18.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialRusia ameninţă cu sistarea furnizării de gaze către Ucraina

Rusia ameninţă cu sistarea furnizării de gaze către Ucraina

Delegaţia rusă nu va reveni la masa negocierilor de la Bruxelles privind rezolvarea problemei funizării gazelor cu Ucraina decât dacă Kievul şi Comisia Europeană ajung la un acord privind finanţarea datoriei ucrainene, a anunţat joi gigantul rus Gazprom, citat de AFP.

"Comisia Europeană trebuie să ajungă la un acord cu Ucraina pentru a rezolva problema finanţării" datoriei Kievului, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Gazprom, Serghei Kuprianov. Altfel, negocierile, a căror reluare este aşteptată joi seara la Bruxelles, "nu au sens", a subliniat el.

La rândul său, preşedintele Gazprom, Aleksei Miller, a precizat că Ucraina şi Comisia Europeană trebuie mai întâi să ajungă la un acord privind un protocol bilateral care prevede garanţii financiare europene pentru Kiev înainte de orice reluare a negocierilor.

Cele mai citite

Iohannis – nu popcorn, ci (pop)corny

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele României, Klaus Werner Iohannis, s-a deplasat în Statele Unite ale Americii (SUA), pentru a fi premiat, acum, în prag de...

Klaus Iohannis a discutat cu Joe Biden despre programul Visa Waiver

Preşedintele Klaus Iohannis a abordat în discuţia avută marţi la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden şi despre acceptarea României în programul Visa Waiver,...

Statele Unite au în România 1800 de militari

Statele Unite au în România circa 1800 de militari, a declarat președintele Biden în fața președintelui Iohannis, mulțumindu-i șefului statului român pentru bunele condiții...
Ultima oră
Pe aceeași temă