20.6 C
București
joi, 23 mai 2024
AcasăSpecialREVISTA PRESEI. Ce jocuri de culise face Traian Băsescu după ce a...

REVISTA PRESEI. Ce jocuri de culise face Traian Băsescu după ce a aflat că este urmărit penal

Ziarele de vineri scriu despre decesul vedetei R/B Prince, despre jocurile de culise ale fostului preşedinte Traian Băsescu, dar şi despre scandalul de la Opera Naţională, care capătă aspecte de telenovelă.

“Adevărul” îl citează pe Mircea Kivu, despre acordarea titlului de Doctor Honoris Causa Patriarhului Daniel, care opinează tranşant: „Nu se livrează ca o pizza la domiciliu“. Afirmaţia vine în contextul în care “acordarea celui mai înalt titlu academic Patriarhului Daniel de către Universitatea Politehnica Bucureşti nu în cadrul unei ceremonii deschise, aşa cum se obişnuieşte, ci într-un cadru restrâns, la Muzeul Patriarhiei, a stârnit numeroase controverse în spaţiul public. Specialiştii sunt de părere că întreaga universitate a fost compromisă prin gestul făcut de conducerea instituţiei de învăţământ superior”.

“Gândul” scrie că “Figură iconică a anilor `80, celebrul cântăreţul Prince a murit joi, la studioul de înregistrări de la reşedinţa sa din Minnesota. „Este o profundă durere pentru mine să confirm că legendarul, iconicul cântăreţ, Prince Rogers Nelson, a murit la reşedinţa în această dimineaţă, la vârsta de 57 de ani”, a anunţat impresarul său, Yvette Noel-Schure, într-o declaraţie. “Nu avem în acest moment alte detalii privind cauza morţii sale”, a precizat ea. Şi “Evenimentul Zilei” scrie despre decesul neaşteptat al vedetei R&B Prince. 

Sub titlul “Ce jocuri de culise face Traian Băsescu după ce a aflat că este urmărit penal”,  “Jurnalul Naţional” scrie că “Traian Băsescu a informat, în urmă cu două zile, mai mulţi colaboratori din presa aservită, că a luat decizia să nu se înscrie în cursa electorală pentru Primăria Capitalei din acest an, au confirmat, pentru “Jurnalul Naţional”, surse din anturajul fostului preşedinte”.

“Cotidianul” ne anunţă că vom avea de urmărit la B1Tv un dialog cu Marian Munteanu a lui Cornel Nistorescu, pentru “90 de minute de adevăr despre retragerea din competiția pentru Primăria Capitalei, despre întâlnirea cu Petre Țuțea, despre tetativa de candidatură la președinția României și întâlnirea cu Virgil Măgureanu”.

“Hotnews” remarcă faptul că “Scandalul de la Opera capata aspecte de telenovela: Ministrul Vlad Alexandrescu schimba pentru a treia oara directorul Operei Bucuresti, in interval de cateva zile”.

 “Ziarul Financiar” anunţă o “Mega-tranzacţie pe final de săptămână în centrul Capitalei. GTC a cumpărat două clădiri din Piaţa Victoriei: Premium Point şi Premium Plaza, valoarea tranzacţiei fiind estimată la aproximativ 30-40 de milioane de euro”.

Sub titlul “Sofer Uber de Romania: cine practica serviciul, ce apreciaza la acest job si ce lipsuri intampina”, “Wall Street” a discutat cu “patru soferi ai serviciului de ride sharing Uber; patru personalitati diferite si, mai ales, varste si pregatiri diferite. De la pensionar la student, si chiar un fost sofer de taxi, ce anume apreciaza si ce minusuri gasesc serviciului Uber, prezent pe piata din Romania de peste un an”. 

