11 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialRovinieta

Rovinieta

Rovinieta este un tarif plătit companiei naţionale de drumuri pentru finanţarea construcţiei şi reparaţiei drumurilor. Dacă nu plăteşti rovinieta, eşti amendat cu câteva sute de lei şi eşti sancţionat, în plus, cu încă o sumă ce reprezintă rovinieta pe 12 luni. Sancţiunea se menţine chiar şi dacă, între timp, ai plătit rovinieta. Mai mult, ori de câte ori treci prin dreptul aparatului care te scanează pentru a vedea că nu ai rovinieta, eşti sancţionat încă o dată şi încă o dată. Sunt cazuri în care s-au primit zeci sau chiar sute de sancţiuni pentru una şi aceeaşi „faptă”, constând în omisiunea de a purta rovinieta pe drumurile patriei. Ca să nu mai vorbesc de cazuri de-a dreptul hilare sau tragice în care poliţişti ori şoferi pe ambulanţe au fost sancţionaţi şi ei pentru lipsa rovinietei.

Sancţiunea, aplicată de un departament al companiei de drumuri, îţi vine acasă, în plic. Dacă nu plăteşti amenda şi suma complementară impusă şi nu faci dovada plăţii, ţi se blochează contul bancar fără ca măcar să fii anunţat de propriul bancher. Mai mult chiar, contul se blochează şi, eventual, banii îţi sunt traşi din cont chiar dacă ai plătit amenda şi suma complementară între timp. Interesant este că „autoritatea” care constată şi aplică amenda este compania de drumuri, care este o societate comercială, adică un particular ca şi tine. Şi sancţiunea ţi se aplică pentru că nu ai achitat un tarif (care nu este nici taxă, nici impozit, nici contribuţie socială, ci preţul unui serviciu). Mă întreb când vom fi amendaţi şi cu conturile blocate pentru că nu plătim gazele, apa, energia electrică, semnalul tv, telefonul, călătoriile doamnei Udrea etc.

Dar mă întreb şi dacă nu cumva plata unui tarif (care presupune prestarea unui serviciu) ne îndreptăţeşte pe noi, plătitorii, să pretindem ca serviciul respectiv să fie prestat corect, complet şi la timp. Adică, să avem drumuri şi, dacă se poate, drumuri sigure. Căci, dacă plătim un tarif, înseamnă că avem dreptul la o contraprestaţie, în calitate de consumatori ai serviciului respectiv. Iar în cazul în care ne sunt încălcate drepturile de consumatori, putem să reclamăm prestatorul la ANPC, precum şi în justiţie. Spre exemplu, pentru că întârziem din cauza drumurilor proaste, pentru că suferim accidente din cauza gropilor din asfalt sau a lipsei ori necorespunzătoarei marcări şi balizări a drumurilor, pentru că ne reparăm maşina de 4-5 ori mai des decât normal din cauza stării proaste a drumurilor, pentru că plătim prime de asigurare mai mari din cauza deselor accidente şi reparaţii, pentru că cheltuim nervi şi energie văzând cum se repară drumuri o dată pe lună sau cum se fac drumuri în vârf de munte doar pentru ca regii asfaltului să prospere etc., etc. Putem să dăm în judecată compania de drumuri pentru toate aceste prejudicii materiale sau morale?

Desigur că putem! Ar fi chiar necesar, pentru că această companie şi autorităţile care o susţin ar putea fi mai scrupuloase cu banii noştri dacă o sută, o mie, zece mii de posesori de maşini şi plătitori de roviniete ar declanşa procese (colective sau nu) contra acestei companii pentru despăgubiri. Că, vorba aceea, aici sunt banii dumneavoastră, nu?

Gheorghe Piperea, profesor universitar doctor la Facultatea de Drept Bucureşti.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă