1 C
Bucharest
Thursday, 7 December 2023
HomeSpecialSalariaţii combinatului Amurco continuă greva foamei în weekend

Salariaţii combinatului Amurco continuă greva foamei în weekend

Cei 18 salariaţi de la Combinatul de îngrăşăminte chimice Amurco Bacău, care au intrat în greva foamei la începutul acestei săptămâni din cauza neplăţii salariilor de trei luni, îşi vor continua protestul extrem şi pe perioada weekend-ului, într-un cort în curtea unităţii, unde vor şi dormi, informează Mediafax.

Protestul extrem la care au recurs încă de la începutul acestei săptămâni o parte dintre salariaţii societăţii Amurco SA Bacău, patronată de omul de afaceri Ioan Niculae, va continua şi în weekend, cei 18 salariaţi intraţi în greva foamei fiind hotărâţi să nu renunţe la acţiunea lor.

Cazaţi într-un cort amplasat în curtea combinatului, greviştii vor rămâne inclusiv pe parcursul nopţilor în unitate, aşa cum, de altfel, au făcut-o şi până acum.

"Cei 18 protestatari erau pe punctul de a renunţa la greva foamei, după ce ni s-a promis, din nou, că până în această seară (n.r.-vineri) ne vor fi viraţi banii pe carduri. Din păcate, pe cât de erau de încântaţi, pe atât au fost de dezamăgiţi, gândindu-se că trebuie să înfrunte frigul în acele corturi, pe parcursul nopţilor ce vor urma.Patronatul ne-a dus iar cu vorba, pentru a nu ştiu câte oară, pe motiv că, de această dată, nu a intrat valuta în ţară dintr-un contract cu un partener străin”, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX liderul Sindicatului "Chimfert” din cadrul societăţii Amurco Bacău, Gheorghe David.

Potrivit acestuia, salariaţii aflaţi în greva foamei au început să aibă probleme de sănătate, în special din cauza scăderii nivelului glicemiei, în unele cazuri şi la o treime. De altfel, unul dintre grevişti a ajuns de două ori la spital, însă a revenit de fiecare dată la combinat, pentru a-şi continua protestul.

Cei 18 salariaţi ai Amurco au intrat în greva foamei marţi, în semn de protest faţă de patronat, care nu le-a mai plătit salariile de trei luni. Protestul colectiv al acestor angajaţi a început la o săptămână după ce patronatul promise că va achita salariile restante până pe 23 mai, ceea ce nu s-a întâmplat. Din cei aproximativ 6.000 de lei pe care îi are de primit, în medie, fiecare salariat, angajaţii au încasat câte 200 de lei, bani proveniţi, potrivit sindicatului societăţii Amurco, din fierul vechi tăiat şi vândut din combinat.

Suma totală pe care o au de încasat salariaţii de la Amurco pentru cele trei luni restante se ridică la peste trei milioane de lei.

Combinatul băcăuan de îngrăşăminte chimice, patronat de omul de afaceri Ioan Niculae, şi-a oprit activitatea pe 27 februarie, după un an de zile în care a funcţionat sporadic. În consecinţă, 300 din cei 420 de salariaţi ai societăţii vor fi disponibilizaţi colectiv începând cu luna iunie, restul angajaţilor rămânând în continuare în combinat pentru a asigura conservarea instalaţiilor.

Cele mai citite

ONU spune că există o amenințare globală din cauza războiului din Gaza

Secretarul general al Organizației Națiunilor Unite (ONU), Antonio Guterres, a făcut miercuri o mișcare rară, avertizând în mod oficial Consiliul de Securitate cu privire...

Un bărbat înarmat a deschis focul într-un campus din Las Vegas

Un bărbat înarmat a deschis focul într-un campus din oraşul american Las Vegas, rănind mai multe persoane, apoi a fost găsit mort, au anunţat...

Congresul american nu a adoptat un pachet financiar masiv pentru Ucraina și Israel

Congresul american a eşuat miercuri în adoptarea unui pachet financiar masiv de peste 106 miliarde de dolari reclamat cu insistenţă de preşedintele Joe Biden,...
Ultima oră
Pe aceeași temă