“Apreciat de multi, contestat (tot) de multi, serviciul Uber a reusit, de bine de rau, sa isi faca loc pe cea mai aglomerata piata din Europa pe segmentul taximetriei. In Bucuresti, in prezent, pe strazi sunt circa 15.000 de masini operate de zeci de companii de taximetrie – unele legale, unele „la limita legii”, altele complet ilegale, dar tolerate, dupa cum subliniaza reprezentantii Asociatiei Pentru Drepturile Taximetristilor Independenti” – scrie publicaţia.

“Gazeta Sporturilor” scrie că pentru Simona Halep  urmează trei turnee la care are șansa să repare sezonul slab: “La finalul acestei luni, Halep va merge la Madrid, pentru turneul lui Ion Țiriac, care se dispută între 30 aprilie și 7 mai. Simona a ajuns în finala turneului în 2014, dar anul trecut a pierdut dezamăgitor în turul 1, în fața lui Alize Cornet. În mai, Halep va participa cel mai probabil și la turneul de la Roma, desfășurat între 9 și 21. Anul trecut, Simona a ajuns până în semifinale, unde a fost învinsă de Carla Suarez Navarro. Finalul lunii mai va aduce pentru Simona cel mai important turneu: Roland Garros, competiția pe care a câștigat-o la juniori. În 2014, Halep a pierdut finala în fața Mariei Șarapova, iar în 2015 a fost eliminată în turul II. Acum, Halep are șansa să câștige pentru prima dată un Grand Slam”.

Prosport” citează propunerea lui Mutu pentru Hagi: “Dacă pleacă la Rubin, să ma lase pe mine la Viitorul”. Ce spune “Briliantul” despre ce va face din vară şi pe cine vede în atacul României la EURO.

“Libertatea” prezintă “Super-povestea de viață a lui Alexandru, tânărul născut orb, care e student la Facultatea de matematică-informatică”: “Alexandru este un tânăr 22 de ani, nevăzător. Atât el, cât și fratele său mai mare s-au născut cu retinopatie pigmentară, o boală care nu le-a permis niciodată să vadă chipul celei care le-a dat viață. Chiar dacă se confruntă cu această problemă gravă de sănătate, Alex nu s-a dat niciodată în lături de la nimic”.

“Click” scrie despre “Schimbarea radicală a lui Cotabiță, la 11 luni de la infarct”: “dacă în toamnă era foarte slăbit, după cele trei luni de spitalizare, iată că, treptat-treptat, solistul a reuşit să se întremeze, astfel că acum acul cântarului îi indică cu 10 kilograme mai mult. Lui Gabriel, care pe vremuri era adeptul dietelor şi sportului,  nici că îi mai pasă acum că nu  mai arată ca tras prin inel. Mai mult, la ultimele concerte, el nu a prea a reuşit să-şi mascheze burtica”.

“Cancan” l-a filmat în zori pe “amantul” doamnei Borcea, în timp ce ieşea din vila Angelicăi, după o noapte fierbinte. “Cu Angela nu mai am o relaţie din decembrie. Nu am fost violent niciodată cu ea. Nu am nimic cu Mihaela Borcea. Angelica este influenţată de Marian Toader să o denigreze pe Mihaela Borcea. De anul trecut, nu mai am nimic cu Angela. Fiecare pe drumul lui”, declarase presupusul amant al Mihaelei Borcea, la momentul scandalului. 

 

Cele mai citite

Două adolescente, lovite pe o trecere de pietoni, în Vaslui

Două adolescente au fost accidentate, joi după-amiază, în timp ce traversau o stradă din municipiul Vaslui. Primele date de la locul evenimentului rutier arată...

Planul de pace al Chinei

Din multe rațiuni, Planul de pace al Chinei (2023) este referință internațională astăzi, prin natura lucrurilor și prin el însuși. În primul rând, situația obiectivă...

PNL, mai jos de genunchiul broaștei, la cel al lui Vâlceanu

Ilustrație: Marian Avramescu S-a demonstrat din nou – chiar mai puternic decât au dovedit acțiunile președintelui Partidului Social Democrat (PSD), premierul Marcel Ciolacu –...
Ultima oră
Pe aceeași temă