În conștiința colectivă, s-a imprimat o reprezentare a relației de iubire: două jumătăți de inimi unite reprezintă iubirea.
„Mi-am găsit jumătatea”, sau „ne completăm reciproc”, sau „ne potrivim”, sau „suntem suflete pereche” susțin în cuvinte, dorințe și așteptări ceea ce toți subînțelegem, fără să ne îndoim, că un cuplu are o singură inimă. Un singur creier? O singură pereche de ochi? O singură gură? … Un singur Eu?
Lucizi fiind, judecăm starea fuzională din îndrăgostire ca o fantasmă, sau cel puțin ca o poveste frumoasă despre cuplu și sentimentele intense din relația de iubire, sau mai critic ca o copilărie, o poveste de adormit copiii. Însă când ne îndrăgostim, logica are alte repere, lucrurile se văd cu alți ochi, până și concepția despre propriul sine se schimbă. Îmi vine în minte ceea ce dorea o doamnă îndrăgostită de la partenerul ei. Tânjea la o relație asemănătoare cu cea a personajului mitic cu patru mâini și 4 picioare care mergea rostogolindu-se. Oricât de fantasmatică era această dorință, era intens resimțită ca nevoie vitală, pentru că reprezentarea cuplului, pentru ea, era despre două ființe contopite într-una singură, două universuri topite unul în altul. Cuplul ca un univers psihic pentru două ființe, unde se șterg limitele dintre eu și tu.
Dealtfel, această reprezentare a „sufletelor pereche”, dar mai ales acest mod de a simți dragostea, sunt atât de vechi și atât de răspândite în diferite culturi străvechi, încât au intrat în bagajul „genetic” al inconștientului colectiv. Personajul mitic la care doamna făcea referire este descris de Platon în „Banchetul” ca fiind un al treilea fel de om, pe lângă genul feminin și genul masculin. O ființă formată din bărbat și femeie, lipiți la spate, cu patru mâini, patru picioare, un cap cu două fețe, patru urechi, două sexe. O făptură omenească, un androgin, jumătate femeie – jumătate bărbat. Pentru că erau deosebit de puternici față de celelalte feluri de oameni care își căutau continuu sufletele perche și sufereau de singurătate și depresie negăsindu-le, Zeus, amenințat de capacitatea lor de a putea face tot ce-și doresc, invidios pe triumful lor de cuplu a „sufletelor pereche”, i-a tăiat în două, slăbindu-le astfel puterea și trufia. „Vor merge drepţi, pe câte două picioare. Iar dacă, totuşi, nu se vor potoli şi vor stărui în trufia lor, o să-i mai tai încă o dată în două, ca să nu mai poată merge decât sărind într-un picior.” (Platon, „Banchetul”) .. citește mai mult pe www.like.noinu.ro
