Vechea reşedinţă nobiliară adăposteşte în prezent Muzeul de Artă.
Aflat în piaţa centrală a Clujului, palatul Bánffy a reprezentat un etalon al clasei aristocrate. El a fost ridicat la cererea contelui Gyorgy Bánffy, drept o reşedinţă pe măsura averii şi rangului său. Pe timpul construcţiei sale, palatul s-a dovedit a fi un factor de stabilizare al forţei de muncă.
Cea mai frumoasă construcţie barocă din Ardeal
Palatul Bánffy este cea mai frumoasă construcţie în stil baroc din Transilvania. Construit în secolul al XVIII-lea, la comanda faimoasei şi bogatei familii aristocrate Bánffy – reprezentată prin contele Gyorgy Bánffy – palatul are şi câteva elemente ce aparţin unei orientări „mai flexibile” a barocului, şi anume rococo-ul.
După ce şi a terminat studiile la Viena, contele Bánffy s a întors la Cluj şi a cumpărat, în centrul cetăţii, trei case, situate una lângă alta, aparţinând familiilor Rázmány, Linczeg, Eperjessy.
În 1774, contele i a cerut arhitectului german, Johann Eberhard Blaumann – unul dintre cei mai importanţi arhitecţi ai Transilvaniei acelor vremuri – să-i construiască un palat, pe locul celor trei case cumpărate, demn de averea pe care o stăpânea şi de demnitatea pe care o avea, adică aceea de guvernator al Transilvaniei. Palatul Bánffy a fost ultima lucrare al arhitectului Johann Eberhard Blaumann, pentru că acesta a murit în anul 1786, la scurt timp după terminarea construcţiei acestuia.
Curtea palatului
Construirea palatului s-a întins pe mai bine de un deceniu, adică în perioada cuprinsă între anii 1774-1786, şi a asigurat o stabilitate a pieţei clujene a muncii, datorită forţei de muncă angajate în acest proiect uriaş. Construcţia a fost benefică pentru pălmaşii şi zilerii Clujului acelor vremuri, întrucât lucrările le-au asigurat o sursă constantă de venituri, pe o perioadă de peste 10 ani. Palatul are forma unui patrulater – cu lungimea de 67 metri şi lăţimea de 48 de metri – şi închide în interiorul său o curte aproape pătrată, cu o suprafaţă de peste 700 de metri pătraţi.
Frontispiciul palatului
Pe frontispiciul clădirii, pe stâlpii de susţinere, la marginea unei balustrade crenelate care încorsetează baza acoperişului, au fost amplasate câteva zeităţi, care îi reprezintă pe Marte, Minerva, Apollo, Diana, Hercule şi Perseu.
Blazonul familiei Bánffy
Alături de acestea, situat central, se afla blazonul familiei Bánffy. Palatul Bánffy este o clădire reprezentativă, drept un punct de referinţă pentru celelalte clădiri din centrul Clujului. Arhitecţii care au ridicat construcţiile ulterioare au căutat mereu a fi în armonie cu palatul Bánffy.
Edificiul a fost considerat drept un etalon, un standard al bogăţiei şi al titlurilor de nobleţe, spre care tindea oricare familie aristocrată a timpului.
După moartea contelui Bánffy, clădirea a devenit, la 1840, reşedinţa noului guvernator al Transilvaniei, Jozsef Teleki.
Gazdă pentru împăraţi
Palatul a găzduit numeroase personalităţi de seamă ale vremii, aflate în trecere prin Cluj. Printre oaspeţii săi s-au aflat împăratul Francisc întâi al Austriei şi rege al Ungariei, precum şi penultimul împărat al imperiului Austro Ungar, Franz Josef, împreună cu împărăteasa Sisi.
De asemenea, compozitorul Franz Liszt a susţinut o serie de concerte în sălile palatului. În treacăt fie spus, o ciudăţenie a lui Franz Liszt era faptul că se considera maghiar, cu toate că avea o cultură germană şi nu cunoştea deloc limba maghiară.
Între 1964 – 1965, autorităţile au trecut la restaurarea palatului, după care acesta a devenit sediul Muzeului Naţional de Artă.
