14.1 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialRomânia, al patrulea stat care încalcă drepturile cetăţenilor

România, al patrulea stat care încalcă drepturile cetăţenilor

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg a pronunţat, anul trecut, 68 de hotărâri în cauze privind România. În aproape toate s-a constat cel puţin o încălcare a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilro de către autorităţi. Potrivit datelor CEDO, România era al patrulea stat după numărul cauzelor aflate pe rolul Curţii de la Strasbourg, primele trei locuri fiind ocupate de Rusia , Turcia  şi Italia. Principalele categorii de cauze în care CEDO a constatat încălcări ale dispoziţiilor Convenţiei Europene de către autorităţile române sunt cele referitoare la dreptul la un proces echitabl, consemnează raportul. CEDO a mai constatat în zece cauze încălcarea dreptului de proprietate. În 20 de cauze, instituţia a reţinut încălcarea dreptului de a nu fi supus torturii sau unor tratamente inumane şi degradante,

 

Cele mai citite

Generalul israelian Yair Golan este noul şef al Partidului Laburist din Israel

Fostul general Yair Golan a fost ales marţi în funcţia de şef al Partidului Laburist din Israel, în timp ce această formaţiune de stânga,...

Tornadele au devastat statul Texas din SUA. Sute de mii de oameni au rămas fără energie electrică

Rafalele de vânt au atins puterea uraganului, iar în unele zone au fost însoţite de grindină de mărimea unei mingi de golf, conform actualitate.org. Vremea...

Sărăcie declarată, dar, în Securitate, cu Gușă plină

Ilustrație: Marian Avramescu În super anul electoral în curs, postul de telejustiție Realitatea începe să aibă un considerabil Plus de Gușă. Realitatea pe Păcur(ă)aru a...
Ultima oră
Pe aceeași temă