15.9 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialSpania privatizează controlul aerian

Spania privatizează controlul aerian

Guvernul spaniol a lansat miercuri procesul de privatizare al serviciului de control aerian în 13 aeroporturi ale ţării, printre care şi cele din Valencia şi Sevilla, având ca obiectiv ‘ameliorarea calităţii serviciilor tururilor de control şi eficacităţii economice’, transmite AFP, citat de Agerpres.

Măsurile au intervenit la câteva săptămâni după greva controlorilor aerieni, care au protestat împotriva noilor condiţii de lucru. Greva a paralizat ţara timp de 24 de ore şi a dus la decretarea stării de alertă, pentru prima oară în istoria democraţiei spaniole. Starea de alertă, care a plasat controlul aerian sub autoritatea militară, a fost recent prelungită, până la 15 ianuarie.

Aeroporturile implicate în această operaţiune sunt repartizate pe întreg teritoriul Spaniei: Alicante, Valencia, Sabadell, Ibiza, Jerez, Sevilla, Melilla, Lanzarote, Fuerteventura, La Palma, La Coruna, Vigo şi Cuatro Vientos, precizează Ministerul Transporturilor într-un comunicat.

Pentru guvern, nu este vorba decât de ‘primele 13 aeroporturi’ implicate, altele printre cele 47 de aeroporturi din Spania putând urma în cadrul acestei operaţiuni.

Organismul pentru gestiunea aeroportuară Aena dispune de o lună pentru a lansa o cerere de oferte, care va dura aproximativ şapte luni.

‘Este vorba de cea mai amplă reformă structurală în domeniul aeroportuar din ultimii ani’, a anunţat Ministerul, estimând că ‘pasagerii vor fi marii beneficiari ai acestei reforme, deoarece aceasta va ameliora calitatea serviciilor’.

‘În plus, intrarea pe piaţa spaniolă a furnizorilor de servicii de control diferiţi de Aena va permite reducerea costurilor de navigare aeriană în Spania, ceea ce va contribui la creşterea competivităţii transportului aerian’, precizează comunicatul Ministerului.

De asemenea, guvernul spaniol a anunţat recent următoarea privatizare, de până la 49% din Aena, în speranţa de a găsi noi venituri pentru asanarea conturilor publice.

Cele mai citite

FCSB a rezolvat al doilea transfer al verii. Daniel Popa, noul atacant al campioanei

După ce l-a adus liber de contract pe fundașul lateral David Kiki, ultima dată la Farul, FCSB a rezolvat al doilea transfer al verii....

U-BT Cluj-Napoca, campioana României pentru al patrulea sezon consecutiv

U-BT Cluj-Napoca a cucerit al şaselea titlu de campioană a României la baschet masculin, după ce a învins-o pe CSM CSU Oradea cu scorul...

Un Iohannis mai (Nic)ușor – Academia Catavencu

Ilustrație: Marian Avramescu Istoria pare să se repete la ciclurile elctorale, chiar dacă unele alegeri sunt pentru prezidențiale, iar altele pentru locale. Vă mai amintiți...
Ultima oră
Pe aceeași temă