In mod cert, Romania are un potential turistic imens. Muntii spectaculosi, manastirile frumoase, litoralul sunt numai cateva dintre elementele acestui fond, dar in lipsa unui plan national de dezvoltare a turismului si a unei infrastructuri adecvate, acest potential va ramane, din pacate, nevalorificat. Politicile si proiectele in domeniul turismului implementate incepand cu anii ’90 au fost puse in aplicare la intamplare, acesta fiind principalul motiv pentru care nu s-a realizat nimic semnificativ in acest sens in ultimele doua decenii. Cu alte cuvinte, o multime de vorbe, insa putine realizari concrete. Am putea spune ca aceste deficiente sunt caracteristicile celor doua probleme majore ale Romaniei: lipsa implementarii si gestionarea deficitara a proiectelor, ambele fiind rezultatul lipsei de management al proiectelor.
Privind in jur la ceea ce au facut alte tari pentru a-si promova patrimoniul turistic in mod eficient, Mexicul si Fondul sau National pentru Dezvoltarea Turismului (FONATUR – www.fonatur.gob.mx) ofera Romaniei un exemplu demn de urmat. FONATUR functioneaza de peste 30 de ani (fiind infiintat de banca centrala in anii ’60) si are drept obiective principale promovarea unei noi dezvoltari si strangerea de fonduri necesare pentru investitiile din domeniul turismului. Mai cu seama, FONATUR este un fond de investitii care s-a ocupat de cinci destinatii turistice cheie, planificate integral, inca de la infiintarea sa (una dintre acestea fiind faimoasa statiune Cancun). Pe scurt, FONATUR intocmeste planuri nationale de dezvoltare ce sunt implementate ulterior de guvernul federal, autoritatile locale si investitori din domeniul privat.
De exemplu, o treime dintr-un proiect-tip este finantata de guvernul federal, o treime de catre autoritatile locale, iar cealalta treime ramasa revine finantarii investitorilor din domeniul privat (a se retine faptul ca orice astfel de proiect este abordat "de la baza spre varf", in sensul ca intai se face un inventar al necesitatilor unei destinatii precise, se discuta prioritatile cu autoritatile locale, si abia apoi se face selectarea celor mai bune proiecte in conformitate cu nevoile destinatiei si obiectivele turistice). Desi nu este un sistem perfect, important este faptul ca pana in prezent acest sistem a dat roade (de exemplu, FONATUR a finantat aproximativ 85% din camerele de hotel care au fost construite in Mexic de la infiintarea acestei organizatii).
Este evident ca Romania prezinta o serie de nevoi cu privire la infrastructura turistica (in opinia mea acestea nu vizeaza neaparat constructia unor hoteluri de mari dimensiuni, ci mai degraba a unor diferite structuri de cazare, cum ar fi traditionalul "bed & breakfast" sau pensiuni). In orice caz, modelul FONATUR ar functiona cu siguranta si in Romania. Statul roman ar trebui, mai mult ca probabil prin intermediul Ministerului de Turism, sa puna bazele unei entitati similare (entitate ce ar trebui administrata strict de personalul din sectorul privat, care sa aiba drept sarcina principala elaborarea unui plan national de dezvoltare turistica). Elaborarea acestui plan national ar trebui efectuata cu ajutorul unei firme internationale de consultanta (selectata prin intermediul unei licitatii deschise) pentru a avea certitudinea ca aceasta firma internationala de consultanta in domeniul turismului cerceteaza, evalueaza, analizeaza si pregateste un plan de dezvoltare bazat pe potentialul turistic al Romaniei.
Desigur ca finalizarea planului national de dezvoltare ar trebui, de asemenea, sa implice si ONG-uri, si alte organizatii interesate, in principal pentru a fi siguri ca acest plan se bucura de recomandarile, acceptarea si aprobarea publicului. Ulterior, versiunea romana a FONATUR ar trebui sa inceapa sa colaboreze cu autoritatile locale si investitorii privati in vederea pregatirii unor proiecte concrete si, odata ce anumite proiecte au fost selectate, aceasta entitate ar trebui sa lucreze si cu organizatii internationale (ca, de exemplu, banci) in vederea strangerii fondurilor necesare pentru finantarea acestora.
In plus, aceasta entitate ar trebui sa lucreze indeaproape cu autoritatile nationale competente, pentru a se asigura ca infrastructura necesara, cum ar fi autostrazi (poate factorul cel mai important in valorificarea potentialului turistic romanesc), sunt construite luand in considerare principalele destinatii turistice. De exemplu, este binecunoscut faptul ca manastirile din Romania ar atrage un numar substantial de turisti straini. Insa, in lipsa unei retele adecvate de autostrazi, un numar foarte mare de turisti straini nu viziteaza aceste locuri pentru simplul motiv al timpului pierdut pentru a ajunge acolo (si sa nu uitam cat de periculoase sunt momentan drumurile din Romania). In opinia mea, un alt domeniu al infrastructurii ce ar necesita imbunatatiri este reprezentat de statiunile montane, cu atat mai mult cu cat Romania a fost aleasa sa gazduiasca Jocurile Olimpice de Iarna pentru Tineret in 2013. Romania detine un spatiu montan foarte vast ce ar putea fi amenajat pentru a atrage schiori din toata Europa.
De aceea, versiunea romaneasca a FONATUR ar putea sa se concentreze si asupra construirii mai multor partii, sisteme de transport pe cablu si a altor facilitati pentru schi (adica sisteme de transport in cadrul statiunilor pentru a facilita accesul la partii, aeroporturi in vecinatatea statiunilor montane etc.). Un exemplu concret este cel al statiunii montane Poiana Brasov, cea mai cunoscuta din Romania, care are numai 10 partii, spre deosebire de alte statiuni montane din apropiere, precum Borovets din Bulgaria, ce detine un numar aproape dublu de partii.
In orice caz, este limpede faptul ca Romania are nevoie de un plan national de dezvoltare a turismului si este necesar ca acest plan sa fie elaborat de catre consultanti internationali in domeniul turismului (si, cu tot respectul, nu de catre birocrati). Haideti sa le permitem, in sfarsit, adevaratilor experti sa abordeze problema valorificarii potentialului turistic extraordinar al Romaniei.
