Timp de doi ani, în 2015 și 2016, nu a existat niciun caz de migrație ilegală la Marea Neagră. Problemele din Turcia au dus la redeschiderea unei rute care mai funcționase sporadic în anii 2013 și 2014.
Aproape 500 de migranți ilegali au ajuns, numai în acest an, în România, pe Marea Neagră. Un număr- record. Ne place sau nu, România este una dintre rutele prin care locuitori din țări devastate de conflicte interne sau de sărăcie, din Orientul Mijlociu vin spre Europa de Vest, în principal spre Germania, Mecca libertății și prosperității pentru aceștia.
„În anii 2013-2015 au fost înregistrate câteva cazuri, când poliţiştii de frontieră au depistat aproximativ 500 de persoane (naționalitate Iran, Irak, Siria, Afganistan, Pakistan și Somalia) care au încercat să intre ilegal în România, prin zona de competenţă a Gărzii de Coastă, dar până în luna august a acestui an nu a mai fost înregistrat niciun caz de migrație ilegală pe Marea Neagră. Cercetările făcute în fiecare caz, care au dus la identificarea și arestarea călăuzelor, au descurajat eventualele încercări ale traficanților de a mai traversa Marea Neagră pentru a ajunge în România. În anul 2017, în lunile august și septembrie, s-au înregistrat cinci cazuri de migrație ilegală la Marea Neagră, în care 475 de migranți din Irak şi Iran au încercat să ajungă ilegal în România”, a declarat, pentru „România liberă“, directorul adjunct al Gărzii de Coastă, comisar șef de poliție Laurențiu-Cristian Cicu.
„Suntem pe o astfel de rută și am mai fost, în 2014 – 2015. Ultima a fost în februarie 2015. Ruta a fost întreruptă în perioada în care s-a deschis ruta mai puțin riscantă pe mare, între Turcia și insula greacă Lesbos, în principal. Acum sunt probleme politice între UE și Turcia, care duc la sugrumarea acestei rute și la un risc mai mare pentru migranți. Ei aleg acum ruta cea mai convenabilă pentru întreprinzătorii turci”, spune Cosmin Bârzan, președintele Centrului pentru Resurse Civice, care se ocupă de migranți și de integrarea lor din 2010. Relația tensionată dintre Turcia și Uniunea Europeană lasă indicii că încercările de trecere frauduloasă a frontierei României nu se vor opri aici Dimpotrivă.
Lungul drum spre țărmul Constanței
Migranții călătoresc săptămâni întregi pentru a ajunge în Constanța, la poarta Europei. Sirieni, irakieni, iranieni, pakistanezi sau chiar afgani ajung pe cale terestră în Turcia, de unde sunt preluați de călăuze cu destinația România. Sunt urcați în ambarcațiuni improprii pentru traversarea în siguranță a Mării Negre, ambarcațiuni pe care le umplu până la refuz, mult peste capacitatea de transport.
„Într-o ambarcațiune de 15 metri lungime, 6 metri lăţime să încapă 157 de persoane, este într-adevăr un chin. 24-48 de ore, pe o mare de gradul 5 nu este foarte uşor”, a spus comisarul Sorin Oprea, din cadrul Poliţiei de Frontieră. 15 metri lungime pe șase lățime înseamnă 80 de metri pătrați în total, ceea ce înseamnă că cele 157 de persoane stăteau înghesuite, la propriu, ca sardelele.
Salvați tot de privați
În cazul despre care vorbim, ambarcațiunea a plutit în derivă mai mult de 12 ore, pe o mare agitată, de gradul cinci, ceea ce înseamnă valuri de doi metri și jumătate. Navele statului român, care deține o agenție specializate pentru salvarea pe mare, ARSVOM, nu au făcut față condițiilor meteo, în ciuda faptului că instituția înghite, în fiecare an, milioane bune de euro de la bugetul de stat. După o operațiune care a durat în total circa 20 de ore, o navă de salvare aparținând unei firme private, GSP Alcor, a reușit să remorcheze ambarcațiunea și să o aducă în siguranță la mal, în portul Constanța.
