În iunie anul trecut, fugarul numărul 1 al României, Dan Voiculescu, evoca, într-un acces cinic de sinceritate, marea durere a construcţiei politice pe care a pritocit-o, graţie banilor smulşi ani de-a rândul de la statul român: USL are guvernul, dar nu şi toată puterea, căci nu a pus integral mâna pe justiţie.
Dacă pasivitatea milioanelor de români se va conserva în forma-i pură de până acum, în curând Voiculescu („Felix”, pentru ofiţerii fostei Securităţi) nu va mai avea de ce să se plângă.
Cel puţin aşa arată lucrurile, astăzi, la opt luni de la lansarea în eter a variantei felixiene a celebrului apel către lichele.
Şi de ce ar arăta altfel, cât timp în ţara asta oamenii nu văd nimic putred în a-şi pune destinul în mâinile unor samsari de influenţă care întâi i-au făcut la buzunar şi apoi le-au spus că hoţ e procurorul?
Şi mai interesantă, însă, pornind tocmai de la situaţia la zi, va fi fotografia din ziua în care guvernarea USL va împlini un an de la instalare.
Dacă nimic nu va opri morişca, bilanţul nu este greu de intuit.
Deşi se vor mai scurge două luni până atunci, timpul cunoaşte în România actuală o curgere înapoi, nicidecum înainte, şansele ca primăvara-vara lui 2013 să semene izbitor cu perioada similară a anului 2012 fiind extrem de ridicate.
Prin urmare, dincolo de perspective precum concedierile din companiile de stat – pe care Vosganian le anunţă azi, Ponta le denunţă mâine şi oamenii sunt trimişi în şomaj poimâine – scenariul cel mai probabail este alunecarea într-o nouă criză fundamentală.
Una în care instituţiile care încă mai reuşesc să menţină un oarecare echilibru vor fi împinse de-a valma în intersecţie, astfel încât profeţii melodramatici ca Dan Voiculescu să poată culege în sfârşit roadele dezastrului.
Asta anunţă, după o scurtă şi aparentă pauză luată sub presiunile comunităţii internaţionale, regruparea trupelor în jurul Curţii Constituţionale, ANI şi CSM, ultimele bastioane care, odată cucerite, vor transforma cu adevărat România în paradisul mafiei şi iadul libertăţii.
Pentru partizanii totalitarismului de la vârful USL doar faptul de a avea cea mai confortabilă majoritate parlamentară de la FSN încoace nu avea cum să fie suficient.
Nu mai departe de zilele trecute, coaliţia aflată la putere a încasat cea mai grea lovitură de la instalare şi până acum, când Curtea Constituţională a respins Statutul deputaţilor şi senatorilor, făcându-i pe acei politicieni certaţi cu legea (şi mai ales cu Agenţia Naţională de Integritate – ANI) să se întrebe isteric la ce le foloseşte majoritatea pe care o au în Parlament dacă hotărârile aberante le pot fi în continuare cenzurate.
În vara lui 2012, asaltul asupra Curţii a fost declanşat de acelaşi tip de interogaţii şi numai intervenţiile fără precedent din afara ţării au salvat democraţia şi statul de drept de la o dizolvare pentru care Ion Iliescu şi Dan Voiculescu nu au încetat niciodată să lupte după ce familia Ceauşescu a fost împuşcată şi conturile-i golite.
Or, Curtea Constituţională este ea însăşi fragilă, dat fiind faptul că, pe de o parte, rezoluţiile celor nouă judecători depind de o majoritate care calcă pe-un fir de păr, iar pe de alta că grosul Parlamentului a devenit terenul de joacă al câtorva moguli autohtoni şi al strategilor mereu pe fază de la frontiera noastră estică.
Iată, spre exemplificare, efectele marii înfrângeri suferite de USL la Curtea Constituţională (CCR), surprinse de colega mea, Ondine Gherguţ, într-un articol semnat în România liberă la finele săptămânii: „Presiunile asupra unor judecători CCR s-au accentuat ieri după-amiază (marţi – n.a), spun sursele RL, după ce Curtea a decis că termenul pentru constestarea deciziilor ANI va rămâne de 15 zile, iar parlamentarul vizat de conflict de interese trebuie demis imediat ce Parlamentul primeşte raportul ANI. Cel care ar fi cedta presiunilor este judecătorul Petre Lăzăroiu, spun sursele României Libere, modificându-se astfel raportul fragil de forţe din Curte. Noua majoritate care s-ar fi format la CCR vrea secretizarea averilor şi schimbarea formularelor de declaraţii de avere şi de interese, în care să nu mai existe atâtea rubrici şi pentru soţi, copii, ce tip de avere, câte case, terenuri, spaţii comerciale, ce şi cât deţin la bănci şi la ce bănci au conturile”.
Întrebarea legitimă care se ridică, poate unii îi vor zice naivă, este ce interes consideră că ar avea cei 7,4 milioane de români cu care USL defilează, de la referendumul pentru destituirea lui Traian Băsescu încoace, în transformarea Curţii Constituţionale într-o menajerie pentru ca nişte politicieni să scape controlului averii?
Ce interese ar avea aceşti oameni, ale căror venituri anuale sunt mai mici decât banii de gagici ai beizadelelor acestor politicieni, ca inspectorii de integritate să nu mai stea în coasta parlamentarilor, miniştrilor şi funcţionarilor care-şi trag profituri uriaşe tocmai din banii publici?
Când pârjolesc recolte şi otrăvesc fântâni, liderii USL invocă tocmai aceste milioane de români care au votat în iulie şi decembrie SCHIMBAREA, cărora le-au promis demnitate şi câţiva leuţi la pensie, leafă şi ajutorul social, dar de la care, de fapt, mulg legitimitate.
O legitimitate la adăpostul căreia PSD, PNL, PC, UNPR privatizează resursele statului în propriul folos.
Când curiozitatea românului coboară suficient de jos încât să urmărească cu sufletul la gură cât de densă era ceara din urechile Ioanei Tufaru, câţi bani a cheltuit pe divorţ Ştefan Bănică Jr. şi în ce vilă se iubeau, în vremurile bune, Irinel Columbeanu şi Monica Gabor, rămâne totuşi o necunoscută de ce ar dispărea această curiozitate şi cât priveşte conturile, afacerile şi schema de interese a parlamentarilor, membrilor Guvernului sau capilor autorităţilor locale.
Apoi, vine întrebarea de grădiniţă: de ce si-ar ascunde averile oficialii statului român, din moment ce trăim într-o ţară în care bogăţia nu doar că nu este ceva ruşinos, dar modul în care este ea afişată a devenit chiar nesimţit?
Dacă milioanele de cetăţeni de grija cărora nu mai pot nici Ponta, nici Antonescu, Voiculescu sau Dragnea consideră “statul de drept”, “Curtea Constituţională”, “CSM”, “ANI” sau “DNA” teme prea indigeste şi abstracte pentru a le dedica timp, ce îi împiedică, atunci, să se raporteze la întrebările simple?
Iată, cele câteva înşirate mai sus pot servi construirii unei grile facile, care să mijlocească accesul la înţelegere şi, prin urmare, exprimarea câtorva dubii legate de intenţiile reale ale puterii politice.
Foarte mulţi politicieni au zugrăvit ANI, CSM şi DNA în culori atât de hidoase încât mentalul colectiv mai are puţin până să şi le reprezinte ca pe adevărate instrumente de tortură, mânuite de roboţi emasculaţi, evident, de orice brumă de umanitate.
Când folcorul sună astfel, nu e de mirare că repulsia devine primul sentiment pe care îl stârneşte auzul unor asemenea abrevieri.
Dar când informaţia circulă, astăzi, mai repede decât trenurile de mare viteză, iar accesul la ea nu este intermediat, în România, numai de goarna propagandistică a Antenelor lui Dan Voiculescu, ce îi împiedică pe cetăţenii oneşti ai acestei ţări să identifice conflictul de interese dintre folclor şi autorii lui?
Cumplită ruptura logică dintre hulirea Parlamentului (o arată toate cercetările socilogice) şi lipsa de reacţie a societăţii, în ansamblu, faţă de activităţile ilegale ale parlamentarilor.
Bizară fractură între spiritual justiţr, care domină orice şedinţă de bloc şi orice discuţie între doi români, atunci când nu vorbesc de fotbal, şi, de cealaltă parte, seninătatea ovină cu care milioane de cetăţeni se lasă păcăliţi de oamenii politici şi de magistraţii lipsiţi de scrupule.
Să nu fiu greşit înţeles. În România, seninătatea ovină şi spiritul blajin cu care martorul îl întâmpină pe violator traversează toate categoriile sociale şi toate gradele de instrucţie.
Bunăoară, aş exemplifica aici cu ceea ce se întâmplă de la începutul anului în sânul CSM şi, mai larg, în interiorul sistemului judecătoresc.
Întâlnim şi aici, ca peste tot, oameni adevăraţi şi oameni care nu merită acest apelativ. Întâlnim cinsitiţi şi corupţi, morali şi imorali, găunoşi şi intransigenţi.
Dar ce te faci când, dintre procurori şi judecători, cei care îşi asumă curajul de a se împotrivi sistemului sunt băgaţi la malaxor nu doar de inamicii lor naturali, ci şi cu aportul celor pe care comportamentul de zi cu zi te-ai fi aşteptat să îi plaseze, în momentele cheie, tocmai de partea reformatorilor?
Nebunia prin care trece justiţia la ora actuală nu constă numai în tocarea unor judecători ca Alina Ghica şi Cristi Danileţ, ci tocmai în faptul că revocarea lor ilegală din CSM s-a produs cu sprijinul naiv al unor magistraţi care, în mod normal, n-ar fi avut de ce să se lase compromişi şi manipulaţi de slugile în robă ale lui Dan Voiculescu şi, în general, a celor care consideră interesul naţional al României un pericol strategic.
Or, oamenii ăştia, care au închis ochii la o suită de proceduri al căror rezultat final nu ar fi avut cum să nu ocolească regulamentele, au şi o educaţie superioară mediei, dar şi o practică, cea judiciară, care reclamă nimic mai puţin decât un stomac tare.
A desluşi mecanismul prin care asemenea oameni au fost traşi în năvodul lansat de politicieni penali şi reprezentanţi ai justiţiei care au jucat cartea infractorilor şi ai duşmanilor unei Românii aşezate ar însemna, într-adevăr, un pas uriaş înainte pentru interpretarea corectă a ceea ce se întâmplă cu această ţară şi cu privire la ce o aşteaptă de aici înainte.
Până atunci, însă, până când raţiunea milioanelor de români se va trezi din somnu-i vesel şi până când magistraţii care n-aveau nimic în comun cu doctrina Costiniu, Bărbulescu sau Joiţa, dar care nu au înţeles nici rolul curajului în societate, să ne pregătim pentru o nouă criză.
Una care, spre deosebire de cea din vara lui 2012, ar putea fi chiar mai ascuţită, căci, dacă românul nu va coborî odată din pat, degeaba se va lamenta ulterior că politicienii l-au înfipt din nou în zid.
Perspectiva unui derapaj ireversibil al României se accentuează, iar cine se aşteaptă ca răbdarea şi, mai ales, pârghiile Occidentului să fie la fel de pronunţate ca acum un an are o reală problemă de raportare la actualitate.
