26.6 C
București
joi, 27 iunie 2024
AcasăSpecialSpecialiştii IT şi cei din domeniul bancar au cele mai mari salarii

Specialiştii IT şi cei din domeniul bancar au cele mai mari salarii

Angajaţii companiilor din domeniile IT, bancar şi farma au cele mai mari salarii din România, dar diferenţa dintre o poziţie de nivel mediu şi una de top management este foarte mare, potrivit firmei de recrutare, selecţie şi plasare de personal Trenkwalder.

“Salariul este un element foarte important atunci când se discută de angajaţii unei companii, iar de multe ori, pe lângă diferitele beneficii oferite de un angajator, salariul poate reprezenta o metodă de fidelizare a angajaţilor sau chiar de atragere a unor noi angajaţi. Mai mult, în capitală se oferă salarii cu peste 30% mai mult decât media pe ţară”, se arată într-un comunicat al Trenkwalder.

Astfel, un programator software – indiferent dacă este developer, team leader, project manager sau software architect – este recrutat cu un salariu de 1.500 – 2.000 de euro pe lună, iar în cazul poziţiilor de management salariul creşte până la 5.000 euro sau chiar mai mult.

În domeniul bancar media unui salariu este circa 1.000 de euro în cazul unui relantionship manager, branch manager sau regional manager.

În ceea ce priveşte nivelul de top management, în acest domeniu apar diferenţe foarte mari comparativ cu nivelul mediu.

“Un salariu pentru pentru o persoană din top management în domeniul bancar poate ajunge la sume cuprinse între 100.000 şi 1 milion de euro pe an sau mai mult, fără să luăm în considerare bonusurile şi beneficiile pe care aceste persoane le primesc”, a declarat în comunicat directorul general al Trenkwalder, Bogdan Florea.

Domeniul farma se află de asemenea în topul celor mai bine plătite locuri de muncă, astfel că un sales representative, clinical research associate sau un farmacist ajunge să câştige în medie 1.000 euro pe lună.

Cele mai citite

Tragedie în Columbia: Un mort și nouă răniți după prăbușirea unei cabine a telefericului din Medellin

O persoană a murit şi alte nouă au fost rănite după ce una dintre cabinele telefericului din Medellin s-a prăbuşit, a declarat primarul celui...

Ungaria arbitrează târgul de cai pentru noua trăsură europeană

Sfârșitul acestei săptămâni ne va lămuri nu doar cine va fi liderul USR-ului de mâine sau candidatul formațiunii pentru președinția României, ci mai mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă