Contrar aparentelor, Istoria nu si-a ingaduit luxul unei vacante, si inca al uneia de doua decenii. Fukuyama s-a pripit: istoria nu a incremenit locului, doar si-a reasezat pe tacute centrele de greutate, curentele subterane si obiectivele – realimentandu-si astfel motoarele. Bine ati (am) venit in tara numita Viitor! Faimosul refren beatlesian "Back to the USSR" a capatat, de cateva zile, un inteles cu totul nou – de parca liverpoolienii de-abia iesiti din adolescenta si porniti, acum o jumatate de secol, sa vesteasca sfarsitul Lumii Vechi ar fi fost inzestrati si cu darul profetiei, intrezarind un viitor care iata, tocmai a iutit pasul, in Georgia, pentru a ne ajunge din urma, pe noi, care ne credeam imunizati impotriva bolilor ei. Proorocirea despre trecerea natiunilor la Viata de Apoi s-a dovedit mincinoasa. Semnele mortii au fost evaluate gresit, Viata de Dinainte revine in forta, Armageddonul ramane la orizont, Noua Ordine Mondiala ramane si ea, dar numai pentru un club select, putin largit in perioada de deces aparent al Istoriei, prin acceptarea unor membri care, in momentele lor de luciditate, ar trebui sa admita ca au fost norocosi sa fie primiti intr-un club care a coborat stacheta suficient pentru ca sa fie si ei eligibili sau a inchis ochii atunci cand candidatul s-a strecurat pe sub stacheta.
O noua cortina a inceput sa se lase, de la Marea Neagra la cea Baltica, anuntand o noua despartire intre natiunile care isi pot permite, gratie unei interdependente liber asumate, luxul deplinei independente – si, de partea cealalta, popoarele care traiesc in vasta regiune seismica bantuita de cutremure cu epicentrul la Kremlin. Tarile care au apucat sa se puna la adapost inaintea revenirii puterii (si poftei) ursului, de "partea cea buna" a cortinei tesute din petrol, gaz, metale rare si resentimente acumulate, resimt si ele tremurul pamantului sub picioare, dar ele si-au construit prezentul, dupa posibilitati si inclinatii, ca un edificiu rezistent la seisme, aplicand "tehnologia" statului democratic de drept. Dublata de asocierea cu alte democratii, democratia ramane cea mai buna garantie a libertatii popoarelor, mai ales a celor mici, altfel prazi usoare pohtelor pohtite de marile autocratii.
Pentru unele popoare mici, cateva fiintand de milenii, s-ar putea sa fie aproape prea tarziu. Cortina de titei se lasa inexorabil. Pana la urma, vor mai putea trece pe sub ea doar oligarhii si puietul lor, venind dincoace cu sacii lor de bani facuti din vanzarea bogatiilor subsolului, pentru a cumpara tot ce are Occidentul mai bun, si trimitand inapoi alti saci, de circ si de paine, pentru a minti foamea de libertate a semenilor de rand.
Dupa un secol de framantari insotite de suferinte si crime inimaginabile, desi temeinic cercetate si, teoretic, binecunoscute, lumea, din nou in frunte cu Europa, avangarda ei traditionala in pofida gloriei noilor cetati stralucitoare din departarile Apusului sau Orientului, isi cauta o noua stare de echilibru. Speranta in universalizarea democratiei dupa cvasi-disparitia comunismului ca ideologie de stat s-a dovedit prematura, in timp ce cruciadele impotriva terorismului de organizatie si de stat s-au impotmolit pentru ca nu-i usor de luptat cu un inamic care nu tine neaparat sa traiasca daca poate tara cu el in moarte cat mai multi "dusmani".
Parte a acestui puzzle dinamic, Rusia nu mai este ursul gunoier de pe vremea lui Eltan, desi nu a redevenit inca superputere. A inceput sa isi refaca insa, pe banii victimelor potentiale, puterea si habitatul geopolitic. Pentru moment, e un urs aparent benign – mai putin pentru georgienii in fata carora tocmai si-a dezgolit coltii sau polonezii pe care incearca sa-i intimideze cu amenintari. In timpul acestei recaderi neanuntate in Istorie, un singur lucru este sigur: incertitudinea ne e din nou tovarasa de drum.
