16.5 C
București
joi, 9 mai 2024
AcasăSpecialRomânia pierde o parte din finanţarea europeană pentru programele POSDRU

România pierde o parte din finanţarea europeană pentru programele POSDRU

Ministerul Fondurilor Europene a primit de la Comisia Europeană (Direcţia Generală Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale şi Incluziune) o notificare cu privire la întreruperea termenului de plată pentru cererea intermediară transmisă în 31 decembrie 2015, care conţine cheltuieli efectuate de către beneficiari după luna august 2012. 

Conform unui comunicat al MFE remis, marţi, Agerpres, motivele întreruperii vizează deficienţe în funcţionarea sistemului de management şi control al POSDRU, deficienţe legate de procedurile de selecţie a proiectelor şi verificările de prim nivel realizate de Autoritatea de Management şi Organismele Intermediare aflate în subordinea Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, respectiv Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. 

Aceste deficienţe au fost constatate în cursul misiunii de audit a DG Ocupare din perioada 21 octombrie – 10 noiembrie 2015, precizează MFE. ‘Analizăm această situaţie şi suntem în legătură cu reprezentanţii Comisiei Europene pentru a identifica şi lua măsurile necesare pentru ameliorarea funcţionării sistemelor de gestionare şi control aferente POSDRU şi pentru verificarea cheltuielilor efectuate de beneficiari. Această experienţă ne confirmă că schimbarea radicală a modului de abordare cu privire la finanţările 2014 – 2020 este necesară’, a afirmat ministrul Fondurilor Europene, Aura Răducu. 

Autoritatea de Management pentru POSDRU va continua să verifice cererile de rambursare ale beneficiarilor şi să efectueze plăţi pentru cheltuielile eligibile aferente proiectelor aprobate, se menţionează în comunicat. 

Cele mai citite

Intervenție de urgență a negociatorilor și a trupelor de asalt la Cora Pantelimon unde un bărbat amenință că se sinucide

Echipe de negociatori și de asalt sunt, joi după-amiaza, în fața complexului Cora Pantelimon, din Sectorul 2 al Capitalei, unde un bărbat amenință că...

Rusia și China subiectele principale ale alegerilor prezidențiale din Lituania

În Lituania va avea loc duminică primul tur al alegerilor prezidenţiale, la care au drept de vot circa 2,5 milioane din cei 2,8 cetăţeni;...

Ucrainenii au atacat o rafinărie rusă cu drone la aproape 1200 km de graniță

Un atac ucrainean cu dronă a vizat o rafinărie rusă din republica Başchiria, situată la o distanţă de aproape 1.200 km de graniţa cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă