12.5 C
București
vineri, 24 mai 2024
AcasăSpecialRomânia a câştigat 7 medalii la Capmionatul European Wako de kickbox. Avem...

România a câştigat 7 medalii la Capmionatul European Wako de kickbox. Avem şi o medalie de aur

România a câştigat şapte medalii, dintre care una de aur şi şase de bronz, la Campionatul European WAKO de kickbox, organizat în premieră la Bucureşti, Amansio Paraschiv fiind singurul dintre “tricolori” care a reuşit să urce pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, titrează mediafax.

După ce în Turcia a devenit campion european pe reguli de K-1, ploieşteanul a obţinut prima poziţie şi la full-contact, categoria 67 de kilograme, fiind primul conaţional care reuşeşte o astfel de performanţă în cadrul World Association of Kickboxing Organizations (WAKO), se arată într-un comunicat al organizatorilor.

În faţa a aproape 500 de fani, Paraschiv l-a învins în finala de la Bucureşti, la puncte, pe rusul Oleg Zaytcev. “E un rezultat pe care-l dedic tuturor românilor. Şi în finala de la Ankara am bătut tot un rus. Mă bucur foarte mult pentru acest rezultat şi promit că voi munci pentru a obţine aurul şi la Mondiale”, a afirmat campionul european imediat după încheierea finale.

Peste numai o săptămână, sportivul în vârstă de 20 de ani va urca din nou în ring, de data aceasta la profesionişti, pe 7 decembrie în Local Kombat Oneşti, urmând să lupte pentru titlul naţional Local Kombat la categoria 69 de kilograme cu Alin Şpan.

Cele mai citite

Vechea și noua Caledonie ard în focurile electorale

Vechea și Noua Caledonie, ținuturi la 16.000 de km distanță unele de celelalte, dar cu legături vechi onomastice, sunt în flăcările electorale. După demisia premierului...
Ultima oră
Pe aceeași temă