20.6 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialSlovenia ar putea BLOCA aderarea Croaţiei la UE

Slovenia ar putea BLOCA aderarea Croaţiei la UE

Slovenia nu va ratifica tratatul de aderare a Croaţiei la UE până când nu va fi încheiat un acord între cele două foste state iugoslave privind depozitele bancare, a avertizat joi un oficial sloven, citat de AFP, scrie Mediafax.

“Doar după ce va fi rezolvat (contenciosul) în conformitate cu dreptul internaţional vom fi dispuşi să începem procedura de ratificare a aderării Croaţiei la UE”, a declarat joi preşedintele unei comisii parlamentare şi membru al coaliţiei de centru-dreapta aflată la putere în Slovenia, Jozef Horvat.

El a cerut “conducerii croate să îşi onoreze angajamentele internaţionale, în special un acord privind negocierile sub supervizare internaţională în vederea repartizării proprietăţilor fostei Iugoslavii, precum şi alte angajamente asumate în cursul negocierilor de aderare la UE”.

Peste 130.000 de croaţi au asigurat că au depus 160 de milioane de euro (207 milioane de dolari) în banca slovenă Ljubljanska Banka înainte de destrămarea fostei Iugoslavii, în 1991.

Totuşi, în scopul de a se asigura de aderarea sa la UE, Zagrebul a consimţit să rezolve această problemă prin intermediul negocierilor sub supervizare internaţională, mai degrabă decât prin intermediul discuţiilor bilaterale.

Pentru a găsi o soluţie la acest litigiu, experţii în domeniul bancar din cele două ţări, respectiv France Arhar pentru Slovenia şi Zdravko Rogici pentru Croaţia, s-au întâlnit în august şi la începutul acestei săptămâni, dar nu au reuşit să ajungă la un acord.

“Pentru moment, nu sunt mulţumit de progresul negocierilor dintre cei doi experţi”, a declarat presei ministrul sloven de Externe Karel Erjavec înaintea unei reuniuni a comisiei pentru afaceri externe a Parlamentului.

“Arhar are un mandat care se încheie la sfârşitul anului şi dacă până atunci nu va fi găsită o soluţie, aceasta înseamnă că nu se va putea găsi o soluţie”, a subliniat Erjavec.

Intrarea Croaţiei în UE trebuie ratificată de toate ţările membre pentru a se produce aşa cum a fost prevăzut, în 2013.

Cele mai citite

Asfaltări din bani publici în curțile votanților PSD la Râmnicu Sărat

În Râmnicu Sărat, Administrația Domeniului Public (ADP) a fost acuzată de practici discutabile în contextul campaniei electorale. Din imaginile surprinse se poate observa...

Asfaltări din bani publici în curțile votanților PSD la Râmnicu Sărat

În Râmnicu Sărat, Administrația Domeniului Public (ADP) a fost acuzată de practici discutabile în contextul campaniei electorale. Din imaginile surprinse se poate observa...

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...
Ultima oră
Pe aceeași temă