16 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI: LISTA băieţilor deştepţi decuplaţi de la HIDROELECTRICA

REVISTA PRESEI: LISTA băieţilor deştepţi decuplaţi de la HIDROELECTRICA

Gândul prezintă profilul “băieţilor deştepţi din energie”. “O parte din cei 10 băieţi deştepţi sunt pomeniţi într-un doar investigat de procurorii DIICOT în care mai mulţi directori ai Hidroelectrica şi fostul ministru Codruţ Sereş au fost trimişi în judecată pentru subminarea economiei naţionale. Dosarul Hidroelectrica vorbeşte exact despre contractele păguboase pentru stat dar profitabile pentru băieţii deştepţi.”

“Administratorul judiciar al Hidroelectrica, Remus Borza a declarat la Gândul Live că unii dintre băieţii deştepţi au încercat să îl mituiască. “Propuneri indecente se fac în România, dar eu nu sunt un pervers. Nu au fost propuneri concrete, ci nuanţate, indecente. Au fost şi bani, şi alte discuţii’, a declarat Borza”.

Din Adevărul aflăm că un ONG obscur a trimis 368 de membri ca observatori ai referendemului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. “Toţi au fost trimişi în Teleorman, judeţ controlat de secretarul general al PSD, Liviu Dragnea”.

“ONG-ul “Ţara noastră” pare a fi o organizaţie secretă. Pe site-ul asociaţiei nu găseşti adresă, nici număr de telefon. Pare o asociaţia înfiinţată din nimic pentru nimic. Nu spun nici cine este preşedintele, secretarul general sau directorul. Doar câteva cuvinte despre idealuri măreţe”.

“Cu toate astea, obscura asocociaţie pare a fi avut un rol important la referendum, dar şi o dimensiune de nebănuit”.

“Motocicletele de pe străzi sunt, în cea mai mare parte, scăpate de sub controlul poliţiei”, explică Jurnalul Naţional. “La poliţie, cetăţenii depun zilnic zeci de reclamaţii, deranjaţi de “manifestările artistice” de la miezul nopţii ale motocicliştilor. Legislaţia rutieră pare să fie însă neputinciosă în faţa lor”.

“Controalele din trafic ale Poliţiei şi ale specialiştilor Registrului Auto Român (RAR) nu par nici ele să oprească invazia de motociclete ‘tunate'”.

“Televiziunea Română, un nou Oltchim”, comentează Cotidianul. “Din 2006 până la finele anului trecut, postul public de televiziune a înregistrat constant pierderi din cauza catastrofalului management al celor care s-au perindat la conducerea Societăţii Române de Televiziune (SRTv). La 31 decembrie 2011 s-a ajuns la o pagubă de 160.807.909 lei (36,21 milioane de euro), faţă de 17.158.538 lei, cât s-a înregistrat în 2006, anul în care au început căderile financiare ale postului public de televiziune”.

“Cauza principală a acestei adevărate catastrofe financiare de la TVR este ‘luarea unor măsuri manageriale defectuoase, care au condus la creşterea vertiginoasă a cheltuielilor SRTv’, aşa cum au constatat auditorii Curţii de Conturi a României, într-un raport finalizat la mijlocul acestui an.

Ziarul Financiar ne prezină cel mai căutat om de pe piaţa de capital. “Cristian Sima, unul dintre cele mai colorate personaje de pe piaţa locală de capital, a fost dat dispărut de oamenii din piaţă, care nu mai reuşesc să-l contacteze la telefon şi nici nu ştiu la ce adresă să-l găsească”.

“Pe la bursa din Sibiu (Sibex), unde Sima era preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general, el nu a mai trecut de la începutul lunii octombrie, deşi prezenţa sa ar fi fost necesară datorită unui control derulat în această perioadă de CNVM, potrivit Mediafax.”

“În consecinţă, Consiliul de Administraţie al Sibex a hotărât miercuri înlocuirea lui Cristian Sima din funcţiile de preşedinte al Consiliului de Administraţie şi director general. Sima nu a putut fi contactat, telefonul său fiind închis”, precizează Ziarul Financiar.

Cele mai citite

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în ambdomenul unei paciente, iar aceasta a murit

Medicul care a operat o femeie din localitatea dâmboviţeană Dragomireşti şi ar fi uitat o compresă în abdomenul acesteia, lucru ce a dus la...

ELCEN o acuză pe Firea că a mințit la Realitatea Plus, în legătură cu falimentul RADET

Se încearcă din nou inducerea în eroare a opiniei publice în sensul în care ELCEN este considerată cauza falimentului RADET, transmit reprezentanții Electrocentrale București. Vă...

Iohannis – dă-mi-o mie, NA-TO mie

Ilustrație: Marian Avramescu Președintele Klaus Werner Iohannis reinventează schema clasică din blaturile fotbalului românesc. În loc de consacrata “dă-mi-o mie, na-ți-o ție”, șeful de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă