă un considerabil Plus de Gușă. Realitatea pe Păcur(ă)aru a...
Ultima oră
Pe aceeași temă