21.5 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI: Cine verifică povestea şi ascensiunea neamurilor lui Florian Coldea în...

REVISTA PRESEI: Cine verifică povestea şi ascensiunea neamurilor lui Florian Coldea în SRI?

“Andrei Chiliman, lăsat singur în faţa plutonului PNL”, titrează Adevărul în ediţia de marţi: “Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, a fost exclus din PNL, cu o majoritate largă, fără a fi apărat nici de Ludovic Orban, nici de Călin Popescu Tăriceanu. Crin Antonescu a obţinut, luni votul Delegaţiei Permanente a PNL pentru excluderea primarului sectorului 1, Andrei Chiliman, şi a deputatului Diana Tuşa. În cazul excluderii lui Chiliman, rezultatul a fost de 139 de voturi ‘pentru’, opt voturi ‘împotrivă’ şi 17 voturi nule. În cazul excluderii Dianei Tuşa, scorul a fost mai echilibrat: au fost înregistrate 104 voturi ‘pentru’, 41 de voturi ‘împotrivă’ şi 19 voturi nule”.

“Toate au un cap şi-o coadă. Cine verifică povestea şi ascensiunea neamurilor lui Florian Coldea în SRI?”, scrie Cotidianul: “Senatorul Valer Marian a făcut o nouă declaraţie politică incendiară, în şedinţa Senatului din 22.05.2013. Declaraţia sa se intitulează ‘Generalul Coldea, cȃinele de pradă al democraţiei’:

‘Conform multor foşti şi actuali lucrători din Serviciul Romȃn de Informaţii (SRI), şeful de facto al principalului serviciu secret din Romȃnia este generalul Florian Mihai Coldea, primul adjunct al directorului SRI şi omul de încredere al preşedintelui Traian Băsescu. Generalul Coldea coordonează toată activitatea informativ – operativă a serviciului, directorul SRI, George Cristian Maior, conducând serviciul la nivel de reprezentare şi cooperare cu celelalte instituţii similare din ţară şi din străinătate. Primul adjunct al directorului SRI a fost propulsat în această funcţie, potrivit unor rudenii apropiate ale acestuia, pe filieră politică PDL, respectiv cu concursul primarului municipiului Arad, Gheorghe Falcă, şi a socrului acestuia Gheorghe Seculici. Primarul Gheorghe Falcă era, în perioada respectivă, secretar executiv naţional al PDL şi se afla în relaţii apropiate cu preşedintele Traian Băsescu, care i-a fost naş de căsătorie, precum şi naş de botez al unicului său copil. Gheorghe Seculici era vicepremier şi ministru al Economiei în Guvernul Tăriceanu I la data promovarii lui Coldea în fruntea SRI. Seculici era şi şeful Cultului adventist de ziua a şaptea din Romȃnia şi avea relaţii importante în Statele Unite ale Americii, unde achiziţionase casa fondatorului cultului adventist ( situată în Vermont)'”.

Din Curentul aflăm că românii timoceni sunt o “monedă de schimb între Bucureşti şi Belgrad”: “La 1 martie 2012, România şi Serbia discutau la nivel oficial despre cum să facă ca primăverile românilor din zona de est a Serbiei să fie mai bune. România ar fi trebuit să sprijine aspiraţiile Belgradului la valorile democratice ale Europei Unite iar Serbia oferea în schimb un pachet minim de drepturi pentru etnicii români, denumiţi sofistic ‘vlahi’. O promisiune pe care autorităţile de la Belgrad se obligaseră şi anterior să o respecte în cadrul oficial. Un troc politic simplu care aparent ar fi o condus la o situaţie de tip ‘win-win'”.

“CONSTITUŢIA USL. Documentul negociat de Victor Ponta şi Crin Antonescu luni seara”, potrivit Gândul: “Liderii USL au negociat în această seară, în biroul de la Senat al lui Crin Antonescu, viitorul proiect al Constituţiei, care va fi depus mâine în cadrul Forumului Constituţional. Amendamentele propuse de USL stabilesc prerogativele preşedintelui, Guvernului şi Parlamentului, dar şi modul de alegere a conducerii CSM. De asemenea, au fost introduse două cazuri speciale când Parlamentul poate fi dizolvat”.

Cele mai citite

Miron Cosma, urmărit penal în dosarul Mineriadei, dă vina pe Ion Iliescu

Miron Cosma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, dă vina pe Ion Iliescu pentru victimele înregistrate în timpul Mineriadei din 13 - 15...

Noua fiță masonică: Sarmale la …roabă!

Așa zișii masoni grupați, în Marea Lojă Națională a României condusă, în scripte, de preotul Cătălin Tohăneanu, dar, în realitate, de plagiatorul Radu...

Opt persoane au murit în accidentul de elicopter din Iran. Alături de președinte se aflau ministrul de externe și doi lideri regionali

Opt persoane se aflau în elicopterul care s-a prăbușit în Iran, toate cele opt persoane fiind declarate decedate. Principalul oficial care a murit este președintele...
Ultima oră
Pe aceeași temă