22.8 C
București
sâmbătă, 20 iulie 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI. Regizorul Alexandru Darie: Nefericirea, condiţie de bază în România

REVISTA PRESEI. Regizorul Alexandru Darie: Nefericirea, condiţie de bază în România

În ziarele de luni, citim că, în ultimele cinci luni, consumul de alimente, băuturi şi tutun creşte cu peste 20%, dar şi un interviu pe tema fericirii, cu regizorul Alexandru ”Ducu” Darie.

Din Ziarul Financiar aflăm că din iunie 2015, lună marcată de intro­ducerea TVA de 9% la alimente, consumul de alimente, băuturi şi tutun creşte cu peste 20%. „Dacă anul trecut creşterile din aceeaşi perioadă a anului erau privite ca „o recuperare“ după declinul abrupt din perioada 2010-2012, vânzările din acest an vin să confirme faptul că, la fel ca în perioada de boom economic, consumul a devenit un motor de creştere al PIB-ului. Mai mult, şi prognozele privind creşterea PIB-ului din anii următori sunt bazate pe doi mari indicatori: consumul şi investiţiile”, a scris jurnalistul.

Gândul prezintă un interviu cu regizorul Alexandru ”Ducu” Darie. „Ne-am obişnuit cu nefericirea. Nefericirea a devenit un fel de condiţie de bază a existenţei în România”, spune, adăugând însă cu un optimism aproape dezarmant că speranţa nu este pierdută. El a mai spus că pentru a fi fericit, un om are nevoie de foarte puţin, aproape nimic. „Numai că-ţi trebuie acel lucru esenţial de care ai nevoie în acel moment. Un copil poate fi fericit că a primit o bomboană, un tânăr că i-a zâmbit iubita, un om bătrân că îşi vede nepoţii sau că şi-au amintit copiii că e ziua lui. Sunt lucruri foarte simple care pot face omul fericit, dar cred că lucrul cel mai important este speranţa: momentul din ’89 când toţi am spus <<Gata, s-a terminat cu coşmarul, începem o viaţă nouă!>>, şi n-am prea început o viaţă nouă, intrarea în Uniunea Europeană – eu am plâns de fericire, am spus <<Începe un lucru extraordinar!>>… Şi iată că unii au grijă în fiecare zi să ne aducă aminte că  greşim că suntem fericiţi, că trebuie să nu fim fericiţi”, a spus regizorul

În Adevărul citim că după tragedia din clubul Colectiv, autorităţile nu au scos distracţia din inima Bucureştiului. “Şi anul acesta, puburile şi cluburile de toate felurile din Centrul Vechi au anunţat că vor avea uşile deschise de Anul Nou. Semn că nu se tem în vreun fel de încheierea subită a activităţii. Unii au gândit petreceri tematice, alţii au programat concerte şi DJ cu oarecare renume. Dar toţi, la unison, declară că au pregătit cele mai bune pachete şi oferte, cu nume pompoase – Gold ori Premium. Nu duc lipsă de clienţi de Revelion. De pildă, la Berăria Hanul cu Tei s-au făcut deja rezervările. 98% e ocupat. <<Trebuie să vă hotărâţi zilele astea, rapid. Altfel nu mai prindeţi loc>>, ne-a explicat un ospătar”, au scris jurnaliştii.

HotNews scrie că ideile stângi radicale au triumfat la Paris sub nume de împrumut, potrivit lui Cristian Mureşan, un tânăr manager care trăieşte în Franţa, martor la alegerile regionale câştigate de partidul extremist Frontul Naţional. „Aceasta e ziua în care comuniștii au confiscat alegerile din Franța. Frontul Național e Partidul Comunist în travesti”, a spus Cristian Mureșan despre partidul condus de Marine Le Pen. 

Capital scrie despre Călăraşi, care are o economie slabă, deşi deţine o reţea foarte bună de transport, se află la o aruncătură de băţ până în Bucureşti şi are investiţii străine peste medie.  “Se pare că, într-un mod aproape perfid, avantajele pomenite mai sus s-au combinat şi s-au transformat în dezavantaje. Astfel, proximitatea Bucureştiului (atât din punct de vedere geografic, cât şi din punct de vedere al facilităţii accesului) a făcut ca o bună parte din localnici (în special tineri, activi şi cu studii peste medie) să plece, temporar sau definitiv, spre Capitală. Lăsând în urmă exact ceea ce un antreprenor nu-şi doreşte pentru afacerea sa: forţă de muncă îmbătrânită şi slab calificată şi clienţi fără prea mulţi bani şi cu obiceiuri de consum învechite”, a scris jurnalistul.

În Wall Street citim că, deşi tinerii români au şapte joburi în CV până la 27 de ani şi cred că este bine, realitatea este alta, potrivit preşedintelui şi cofondatorului companiei de resurse umane APT, Andrew Littauer. “Ei cred că acest lucru spune despre ei că sunt foarte buni pentru că au reușit să obțină șapte joburi, cu remunerație crescută și responsabilități mai mari. în realitate, din perspectivă mea, ca angajator, nu mă pot bază că acel candidat va mai lucra pe poziția pe care îl angajez peste un an sau doi. ținerii trebuie să știe că nu este un aspect pozitiv să aibă 6-7 joburi până la vârstă de 27-30 de ani”, a explicat Littauer.

Evenimentul zilei scrie că o adevărată perlă a stațiunilor balneoclimatelice din perioada interbelică, Băile Oglinzi, din județul Neamț, o bază de tratament preferată de regele Carol al IIlea, a fost scoasă la mezat pentru un preț ridicol: 570.000 de euro, mai puțin decât valorează, pe piața imobiliară, o vilă din Pipera sau din centrul Bucureștiului. Deși acționarul majoritar, SIF Transilvania, anunțase, în 2009, investiții de circa 20 de milioane de euro, stațiunea este în paragină. În mod paradoxal, SC Stațiunea Oglinzi SA, moștenitoarea vechilor băi, este bogată în acte, deși nu mai funcționează din anul 2009. Acționari sunt SIF Transivania – 54,51%, orașul Târgu-Neamț – 31,18% și alte două firme private.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă