21.3 C
București
duminică, 28 aprilie 2024
AcasăSpecialSenatorii au interzis exportul de lemne de foc pentru următorii trei ani

Senatorii au interzis exportul de lemne de foc pentru următorii trei ani

Senatul a adoptat, în ședința plenului de luni, în calitate de primă Cameră sesizată, o propunere legislativă prin care exportul de lemne de foc este interzis pentru următorii trei ani, informează Agerpres.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare interzicerea exportului de lemne de foc cu diametrul de maximum 20 de centimetri până la 4 metri lungime, pentru o perioadă de maximum trei ani.

Inițiată de un grup de parlamentari preponderent PNL, propunerea legislativă a fost adoptată de Camera superioară a Parlamentului cu 91 de voturi pentru și o abținere, după ce senatorii au votat împotriva raportului comun de respingere al Comisiilor economică și de mediu.

Senatorul PMP Traian Băsescu a afirmat că există "o criză a lemnului de foc", dar că forma propunerii legislative este deficitară, motiv pentru care a anunțat că susține o altă inițiativă legislativă, aflată în circuit parlamentar, care reglementează problema lemnului de foc prin modificarea unui articol din Codul silvic.

La rândul său, senatorul USR Vlad Alexandrescu a solicitat retrimiterea propunerii legislative la comisie, dar plenul a respins cererea prin vot.

"Este o situație excepțională prin care se anticipează că în acest an nu se va putea acoperi din recolta de lemn de foc necesarul pentru încălzirea celor 3,6 milioane de gospodării (care se încălzesc cu lemne — n.r.). Cele două inițiative legislative trebuie tratate separat. (…) Este vorba de două lucruri diferite. (…) Această inițiativă legislativă are vicii care pot fi însă corijate la Camera decizională (Camera Deputaților — n.r.)", a declarat liderul grupului PSD din Senat, Șerban Nicolae, motivând susținerea senatorilor social-democrați pentru un proiect de lege al parlamentarilor PNL.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Fosta închisoare de la Râmnicu Sărat devine Memorial dedicat victimelor comunismului. Proiectul fusese lansat acum 11 ani

În incinta fostei închisori de la Râmnicu Sărat vor fi construite, până în anul 2026, Memorialul „Închisoarea Tăcerii” și Centrul Educațional privind Comunismul în...

Recent eliberat din închisoare, prins în flagrant în timp ce transporta 7 grame de heroină

La data de 26.04.2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au decis reținerea unui individ,...

Scrima românească, reprezentată la Paris! Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice

Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a câştigat concursul desfăşurat sâmbătă la turneul preolimpic de scrimă de...
Ultima oră
Pe aceeași temă