22.4 C
București
duminică, 19 mai 2024
AcasăSpecialRomânia trece duminică la ORA DE IARNĂ

România trece duminică la ORA DE IARNĂ

România trece, duminică, la ora oficială de iarnă, ora Europei Orientale. Ceasurile se dau înapoi, ora 4,00 devine ora 3,00, anunţă Agerpres.

Aşadar în ultima duminică din luna octombrie se încheie orarul de vară, care debutează în ultima duminică a lunii martie, şi se revine la Timpul Legal Român, când diferenţa faţă de timpul universal (GMT) este din nou de două ore.

Schimbarea nu este simultană în toate ţările unde are loc din cauza diferenţei de fus orar.

Conform Convenţiei fusurilor orare, ceasornicele arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, iar diferenţele dintre ore sunt date de faptul că, la fiecare 15 grade longitudine, apare o oră în plus. Numerotarea acestor fusuri începe de la meridianul de origine, care trece prin localitatea Greenwich (Marea Britanie), în sens pozitiv către est. Astfel, pentru Europa, ora Europei Occidentale este ora fusului zero, a Europei Centrale – ora fusului 1 şi a Europei Orientale – ora fusului 2.

Odată cu încetarea folosirii orei de vară, 70 de ţări din Europa şi Statele Unite ale Americii dau ceasurile cu o oră înapoi. Trei ţări din UE (Marea Britanie, Irlanda şi Portugalia) vor reveni la ora GMT, în timp ce Spania, Austria, Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Franţa, Germania, Ungaria, Italia, Luxemburg, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Suedia şi Olanda vor fixa ceasurile la ora GMT+1. La rândul lor, Cipru, Estonia, Finlanda, Grecia, Letonia şi Lituania îşi vor fixa ceasurile la ora GMT+2.

Prin introducerea orei de vară s-a urmărit să se beneficieze cât mai mult de lumina naturală a Soarelui şi reducerea folosirii luminii artificiale.

Benjamin Franklin a sugerat, în 1784, această metodă, dar a fost aplicată, pentru prima dată, în timpul Primului Război Mondial, în 1916, de câteva ţări din Europa. Au urmat ani în care introducerea orei de vară a fost propusă de mai multe ori, dar respinsă. Pentru o perioadă mai îndelungată a fost aplicată în SUA, în timpul celui de al Doilea Război Mondial, între 3 februarie 1942 – 30 septembrie 1945.

În România, orarul de vară a fost introdus pentru prima dată, fără prea mare succes, în 1931, când a fost publicată în Monitorul Oficial din iulie 1931 Legea pentru stabilirea orei oficiale în România. Începând cu anul 1979, ora de vară a fost instituită permanent în ţara noastră şi până în anul 1997 trecerea la ora de vară s-a făcut în ultima duminică a lunii martie, iar la ora de iarnă în ultima duminică a lunii septembrie.

Începând cu anul 1998, potrivit Ordonanţei de Guvern nr. 20 din 18 august 1997, trecerea la ora de vară se face în ultima duminică a lunii martie, iar la ora de iarna în ultima duminică a lunii octombrie.

* * *

Trecerea la ora de iarnă nu modifică mersul trenurilor în vigoare.

Potrivit CFR Călători, trenurile de călători pleacă din staţiile de formare după ora oficială de vară până la ora 4,00, iar cele care au ora de plecare după 4,00 vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.

Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4,00, ora oficială de vară, opresc în staţiile din parcurs stabilite, unde staţionează până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale. De asemenea între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina, Bulgaria, trenurile circulă după orarul în vigoare.

Cele mai citite

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, crede că oxigenul este un gaz inflamabil. Nicușor Dan, primarul Capitalei, îl crede

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătății, politician foarte cunoscut în cadrul USR, susține că oxigenul este un gaz inflamabil. Inclusiv în prospectele unor produse tip...

Gabriela Firea promite aeroportul București Sud

Gabriela Firea, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei, promite că va construi aeroportul București Sud, în cazul în care va fi...

Declarația unică 2024: Schimbări în taxarea veniturilor extrasalariale

Veniturile din activități independente trebuie declarate până pe 27 în Declarația unică 2024. Cei care completează formularul, pot dona până la 3,5% din impozitul...
Ultima oră
Pe aceeași temă