3 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialRomânia S-A CALIFICAT în semifinalele Campionatului Mondial de handbal

România S-A CALIFICAT în semifinalele Campionatului Mondial de handbal

Echipa naţională de handbal feminin a României s-a calificat în semifinalele Campionatului Mondial din Danemarca, după ce a învins, miercuri, la Herning, cu scorul de 31-30 după prelungiri, reprezentativa ţării gazdă, transmite Mediafax. În penultimul act al competiției, România va înfrunta Norvegia. 

Marcatoarele echipei României au fost Neagu – 15 goluri, Brădeanu – 5, Manea 3, Nechita – 3, Buceschi – 3, Ardean-Elisei – 2, iar pentru Danemarca s-au remarcat L. Jorgensen 5 goluri, Hansen, tot 5.

Cele două echipe s-au mai duelat în aceeaşi sală, la CE din 2010, atunci când tricolorele au câştigat medalia de bronz, învingând Danemarca în finala mică.

Tot miercuri, în celelalte meciuri din sferturile de finală s-au înregistrat rezultatele: Olanda – Franţa 28-25 (15-12), Polonia – Rusia 21-20 (11-9) şi Norvegia – Muntenegru 26-25 (13-11).

Astfel, în semifinalele Campionatului Mondial se vor duela Olanda – Polonia şi România – Norvegia, în timp ce învinsele Franţa, Rusia, Muntenegru şi Danemarca vor evolua pentru clasarea finală pe locurile 5-8.

Tricolorele s-au calificat în sferturi după ce au eliminat, în optimi, campioana mondială en-titre, Brazilia, cu scorul de 25-22 (13-8), anterior încheind pe locul patru în grupa D.

Obiectivul naţionalei României la CM din Danemarca a fost clasarea pe unul din primele opt locuri, acesta fiind deja îndeplinit.

Semifinalele se vor disputa vineri, atunci când sunt programate şi primele meciuri pentru locurile 5-8, iar finalele pentru medalii, precum şi meciurile pentru locurile 5-6 şi 7-8, duminică.

Campionatul Mondial reprezintă şi un criteriu de calificare la Jocurile Olimpice de la Rio, câştigătoarea competiţiei obţinând calificarea direct, în timp ce echipele de pe locurile 2-7, alături de alte şase echipe cu cel mai bun ranking continental, vor avea drept de joc la turneele preolimpice, programate în perioada 18-20 martie 2016. Echipele calificate la turneele preolimpice vor fi anunţate de IHF după încheierea CM din Danemarca.

La ediţia din 2013, echipa României s-a clasat pe locul 10, ultima medalie mondială – argint – datând din 2005.

Echipa României este singura din lume care a participat la toate ediţiile Campionatului Mondial.

La ediţia din 2013, titlul mondial a fost cucerit de Brazilia.

Cele mai citite

România are gata lotul pentru Campionatul European de handbal feminin din Austria, Ungaria și Elveția

Federaţia Română de Handbal a anunţat lotul feminin pentru Campionatul European - EHF EURO 2024, care va avea loc în perioada 28 noiembrie-15 decembrie...

România la „dietă” economică: top model sau moare de inaniție

Guvernatorul Mugur Isărescu a vorbit recent despre „dieta” economică, completată cu sintagma „să strângem cureaua”. Mesajul este clar: România trebuie să-și ajusteze politicile financiare,...

Legea Arendei în dezbatere: fermierii solicită măsuri urgente pentru stabilitate în agricultură

Doar 10% din suprafața agricolă a României este utilizată de proprietarii terenurilor, restul fiind arendat Legea Arendei a revenit în atenția publicului și a Parlamentului...
Ultima oră
Pe aceeași temă