Prețul libertății, între 6.000 și 8.000 de euro
Pentru migranți nu este nici simplu, nici ieftin să ajungă în Europa. Prețurile plătite pentru tot acest traseu variază între 6.000 și 8.000 de euro, potrivit datelor pe care chiar ei le comunică. Ca la o agenție de turism, copiii beneficiază de reduceri care pot ajunge până la jumătate față de prețul plătit de un adult. În multe cazuri, din numărul total de migranți, între un sfert și o treime sunt copii. Vorbim despre vârste fragede, de copii de numai câțiva ani, dar și de femei care călătoresc însărcinate în luna a noua. De altfel, în 2015, una dintre migrante, aflată în această situație, a fost dusă direct la spital, să nască.
Supraveghere electronică zi și noapte
În lupta contra migrației ilegale, România are un atu important: SCOMAR, adică Sistemul Complex de Observare, Supraveghere şi Control al Traficului la Marea Neagră. Este un sistem performant de supraveghere a frontierei maritime, care asigură o imagine tactică a suprafeței apei până la o distanță de 100 mile marine, adică circa 185 de km. Senzorii săi depistează, fie zi, fie noapte, folosind tehnologia infraroșu, chiar și o barcă de 6 metri lungime și jumătate de metru lățime, care se deplasează cu o viteză de un nod, adică 1,8 km/oră. Ambarcațiunile mici sunt depistate de radar la o distanță de 39 de km, iar navele mici pot fi văzute chiar de la 66 de km. SCOMAR este operațional din 2009.
Fără pâine și sare
Pregătirea tehnică a Gărzii de Coastă contrastează cu modul în care acționează sau, mai bine zis, nu acționează, celelalte autorități. Dacă migranții vin din Bulgaria, fie terestru, fie maritim, sunt returnați. Un acord semnat la Dublin spune că, atunci când un migrant intră ilegal într-o țară a Uniunii Europene din altă țară a UE, este trimis în prima țară a UE în care a pus piciorul. Dacă vin din Turcia, atunci sunt preluați de Poliția de Frontieră și, ulterior, de Inspectoratul pentru Imigrări.
„În momentul când este preluat de Poliția de Frontieră, există o procedură, inclusiv de screening medical. Se încearcă identificarea lor. Dacă nu au acte, există metode specifice. Sunt aduși translatori care, dacă vorbim de migranți din țări arabe, cunosc mai multe dialecte. Această perioadă de procesare primară, să-i spunem, ar trebui să dureze 48 până la 72 de ore. Ulterior, ei sunt predați Inspectoratului general pentru Imigrări, care, în funcție de situația fiecăruia, decide ce face cu ei. Cei mai mulți ajung într-un centru al inspectoratului. Pot solicita azil politic dacă vin din zone de conflict. Unii dintre ei aleg să rămână în România, pentru că este mai bine decât acolo de unde vin ei”, spune Cosmin Bârzan.
Cel mai apropiat centru de Marea Neagră este în Galați. Deși pare greu de crezut pentru noi, unii aleg să rămână aici. În prezent sunt circa o mie de migranți aici, din cei peste 6.000 pe care România a spus că-i primește. Stau în centre circa o lună, după care primesc documente de identitate cu statut de refugiat. Trebuie să se descurce: să-și găsească o locuință, cu chirie, probabil, de pe piața liberă, să-și găsească un loc de muncă. Fiecare refugiat primește 540 de lei de la statul român, pentru o perioadă de cel mult șase luni.
Cazuri de migrație
2013 – primele cazuri, 119 cetățeni străini
– 8 iulie 2013: 33 sirieni.
– 28 iulie 2013: 26 migranți sirieni.
–12 septembrie 2013: 31 migranți din Orientul Mijlociu.
–30 decembrie 2013: 29 de migranți din Orientul Mijlociu.
2014 – cinci grupuri, 316 persoane
– 8 februarie 2014: 5 somalezi, 3 sirieni.
–2 iunie 2014: 39 de migranți afgani și iranieni.
–25 iulie 2014: 52 de migranți afgani, irakieni și pakistanezi.
–15 septembrie 2014: 132 persoane (72 afgani, 35 irakieni, 16 iranieni, 7 sirieni, 2 turci).
–17 octombrie 2014: 88 de migranți afgani, irakieni, iranieni și sirieni.
2015 – 0 cazuri
2016 – 0 cazuri
2017, august – septembrie: 5 cazuri
–13 august 2017: 69 de migranți din Irak
–20 august 2017: 70 de migranți din Orientul Mijlociu
–3 septembrie 2017: 87 de migranți din Orientul Mijlociu
–9 septembrie 2017: 97 de migranți din Iran și Irak
–13 septembrie 2017: 147 de migranți din Iran și Irak
Filiere și povești de viață complicate de lacunele legii pe ruta care traversează România spre Vest
Femeile cu hijab au devenit ceva obișnuit în Galați
Veniți din Orientul Mijlociu sau Africa, migranții care ajung în România fac orice ca să ajungă în țările din vestul Europei, chiar dacă au chiar și copii născuți în centrele de primire din țara noastră.
După securizarea graniței de la Prut, Galațiul nu mai este un „punct fierbinte”, dar a devenit gazda refugiaților care vin pe cele două rute, pe Marea Neagră și pe uscat, pe la granița cu Bulgaria din sudul Dobrogei. La Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil din Galați sunt aduse frecvent grupuri de refugiați. Centrul are o capacitate de 200 de locuri, dar în general sunt cazați câteva zeci de refugiați.
Cu gândul la Germania
În general, din grupurile de migranți găsiți la bordurile ambarcațiunilor în derivă în apele teritoriale românești, o parte ajung la centrul de la Otopeni, o altă parte la centrul din Galați, care este centru deschis. Asta înseamnă că refugiații pot ieși în oraș, la plimbare sau la supermarket și nu se mai miră nimeni când vede pe stradă femei cu hijab. În cadrul obligațiilor asumate de țara noastră în ceea ce privește cotele stabilite pentru țările Uniunii Europene, în luna martie a anului trecut a ajuns la centrul din Galați un prim grup de 15 refugiaţi de origine siriană şi yemenită, cu vârste de la 7 la 50 de ani, aduşi din Grecia.
După 6 luni, 14 dintre aceștia absolviseră cursul de limba română. La centrul din Galați li se asigură și consiliere în vederea obţinerii unui loc de muncă, asistenţă juridică, asistență medicală. Locuiesc gratuit în centru până le este acordat statutul de refugiat. Ulterior, în baza unei anchete sociale, li se acordă un ajutor de 150 lei pentru plata chiriei la centru. Anul trecut, la sfârșitul lui noiembrie, Nour, o siriancă în vârstă de 25 de ani, a născut la maternitatea de la Spitalul „Sf. Apostol Andrei” un băiețel de 3 kilograme. Nour și soțul ei, Mohamadd Al Hussein, de 34 de ani, i-au pus micuțului numele Yosiuf. Visul lor este să ajungă în Germania.
Grup de 16 copii afgani dispăruți fără urmă
Faptul că Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil de la Galați funcționează în regim deschis permite ca deseori refugiații să „dispară” spre granița cu Ungaria pentru a-și continua drumul spre Germania.
Cazul cel mai elocvent este cel al dispariției unui grup de 16 copii afgani. Fuseseră găsiți, la începutul lui iunie 2014 la bordul navei „Reda”, ce plutea în derivă în apele teritoriale românești și pe care se aflau 39 de migranţi din Afganistan, Iran şi Pakistan. Marea surpriză a polițiștilor de la Garda de Coastă din Constanța a fost că printre migranţi erau şi 16 minori din Afganistan, cu vârste între 13 şi 16 ani, care nu erau însoţiţi de părinţi sau rude. Cei 16 au fost cazaţi la centrul din Galați pe 5 iunie.
Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Galați a luat rapid măsurile legale care se aplică în cazurile refugiaților minori, neînsoțiți de rude. Pentru cei 16 minori afgani au fost numiți reprezentații legali, care să-i asiste la interviul din cadrul procedurii de acordare a azilului, a fost asigurat traducător, avocat, după care urmau efectuarea unei expertize medicale, înscrierea la cursul pregătitor în vederea înscrierii în sistemul naţional de învăţământ, etc. Numai că pe 10 iunie, toți cei 16 copii au dispărut din centru.
