11.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialSchimbul de prizonieri arată dependenţa regimului fată de Iran, anunţă opoziţia siriană

Schimbul de prizonieri arată dependenţa regimului fată de Iran, anunţă opoziţia siriană

Actul neobişnuit prin care 48 de pelerini iranieni au fost eliberaţi în schimbul a peste 2.000 de persoane, deţinute în carcerele siriene, arată până “la ce punct regimul (de la Damasc) depinde de Teheran”, a anunţat joi una dintre principalele grupări siriene de opoziţie, relatează AFP, potrivit Mediafax.

“Cu toate sentimentele de ruşine, regimul sirian este singurul din lume care şi-a permis să facă schimb cu propriii cetăţeni ca să obţină eliberarea unor cetăţeni străini”, a precizat într-un comunicat Consiliul Naţional Sirian (CNS), principala componentă a opoziţiei siriene.

“Această victorie (eliberarea unor prizonieri) arată nivelul dependenţei regimului faţă de Teheran”, potrivit CNS.

Regimul şi rebelii din Siria au procedat miercuri la cel mai important schimb de deţinuţi de la începutul conflictului, la sfârşitul unor negocieri laborioase, care au condus la eliberarea a 48 de iranieni în schimbul a 2.135 de persoane deţinute de către regim.

Este pentru prima dată când un asemenea schimb a fost anunţat public, un gest fără precedent din partea Damascului în favoarea aliatului iranian, două regimuri izolate pe plan internaţional.

Potrivit mai multor oficiali, acordul s-a semnat datorită implicării masive a Turciei şi Qatarului.

“Sirienii mulţumesc fraţilor şi prietenilor noştri din Qatar şi din Turcia pentru eforturile lor de a ajunge la acest acord”, a adăugat CNS.

Iranul este principalul aliat regional al regimului lui Bashar al-Assad.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă