36.3 C
București
duminică, 19 iulie 2026
AcasăSpecialŞcoala de naftalină

Şcoala de naftalină

În fiecare vară, principalele formaţiuni ­politice se întrec în a organiza pe litoral ­diverse manifestări sau reuniuni dedicate tinerilor activişti. În acest context se înscriu şi şcolile de vară, formulă agreată atât de putere, cât şi de opoziţie, dar care, în opinia mea, reprezintă pierdere de timp.

După o reţetă consacrată, mai-marii PDL au făcut tot ce le-a stat în putinţă ca, şi cu această ocazie, tot dumnealor să se afle în ­centrul atenţiei la Eforie. Şi cum puteau ei să o facă şi să o dreagă cel mai bine? Simplu şi concret, dându-se în spectacol. Ce-i drept, am asistat la numeroase momente artistice de un ­comic nebun. Fără îndoială, la acest capitol a excelat domnul Oltean, cu un admirabil joc de scenă. De pe poziţia de lider al PDL, Emil Boc şi-a încordat muşchii spre Antonescu şi Ponta, în tentativa sa de a se face simpatic tinerilor care îl înconjurau, ciugulind autografe sau bucurându-se că au recoltat o scamă de pe costumul  lui de premier. Pentru doamna Udrea, întâlnirea de la Eforie a constituit un nou prilej de etalare personală.

De altfel, am remarcat noile piese din componenţa vestimentaţiei sale personale. Doamna Roberta a retrăit frenezia anilor din perioada când era „Miss România”, iar preşedintele a poftit o bere… Staţi liniştiţi, nici liderii USL nu au fost mai inspiraţi la şcoala lor de vară! Cu excepţia unei scurte şederi la mare, problema e: cu ce se aleg tinerii cursanţi? Dacă o firavă socializare reprezintă ceva pentru ei, cu atât.  La Constanţa, în perspectiva alegerilor locale, Chiru i-a scos de la naftalină pe foştii sau actualii primari ai partidului! Deputatul Iorguş a spus că, de dragul tinerilor din PDL, se retrage din orice competiţie electorală, dar s-a răzgândit!  Lui Mihai Petre îi fac unii viaţa amară. Dacă nu se identifică firesc cu o grupare principală, un tânăr are şanse reduse de a fi promovat. Chestiunea asta au  înţeles-o şi  cei care au participat la şcoala de vară de la Eforie Nord…

Cele mai citite

UE interzice distrugerea hainelor și încălțămintei nevândute. Noile reguli intră în vigoare și schimbă industria textilă

Comisia Europeană încurajează companiile să recurgă la soluții precum revânzarea, recondiționarea, donarea sau reutilizarea produselorUniunea Europeană introduce, de la 19 iulie, un nou set...

Războaiele schimbă agenda industriei aeronautice

Salonul Aeronautic de la Farnborough pune în prim-plan industria de apărare, pe fondul conflictelor din Ucraina și Orientul Mijlociu și al exploziei cererii pentru...

Industria auto românească pierde viteză: zeci de mii de locuri de muncă au dispărut, după recordul din 2018

Sectorul auto a ajuns la cel mai redus număr de angajați din ultimii peste 10 ani, pe fondul reducerii producției și al presiunilor tot...
Ultima oră
Pe aceeași temă