“Echipa sfarma-tot”, mai exact “The Longest Yard”, este un remake al filmului din 1974 realizat de Robert Aldrich, in care Burt Reynolds, la apogeul gloriei sale, interpreta rolul unui fost jucator de baseball ajuns la puscarie, unde pune pe picioare o echipa care sa joace cu echipa gardienilor.
Burt Reynolds revine si in aceasta preluare a unui vechi succes, iar aparitia lui in desfasurarea filmului e, gratie regizorului filmului, Peter Segal, de-a dreptul mitica. Trecut pe alt rol, Reynolds, care are acum ceva din moliciunea blanda a unui pui de gaina, da impresia, pe langa matahalele din echipa, ca e un apostol al vremurilor de altadata. Caci Segal a adus in “Mean Team” numai vedete ale baseball-ului si ale campionatelor de wrestling, plus un indian de 2,15 metri care pare decupat cu foarfeca din benzile desenate. Niste figuri care mai de care mai infricosatoare, carora le-a opus niste gardieni de acelasi tonaj, umflati de exercitii si anabolizante, cu singura deosebire ca sunt blonzi. Scopul? Sa combine apetitul spectatorului pentru baseball cu apetitul pentru coate in burta si capete in gura si cu un oarecare spirit de dreptate, pentru ca singurul imbold al puscariasilor de a juca e ca sa-i cafteasca pe gardienii care, la randul lor, i-au caftit. Coprodus si de MTV Films, “Echipa sfarma-tot” dispune – ce-i drept – de o coloana sonora oportuna, in care T-Rex se muleaza pe antrenamentele in noroi si AC/DC pe momentele fierbinti ale meciului. Filmul e, de departe, unul ideal pentru amuzamentul soferilor americani de tir, umflati de bere, lipsindu-i numai pozele cu femei goale (ca sa folosim niste stereotipii de acelasi calibru cu cele folosite in film). Altfel, tot harnasamentul unei comedii ieftine e bine legat: gardieni care incurca hormonii si incep sa planga, puscariasi-fetite care fac glumele de rigoare si devin pentru meci majorete si asa mai departe. Probabil ca soferii de tir rad de se sparg la poantele acestui film ori, mai degraba, se descarca prin delegatie de toti nervii atunci cand sportivii de pe teren incep sa se cafteasca. Peter Segal, care a facut cu Adam Sandler “Anger Management” si “50 First Dates”, il corupe din nou pe talentatul, dar lipsitul de discernamant actor, dandu-i rolul de pastor peste haita de puscariasi apucati. Nu conteaza ca Sandler este corect in rol, din moment ce aria lui e acoperita de isteria colectiva. Paul Thomas Anderson, primul care l-a folosit pana acum pe postul cel bun, in “Punch-Drunk Love”, ar trebui sa-l infieze si sa nu-l mai lase sa joace in prostioare.
Prin anii '80 a rulat la noi “Drumul spre victorie” (“Victory”), unde veteranul John Huston facea film comercial de calitate, aducandu-i pe Sylvester Stallone, Michael Caine, Max von Sydow alaturi de Pele, Ardiles, Bobby Moore, Thoresen si altii. Acolo era vorba de un meci de fotbal intre echipa aliatilor prizonieri si a nazistilor, in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Filmul avea sport si sportivitate, dar avea si suflet, avea suflu, avea umor, fundalul istoric fiind suficient de bine avut sub ochi astfel incat filmul sa nu piarda din substanta. Dar vremurile acelea s-au dus, iar acum devine mult mai palpitant si, in fond, mai onest sa vezi, de pilda, un meci de fotbal pur si simplu decat un film despre fotbal, caruia numai semintele ii mai lipsesc.
“Echipa sfarma-tot”/ “The Longest Yard” – 2005, regia Peter Segal, scenariul Sheldon Turner, cu: Adam Sandler, Chris Rock, Burt Reynolds, James Cromwell, Nelly, William Fichtner. Distribuit de InterComFilm Romania.
