12 C
București
luni, 25 octombrie 2021

Ilfov: Un liberal și un PSD-ist au obținut direct câte un fotoliu de deputat. Rezultatele alegerilor pentru Senat

UPDATE 12.35: Un liberal și un social-democrat și-au asigurat mandatele de deputat la alegerile parlamentare de duminică, potrivit Biroul Electoral Județean, iar, la Senat, nici un partid politic nu a câștigat vreun mandat.

Potrivit raportărilor BEC de la ora 11.15, pentru Camera Deputaţilor şi-au adjudecat direct mandate candidatul PNL Andrei Daniel Gheorghe şi cel al PSD Alexandra Corina Bogaciu. Pentru Camera Deputaţilor în Ilfov PNL a obţinut 29,54% din voturi, PMP 5,5%, iar PSD 39,96%. De asemenea, ALDE a primit 5,83% din voturi, iar USR 13,52%.

În Ilfov sunt alocate cinci mandate de deputat, celelalte trei urmând a fi atribuite prin redistribuire.

La Senat PNL a primit 29,51% din voturi, PMP 5,73%, PSD 40,30%, ALDE 6,07, iar USR 13,68%. Nicio formaţiune nu a reuşit să obţină direct vreunul dintre cele două mandate de senator, acestea urmând a fi redistribuite.


În prezent, Ilfovul este reprezentat în parlament de deputații Radu Stroe (liberal, ales pe listele USL, fost UNPR, în prezent PSD), Ninel Peia (ales pe listele USL, membru al PSD), Hubert Petru Ștefan Thuma (ales pe listele USL, membru al PNL), Daniel Gheorghe (ales din partea PNL în mai 2014, înlocuitor al lui Eduard Raul Hellvig, numit director al SRI) și Ștefan Burlacu (ales pe listele PPDD, membru al PMP). Burlacu va candida din nou, de data aceasta pentru PMP Neamț.

Listele PSD pentru Camera Deputaţilor se deschid cu Alexandra Corina Bogaciu, fiind urmată de Constantin Cătălin Zamfira şi Mihai Sandu Niţă. „Vocalul” Ninel Peia a rămas într-un con de umbră.

Lista PSD Ilfov pentru Camera Deputaţilor
1. Alexandra Corina Bogaciu
2. Constantin Cătălin Zamfira
3. Mihai Sandu Niţă
4. Gheorghe Bolintineanu
5. Niculae Constantin
6. Vicenţiu Voicu
7. Dana Patache 
 
Lista PSD Ilfov pentru Senat
1. Emanuel Gabriel Botnariu
2. Corneliuş Roşiianu
3. Victor Neagu
4. Jeni Barbu
 
Lista PNL Ilfov pentru Camera Deputaţilor 
1.Gheorghe Andrei Daniel 
2.Culeafa Mihai 
 
Lista PNL Ilfov pentru Senat 
1. Pauliuc Nicoleta 
 
Lista ALDE Ilfov pentru Camera Deputaţilor
1. Bucur Constantin-Alin
2. Nedu Gheorghe
3. Tone Vlad-Adrian
4. Calin Daniela
5. Constantin Adrian-Cristian
6. Matei Ioan
7. Giurea Florin
 
Lista ALDE Ilfov pentru Senat
1. Dibla Valentin
2. Toma Ninel
3. Albani Laura
4. Cecate Florin-Viorel
 
Lista USR Ilfov pentru Camera Deputaţilor
1.Cornel Zainea
2.Ciprian Băilă
3.Petruţa Nedelcu
4.Ciprian Necula
5.Daniel Taivan
6.Oana Marina Mateescu
7.Florin Cepraga
 
Lista USR Ilfov pentru Senat
1.Alexandru Cosmin Moldovean
2.Dragoş Ioan Coste
3.Adrian Ion Burcea
4.Silviana Geanina Mateescu
 
Lista UDMR Ilfov pentru Camera Deputaţilor
1. Miklo Ernő 
2. Szantó Aurel-Ottó 
 
Lista UDMR Ilfov pentru Senat
1. Dudas Jakab 
2. György István 


Listele candidaților principalelor partide. Cele mai interesate stiri despre Alegeri Parlamentare 2016. Programele electorale ale partidelor care luptă pentru voturi. Dezvăluiri despre cei care vor să ajungă parlamentari la alegerile din 11 decembrie 2016.

Gasiti toate aceste informații foarte ușor, în categoria speciala dedicată alegerilor parlamentare din acest an din romanialibera.ro:
REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016


Alegeri parlamentare 2016. Calendar

Alegerile parlamentare vor avea loc în data de 11 decembrie 2016, conform Hotărârii Guvernului nr. 634/2016. Campania electorală se va desfășura în perioada 11 noiembrie 2016 – 10 decembrie 2016.

Ziua de 14 septembrie 2016 a fost ultima zi în care alegătorii români cu domiciliul sau reședința în afara țării au putut depune cererile pentru înscrierea în Registrul electoral cu mențiunea pentru votul prin corespondență sau pentru votul în secţia de votare.

Listele electorale pentru votul prin corespondenţă au fost întocmite și tipărite de AEP până în de 20 septembrie 2016.

Localităţile din străinătate în care trebuie să fie înfiinţate secţii de votare, precum şi numărul acestora  au fost comunicate Ministerului Afacerilor Externe (MAE) de către Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) până în 11 octombrie 2016. Data de 2 noiembrie este data la care AEP stabileste, cu avizul MAE, sediile secțiilor de votare din străinătate din afara misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, secţiilor consulare şi institutelor culturale.

LISTELE CANDIDAȚILOR la ALEGERI PARLAMENTARE 2016 au fost depuse în săptămâna 24 – 31 octombrie 2016, data limită fiind 297 octombrie

Rezultate Alegeri Parlamentare 2016

Biroul Electoral Central va comunica rezultate partiale și finale ale alegerilor parlamentare 2016 după începerea centralizării datelor primite de la fiecare Birou Electoral Judetean. Din 12 decembrie 2016 poti afla rezultatele alegerilor din judetul tau, folosind lista de mai jos

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați ALBA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați ARAD

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați ARGEŞ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BACĂU

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați BIHOR

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BISTRIŢA-NĂSĂUD

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BOTOŞANI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 si listele de candidați BRĂILA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BRAȘOV 

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BUCUREȘTI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi BUZĂU

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţiCARAȘ SEVERIN

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați CĂLĂRAȘI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați CLUJ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați CONSTANȚA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi COVASNA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați DÂMBOVIȚA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi DOLJ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi GALAȚI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi GIURGIU

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați GORJ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 și listele de candidați HARGHITA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi HUNEDOARA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi IALOMIŢA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi IAŞI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi ILFOV

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi MARAMUREŞ

REZULTATE ALEGERI PARLAMEMNTARE 2016 şi listele de candidaţi MEHEDINŢI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi MUREŞ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi  NEAMŢ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi OLT

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi PRAHOVA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi SĂLAJ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi SATU MARE

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi SIBIU

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi SUCEAVA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi TELEORMAN

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi TIMIȘ

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi TULCEA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi VASLUI

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi VÂLCEA

REZULTATE ALEGERI PARLAMENTARE 2016 şi listele de candidaţi VRANCEA

 

 

 

Ultima oră
Pe aceeași temă