Prima vizită a lui Xi Jinping ca preşedinte a fost în Rusia, piesă de bază în planurile Chinei de aprovizionare energetică. A doua etapă a fost un turneu în Africa, unde liderul chinez a încercat să disipeze imaginea unei Chine interesate doar de exploatarea resurselor naturale africane.
Dincolo de faptul că Beijingul şi Moscova se află alături pentru a exprima refuzul de a accepta hegemonia americană şi occidentală, gigantul asiatic este preocupat să-şi asigure aprovizionarea economiei cu energie şi materii prime. Or, Rusia este o piesă majoră în cadrul planurilor din acest domeniu şi noul preşedinte chinez, Xi Jinping, a ţinut să o arate, efectuând la Moscova prima sa vizită în străinătate. Energia şi politica s-au aflat în centrul vizitei şi chiar la sosire preşedintele chinez a calificat relaţiile cu Rusia o „prioritate a politicii sale externe”. Dacă marile acorduri anunţate cu această ocazie s-au încheiat, fără surpriză, în domeniul petrolului şi gazului siberian, între cele două ţări şi-a făcut apariţia o nouă zonă de cooperare. Şi reprezintă o proiecţie pe termen lung asupra unei alte resurse energetice, potenţial major – „glace combustible”. Acordurile semnate între PetroChina, de o parte, şi Rosneft şi Gazprom, de cealaltă parte, dezvoltă enormul parteneriat energetic pus în funcţiune între China şi Rusia de câţiva ani. Rusia a devenit principalul furnizor de energie, de materii prime şi de arme al Chinei şi mii de cetăţeni chinezi trăiesc şi muncesc în Siberia.
„Glace combustible“
Prevăzând o dublare a livrărilor de petrol rusesc către China (pentru a atinge 40 milioane tone anual), acordurile stipulează şi o extensie a acestei cooperări la gaz, al cărui volum ar putea atinge 60 milioane mc pe an.
Paralel cu cele două mari acorduri, cel de-al treilea, care se referă la cooperarea PetroChina şi Rosneft pentru exploatarea rezervelor Arcticii ruse, poate părea marginal. Dar reprezintă prima etapă a unei cooperări mult mai importante pe termen lung, dând ocazia principalului grup petrolier şi gazier chinez să pună piciorul într-o regiune care, poate, se va dovedi un rezervor major pentru o altă resursă. Deţinând cea mai mare suprafaţă din lume de pergelisol – permafrost – coastele arctice ale Rusiei ar putea adăposti cantităţi considerabile de hidrat de metan, gaz „închis” în gheaţa din anumite zone de mare profunzime marină sau în solurile de suprafaţă îngheţate veşnic. Numită adesea „glace combustible”, această resursă nu a fost încă exploatată şi necesită eforturi de cercetare importante, în special din partea Japoniei, care în această lună a anunţat primul succes în extracţia de gaz exploatabil din această resursă.
„Xi Africanul“
În cadrul turneului său în ţări din Africa, liderul de la Beijing a asigurat că doreşte o dezvoltare mai rapidă a statelor africane. „China va continua să ofere, aşa cum a făcut întotdeauna, asistenţa necesară Africii, fără contrapartidă politică”. Beijing a reînnoit o ofertă de împrumut de 20 miliarde dolari pentru perioada 2013-2015, o susţinere financiară de natură „să ajute ţările africane să facă din resursele lor naturale o forţă de dezvoltare” pentru a deveni independente şi viabile. Mulţi africani consideră China ca o contrapondere salutară la influenţa europeană, dar politicienii şi economiştii sunt îngrijoraţi din cauza dezechilibrelor comerciale existente cu a doua economie mondială.
Implantarea întreprinderilor chineze pe solul african a suscitat manifestări violente din partea populaţiilor locale, îndepărtate de la locurile de muncă rezervate imigranţilor veniţi din China. Investiţiile chineze în ţările africane sunt importante, un mod de a se instala într-o zonă care îi oferă aprovizionarea cu petrol şi materii prime atât de necesare economiei. Tanzania a fost prima destinaţie a ajutorului chinez în epoca maoistă, când Beijing a finanţat şi construit calea ferată Tazara sau „Uhuru” (Libertate), între Tanzania şi Zambia, permiţând ultimei să exporte cuprul fără a mai trece prin Africa de Sud a apartheidului.
Congo este o ţară petrolieră şi din acest punct de vedere interesează China. Tanzania şi Congo sunt surse de materii prime pentru economia chineză, care are nevoie de surse de aprovizionare fiabile şi continue. În general, nu prea există vreun colţ în Africa unde să nu găseşti prezenţa chineză – cea a marilor întreprinderi, a statului sau a simplilor comercianţi veniţi de pe alte meleaguri. Concret, acum China face parte integrantă din ecuaţia geopolitică africană şi, evitând cu grijă lumea occidentală în cadrul primei sale vizite în străinătate, Xi Jinping afişează voinţa de autonomie, de „renaştere chineză”.