Cei cazaţi aici pot părăsi centrul dimineața, având obligaţia să se întoarcă seara, până la ora 22.00. Legea prevede că nu au voie să părăsească localitatea fără aprobarea Inspectoratului General pentru Imigrări. Minorii afgani aveau acelaşi regim, care de altfel este identic cu cel al minorilor instituţionalizaţi. Au ieșit în oraș și până seara, la ora 22.00, nu s-au mai întors. Conducerea centrului a anunțat Dispeceratul Inspectoratului General pentru Imigrări și Poliția de Frontieră.
Filieră „pre-pay”?
Atât reprezentanţii Centrului Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil, cât şi cei ai DGASPC Galaţi au respectat procedurile prevăzute de lege.
Cei 16 minori afgani nu puteau fi ţinuţi închişi, ca la penitenciarul pentru minori. Ar fi fost absurd să nu aibă aceleaşi drepturi ca minorii din centrele de plasament. Cazul dă naştere multor semne de întrebare. Faptul că au dispărut în aceeaşi zi, pe 10 iunie, la 5 zile de la cazarea lor în centru, argumentează presupunerea că plecarea lor din centru a fost o operaţiune bine pregătită.
Apoi în zilele ce au urmat nu a fost semnalat un grup de minori afgani nicăieri în ţară. Asta ar însemna existenţa unei filiere care i-a ajutat să treacă graniţa rapid. Astfel de cazuri s-au repetat de mai multe ori.
O ipoteză este că filiera e bine organizată și în cazurile transportului minorilor neînsoțiți de rude „serviciile” sunt „pre-pay”, plătite dinainte. Dar mai e și ipoteza ca filiera care îi transportă spre Vest să își asume costurile pe care ulterior să le recupereze exploatându-i prin muncă sau cerşetorie.
Povestea lui Rabiul Islam din Bangladesh
Un caz interesant este și cel al lui Rabiul Islam din Bangladesh, care a locuit o vreme la centrul din Galați. Acesta avea o situație destul de bună în Bangladesh. Familia sa, mama casnică, tatăl profesor universitar, cu un salariu de 400 de dolari pe lună, o ducea bine. Rabiul a absolvit o facultate de științe politice și voia să își continue studiile în Anglia. A strâns bani, a vorbit cu cineva care se ocupa de vize, dar a aflat că e greu să aibă ca destinație Europa și i-a obținut o viză pentru studii în Republica Moldova. Îl costa 1.000 de dolari avionul până la Chişinău, 10.000 costau studiile şi 2.000 cursul de 3 luni pentru învăţarea limbii.
Ajuns pe aeroportul din Chişinău, şi-a sunat părinţii să le spună că-i bine, dar ai săi nu răspundeau și a aflat de la o rudă că părinții săi muriseră într-un accident când reveneau de la aeroportul la care îl conduseseră. A trăit câteva luni în Moldova, dar era tentat să își continue drumul spre Anglia.
Angajat de un turc în Galați
A trecut granița și a ajuns la Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil din Galaţi. Între timp făcuse pierdut pașaportul din Bangladesh. A primit permis de muncă și a fost angajat de un turc care are o mică fabrică de confecții în Galați. Primea o mie de lei pe lună și patronul îi permisese să locuiască într-o anexă. Așa că a renunțat la cazarea la centru. La un moment dat situația lui Rabiul s-a înrăutățit brusc.
Patronul turc l-a concediat, reproșându-i o greșeală de producție. Nu mai avea nici salariu, nici anexa în care locuise. La Centrul Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil nu se mai putea întoarce. Părea o situație fără ieșire. Din fericire, patronul turc a revenit asupra deciziei și l-a reangajat. Dar dacă nu se întâmpla asta, care ar fi fost soarta lui Rabiul Islam? Ar fi ajuns pe listele șomerilor fără indemnizație și a beneficiarilor Legii 416? Nu, pentru că nu are cetățenie.
