14.3 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialRomânia a plătit pentru licenţele Microsoft utilizate între 2004-2012 peste 200 milioane...

România a plătit pentru licenţele Microsoft utilizate între 2004-2012 peste 200 milioane de dolari

Autorităţile române au plătit pentru utilizarea licenţele Microsoft în perioada 2004-2009 peste 100 milioane de dolari, la care se adaugă încă 100 milioane de euro pentru intervalul 2009-2012, iar până în 2015 vor mai achita alte 40 milioane de euro, potrivit datelor MSI, potrivit Mediafax.

În aprilie 2004, Secretariatul General al Guvernului (SGG) şi Fujitsu Siemens Computers GmbH Austria, partenerul Microsoft Ireland Operations Limited, au semnat la Palatul Victoria un contract pentru închirierea de licenţe Microsoft în valoare de 54,57 milioane de dolari, prin care instituţiile administraţiei publice centrale aveau dreptul să utilizeze aplicaţiile software ale producătorului american.

Cu o valabilitate de 5 ani, contractul prevedea achiziţionarea unui număr de 50.155 licenţe Microsoft, necesare pentru utilizarea produselor companiei americane de către instituţiile administraţiei publice centrale.

Actul normativ care a stat la baza contractului, denumit “Contractul comercial de închiriere de licenţe nr. 0115RO”, a fost HG 470/2004.

“Valoarea iniţială a contractului încheiat în anul 2004 între SGG şi Microsoft, prin reprezentantul Fujitsu Siemens GmbH Austria, a fost de 54.567.465 dolari SUA pentru un număr de 50.155 licenţe cu drept de utilizare începând cu anul 2004 până în anul 2009. Plata către Fujitsu Siemens GmbH Austria a fost făcută de către SGG în 9 tranşe începând cu anul 2005 până la data de 15 aprilie 2009”, se arată într-un răspuns al Biroului de presă al Ministerului pentru Societatea Informaţională (MSI) remis la solicitarea.

La începutul lunii noiembrie 2004, contractul 0115RO a fost extins prin actul adiţional nr. 1 pentru licenţele educaţionale, competenţele de semnare revenind tot SGG, iar secretariatul tehnic fiind asigurat de către Ministerul Educaţiei.

“Această procedură a fost aprobată prin HG 1.778/2004. Valoarea totală a acestui act adiţional a fost de 19.370.500 dolari SUA pentru un număr de 106.800 licenţe cu drept de utilizare începând cu anul 2004 până în anul 2009. Plata către Fujitsu Siemens GmbH Austria a fost făcută de către SGG în 9 tranşe începând cu anul 2005 până la data de 15 aprilie 2009”, potrivit MSI.

În anul 2008, prin HG 199/2008, Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei (MCTI, actualul MSI) a preluat competenţele SGG aferente contractului 0115RO.

Prin HG 634/2008 s-a atribuit MCTI dreptul de a semna, împreună cu Fujitsu-Siemens GmbH Austria, actul adiţional nr. 2, în valoare de 31.144.865,64 dolari SUA pentru un număr de 39.385 de licenţe pentru intervalul 2006-2009.

“Plata s-a făcut într-o singură tranşă, în luna mai a anului 2009”, potrivit MSI.

În anul 2008 a fost aprobată HG 1.193/2008 pentru încheierea actului adiţional nr. 3 prin care s-a modificat actul adiţional nr. 2 al contractului 0115 RO.

“Actul adiţional nr. 3 de modificare a actului adiţional nr. 2 a prevăzut plata TVA către Fujitsu Siemens Computers”, se arată în răspunsul MSI.

Prin HG 1.451/2008 s-a atribuit MCTI dreptul de a semna actul adiţional nr. 4, a cărui valoare a fost stabilită la 26.725.491,36 dolari SUA pentru un numar de 63.799 licenţe, cu drept de utilizare în intervalul 2007-2009.

“Suma nu a fost achitată din cauza unor deficienţe constatate în actul adiţional încheiat, cu efecte în derulare. Factura a fost stornată cu acceptul firmei”, se mai spune în răspunsul MSI.

Astfel, pentru licenţele Microsoft utilizate de instituţiile publice în perioada 2004-2009, autorităţile române au plătit 105,08 milioane de dolari.

Efectele contractului încheiat în aprilie 2004 între Guvern şi Microsoft Ireland au încetat la 26 aprilie 2009.

O lună mai târziu, prin HG 460/2009, Guvernul a mandatat Ministerul Comunicaţiilor să plătească aproximativ 100 milioane de euro pentru dreptul de utilizare a licenţelor Microsoft de către ministere şi agenţii guvernamentale în perioda 2009-2012, fondurile urmând să fie alocate de la bugetul de stat, cu prima plată în 2010.

În urma unei lictaţii din 2009, Ministerul Comunicaţiilor s-a obligat să plătească, până în 2012, suma de 90,18 milioane de euro (TVA inclusă) pentru dreptul de utilizare a unui număr de 163.427 licenţe Microsoft de către circa 30 de instituţii publice, printre acestea numărându-se mai multe ministere.

Furnizorul dreptului de utilizare a licenţelor a fost asocierea de firme D-Con.Net AG, D-Con.Net GmbH, Comsoft Direct AG, Bechtle Holding Schweiz AG, Dim Soft SRL şi Microsoft România (în calitate de subcontractant), singurul ofertant care s-a înscris la licitaţia organizată de Ministerul Comunicaţiilor în iulie 2009.

În intervalul 2010-2012, Ministerul Comunicaţiilor a plătit, în trei tranşe, suma de 90,18 milioane de euro pentru închirierea cu opţiune de cumpărare a drepturilor neexclusive de utilizare a licenţelor Microsoft pe o durată de 3 ani, până la 30 septembrie 2012, pentru instituţiile administraţiei publice centrale prevăzute în anexa nr. 2 la HG 460/2009.

“Plăţile s-au efectuat în trei tranşe anuale egale: în anul 2010 – 30.060.781,58 euro, în anul 2011 – 30.060.781,59 euro şi în anul 2012 -30.060.781,59 euro”, se precizează în răspunsul MSI.

În plus, în baza unui contract încheiat în august 2011 şi valabil până la 31 decembrie 2012, Ministerul Comunicaţiilor s-a obligat să plătească 13,9 milioane de euro pentru închirierea dreptului de utilizare a unui număr de 186.087 de licenţe Microsoft pentru Ministerul Educaţiei.

“S-a efectuat plata a două tranşe: în anul 2011 – 3.746.748 euro, în anul 2012 – 5.078.925,50 euro. Ultima tranşă de plată, în valoare de 5.078.925,50 euro, va fi achitată în anul 2013”, se menţionează în documentul MSI.

În total, pentru utilizarea licenţelor Microsoft în perioada 2009-2012, suma pe care Ministerul Comunicaţiilor o plăteşte se ridică la 104,1 milioane de euro, respectiv 90,2 milioane de euro şi 13,9 milioane de euro.

La finele anului 2012, Ministerul Comunicaţiilor şi Microsoft Romania şi D-Con.Net AG au încheiat un act adiţional la contractul din august 2011, prin care s-a prelungit dreptul de utilizare a unui număr de 113.097 licenţe educaţionale pentru întreg anul 2013, care revin Ministerului Educaţiei .

“Valoarea contractului s-a ridicat la 7.979.347,86 euro, iar plata se va efectua în anul 2013”, conform MSI.

Pentru asigurarea legalităţii utilizării licenţelor Microsoft utilizate în instituţiile publice în intervalul 2013-2015, părţile au încheiat un alt contract în valoarea totală de 33,25 milioane de euro.

“Plăţile se vor efectua în perioada 2013-2015 în tranşe egale anuale de 11.084.730,86 euro”, se arată în răspunsul MSI.

Astfel, la suma de 104,1 milioane de euro pentru perioada 2009-2012, Ministerul Comunicaţiilor va mai plăti încă 41,23 milioane de euro pentru licenţele Microsoft care vor fi utilizate până în 2015.

Wall Street Journal a scris marţi că autorităţile federale din Statele Unite investighează compania Microsoft şi parteneri de afaceri ai acesteia care ar fi oferit mită unor oficiali guvernamentali din România, Italia şi China pentru a obţine contracte.

Anchetatorii americani verifică dacă Microsoft a avut vreun rol în cazul unor acuzaţii conform cărora firme intermediare partenere ar fi oferit mită pentru a obţine contracte de software cu Ministerul român al Comunicaţiilor.

Potrivit WSJ, un purtător de cuvânt al Ministerului român al Comunicaţiilor a declarat că acuzaţiile sunt incompatibile cu activităţile instituţiei, subliniind că funcţionarii ministerului nu cunosc aranjamentele de afaceri pe care Microsoft le are cu intermediarii săi.

“Tratăm cu seriozitate toate suspiciunile şi le investigăm indiferent de sursa acestora”, a reacţionat John Frank, vicepreşedintele Microsoft responsabil de afaceri juridice, subliniind că va exista o cooperare deplină cu autorităţile federale americane în această investigaţie.

Cele mai citite

Tragedie la Marea Neagră! O navă s-a scufundat. Trei persoane sunt date dispărute

Sâmbătă dimineață, o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, anunță Autoritatea Navală Română....

Producția de cărbune a scăzut

Producţia de cărbune net a României a totalizat, în primele trei luni ale acestui an, 511.600 tone echivalent petrol, fiind cu 11,6% mai mică...

Tragedie la Marea Neagră! O navă s-a scufundat. Trei persoane sunt date dispărute

Sâmbătă dimineață, o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, anunță Autoritatea Navală Română....
Ultima oră
Pe aceeași temă