Am mentionat-o cu diferite prilejuri, una dintre caracteristicile actualei editii a Festivlului enescian o constituie marea diversitate a manifestarilor, a personalitatilor muzicale prezente pe scenele de concert. Mai mult poate ca altadata, concertele inceputului de saptamana au ilustrat acest aspect in cel mai inalt grad.
La Sala Mare a Palatului, in programul de seara, ne-a fost oferit un veritabil concert de autor. De unic autor!
Valery Gherghiev la pupitrul dirijoral al Orchestrei Filarmonicii din Rotterdam – orchestra ale carei destine le conuce de mai bine de un deceniu – ni se dezvaluie drept o personalitate puternica, fundamental structurata. Dispune de o capacitate de concentrare de o valoare de-a dreptul magica, cu comunicare imperios formulata asupra orchestrei, asupra publicului. Il intereseaza mai putin reactia acestuia din urma. Nu intentioneaza a-si flata auditoriul. Cine face un efort de a patrunde in lumea sa interioara dobandeste un castig imens! Asa s-a intamplat si pe parcursul primului concert al Filarmonicii olandeze. Ne-au fost oferite doua dintre capodoperele genului simfonic ale primei jumatati a secolului trecut, lucrari care configureaza spatiul artistic, lumea muzicii europene in care a creat Enescu insusi. Sunt lucrari de o accesibilitate deloc importanta, creatii care se adreseaza prioritar unei anume elite a spiritului. Contemporana cu "Oedipe"-ul enescian, scrisa tot in deceniul al patrulea, este – de exemplu – lucrarea simfonica "Inaltarea", de Olivier Messiaen, creator francez atasat spiritului celui autentic al crestinismului european de secol XX. Inaltarea prin purificare poate fi un dat pentru noi toti. Daca facem aceasta alegere. Mesajul lui Messiaen, adus noua de Gherghiev, este unul intremator. Ne este comunicat cu concursul acestui spectaculos ansamblu orchestral care este Filarmonica din Rotterdam. Dispune de pachete atat de compacte ale sonoritatilor suflatorilor de alama! In fine, Simfonia a VII-a de Gustav Mahler este una dintre putinele creatii de caracter vadit pozitiv, stenic ale simfonismului acestui mare spirit al postromantismului vienez aflat la limita acestuia cu expresionismul european al primului deceniu al secolului. Este un opus grandios, care se coaguleaza cumuland surse si resurse modeste ale fiecarui individ in parte, ale omului de rand caruia autorul considera firesc a-i acorda atentie. Rezulta o creatie ampla, in cinci parti, o lucrare ce datoreaza enorm interpretilor, capacitatii de sustinere, de edificare, a dirijorului, fortei sale de a intelege si de a cladi acest edificiu pe care muzicienii olandezi din Rotterdam, Valery Gherghiev il sustin cu salutar elan interior.
Situandu-se prioritar tot in zona de interes a muzicii secolului trecut, recitalul sustinut de violonista Victoria Mulova si pianista Katia Labeque ne dezvaluie personalitati artistice ce dezvolta o abordare de rezervata aplecare asupra muzicii. Sensibilitate, echilibru interior, o comunicare muzicala coerenta, o colaborare eficienta a celor doi parteneri sunt date care inlesnesc apropierea celor doua muziciene fata de muzica vadit neoclasica a "Suitei italiene" datorate lui Igor Stravinski. Nici nu se putea altfel! Chiar pitorescul "Dansurilor ungare" ale lui Bela Bartok este relatat cu sensul unei caligrafii atent trasate. Iar Sonata pentru vioara si pian de Maurice Ravel a dispus de un colorit timbral, de atmosfera, de farmecul inefabil tipic francez. Este un opus pe care Ravel i l-a prezentat lui George Enescu, insotindu-l la pian. Dupa o prima parcurgere a lucrarii Enescu a inchis partitura si l-a rugat pe autor sa reia impreuna lucrarea "da capo al fine"! Este scena la care a asistat cu uimire foarte tanarul Yehudi Menuhin. Memoria muzicala de care dispunea Enescu era intr-adevar iesita din comun.
Ieri dupa-amiaza, ieri seara, dupa inchiderea editiei noastre, am ascultat evolutia fenomenalului Trio "Beaux Arts", cu participarea octogenarului pianist Menahem Pressler, fondatorul formatiei in urma cu o jumatate de secol! Apoi, concomitent, in Sala Teatrului de Opereta si in sala Operei bucurestene, au putut fi urmarite spectacolele "Ultimele zile, ultimele ore", de Anatol Vieru, si, respectiv, "Povestea soldatului" de Igor Stravinski. A participat Orchestra "Concerto" a Universitatii Nationale de Muzica, dirijorul Ludovic Bacs, pe de-o parte, si, pe de alta, ansamblurile Operei Nationale din Timisoara.
Seara, Sala Palatului a gazduit cel de-al doilea concert al Orchestrei Filarmonicii din Rotterdam, ansamblu condus tot de Valery Gherghiev. Ne-am bucurat de participarea solistica a unui muzician de mare clasa, violonistul Leonidas Kavakos. Iar aceasta intr-un program ce a inclus cea de-a 2-a Suita enesciana pentru orchestra, Concertul pentru vioara de Jan Sibelius, pagini din opera wagneriana "Tristan si Isolda". Spre bucuria noastra, este interesant de mentionat faptul ca al doilea violonist al acestui prestigios colectiv orchestral s-a dovedit a fi tanarul muzician Mircea Calin, fost membru al filarmonicii bucurestene. Astazi participa la reusita profesionala, artistica, a colegilor sai olandezi Calin Mircea.
