8.9 C
București
miercuri, 15 mai 2024
AcasăSpecialSeară japoneză la Librăria Humanitas

Seară japoneză la Librăria Humanitas

Editura Humanitas Fiction vă invită azi,  la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu,  pentru o seară japoneză dedicată ultimului mare roman al lui Yasunari Kawabata, “Păpădiile”.

Scrisă cu intermitenţe, cartea a fost publicată în foileton în revista Shinchō între 1964 și 1968. De la finele anului 1968, când i s-a decernat Premiul Nobel pentru Literatură, până în 1972, când își ia viața, Kawabata nu a mai putut să se aplece asupra scrisului, iar textul neterminat al “Păpădiilor” va vedea lumina tiparului postum, editat, conform notelor din manuscris, de ginerele autorului, Kaori Kawabata. Cartea spune povestea tinerei Ineko, care este oarbă. Dar orbirea ei nu ţine de o afecţiune fizică, ci de o maladie ciudată, care se manifestă sporadic. A început în adolescenţă – mingea de ping-pong i-a dispărut din faţa ochilor în timpul unui meci –, dar acum această boală o împiedică să vadă trupul iubitului ei, Hisano.

În ziua când o internează într-un spital pentru boli mintale, aflat în împrejurimile oraşului Ikuta, mama lui Ineko şi Hisano rămân peste noapte la un han şi îşi vor petrece seara cântărind consecinţele acţiunii lor. Conversaţia celor doi protagonişti, punctată mereu de chinuitoare întrebări fără răspuns, dezvăluie povestea lui Ineko fără a o epuiza. Moartea violentă a tatălui fetei a survenit sub ochii ei, iar imaginea cumplită a marcat-o, poate, atât de profund încât mintea ei alege orbirea.

Dialogul dintre Hisano cel optimist, convins că dragostea lui o va vindeca pe Ineko, şi mama sceptică şi îndurerată este ritmat de sunetul melancolic al clopotului de la templul de lângă azil, care răzbate asemenea unei chemări a fetei izolate de lume.Va putea dragostea lui Hisano să o salveze de consecinţele traumei care i-a afectat spiritul? Kawabata, recunoscut drept marele scriitor al clar-obscurului, l-a lăsat pe cititor să-şi ofere singur un răspuns. 

Cele mai citite

Roberta Metsola: Tbilisi, te auzim! Te vedem

Preşedintele Parlamentului European, Roberta Metsola, şi-a exprimat, marţi, sprijinul pentru poporul georgian, într-o postare pe reţelele de socializare, potrivit actualitate.org. Roberta Metsola, mesaj pentru georgieni:...

Alianța Dreapta Unită – hoțul de voturi liberale

Oricât ar încerca să pară altceva, USR e un partid toxic pentru România. Fără ideologie și fără doctrină, e o mișcare care se poziționează...

Ciolacu transmite că soarta colaborării dintre PSD și PNL se discută pe 10 iunie

Premierul Marcel Ciolacu, preşedintele PSD, a declarat, marţi, că pe data de 10 iunie, ziua de după alegerile locale şi europarlamentare, va avea loc...
Ultima oră
Pe aceeași temă