Guvernul Berlusconi este compromis. Daca mai spera cineva intr-o redresare miraculoasa a dreptei italiene inaintea alegerilor din mai anul viitor, ieri toate sperantele s-au naruit o data cu demisia ministrului economiei, Domenico Siniscalco. Universitar torinez respectat, Siniscalco a declarat ca pur si simplu nu mai suporta imobilismul guvernului si ca s-a saturat. El a invocat doua motive: refuzul premierului Silvio Berlusconi de a se implica in criza izbucnita in jurul guvernatorului Banca D'Italia (banca centrala), Antonio Fazio si nesfarsitele dispute din cadrul coalitiei pe marginea proiectului de buget pe 2006.
Afacerea Fazio este un caz-scoala despre cum, lasat nesupravegheat, un scandal financiar oarecum periferic ajunge sa creasca pana explodeaza in fata liderilor politici. Totul a inceput in momentul in care banca olandeza ABN Amro si-a anuntat intentia de a cumpara pachetul majoritar al bancii italiene Antonveneta. Batranul Fazio (69 de ani), care are ideea ciudata pentru secolul 21 ca sistemul bancar italian ar trebui sa apartina italienilor, a manevrat in asa fel lucrurile incat s-a asigurat ca Antonveneta va ajunge in proprietatea Banca Popolare Italiana. Marturie stau convorbirile telefonice in care Fazio il asigura pe presedintele BPI, Gianpiero Fiorani, de tot sprijinul. Cand scandalul a devenit public, Fazio a declarat ca nu a gresit cu nimic si a refuzat sa demisioneze, desi absolut toata lumea i-a cerut-o. Acum, nimeni nu putea face nimic sau mai nimic. Italia este singura tara din Europa unde guvernatorul Bancii Centrale este ales pe viata si nu poate fi revocat decat de Consiliul Superior al bancii. Berlusconi ar fi putut totusi sa ii trimita lui Fazio o scrisoare in care sa ii recomande sa demisioneze, dar a refuzat de teama sa nu-si piarda guvernul. Pentru ca Fazio si-a gasit un aparator feroce in cine altcineva daca nu in Umberto Bossi si in Liga Nordului. In aceste conditii, profesorul torinez s-a declarat “scandalizat” si a preferat sa plece.
Al doilea motiv invocat de Siniscalco este bugetul. Italia trece printr-o criza economica. Dupa sase luni de recesiune, cresterea pentru anul viitor este estimata optimist la 0%. Deficitul bugetar depaseste de trei ani limita de 3% impusa de Pactul de Stabilitate, iar datoria publica a Italiei este cea mai mare dintre toate tarile dezvoltate. In aceste conditii, Siniscalco a propus un buget de austeritate ce prevedea reduceri totalizand 21,3 miliarde de euro. In an electoral asta inseamna sinucidere politica. Partidele coalitiei au preferat sa il debarce pe bietul Siniscalco decat sa voteze un asemenea buget. Problema este ca Italia nu isi permite sa cheltuiasca mai mult decat produce. Agentiile de rating au anuntat deja ca vor diminua notele Italiei, ceea ce inseamna cresterea dobanzilor la credite. Investitorii straini nu vin dupa ce era sa pateasca ABN Amro, iar stanga lui Prodi creste in sondaje.
