Bloggerii scriu, miercuri, despre cazul funcţionarilor care se perindă pe la DNA, dar şi despre “şantajul” TVR la adresa guvernului legat de datoriile sale care ar putea împiedica participarea la Eurovision.
Sub titlul “Bătălia subterană pentru potolirea DNA… fără abuzuri, puterea n-are niciun haz!”, Moise Guran scrie că “Piedone este doar un colţ de oglindă dintr-o bătălie mai mare, purtată pe toate liniile, dar purtată în subteranele politicii. Pentru că mulţi vor să scape o dată cu Piedone, vă propun să aducem bătălia la suprafaţă şi să o transformăm democratic în dezbatere publică. Nimic nu ne oferă o ocazie mai bună pentru asta decât o campanie electorală. Sediul materiei este infracţiunea de abuz în serviciu, care defineşte faptele unor funcţionari de a nu-şi îndeplini cum trebuie atribuţiile sau de a-i favoriza pe unii sau pe alţii prin aceasta. Potrivit raportului pe anul trecut al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cam jumătate din eforturile procurorilor s-au concentrat pe astfel de fapte – peste 600 dintre cele 1400 de infracţiuni trimise în judecată sunt abuzuri în serviciu. Alte sute sunt în decurs de cercetare şi, între timp, se încearcă prin mai multe căi dezincriminarea acesteia”.
Cătălin Tolontan lansează o întrebare “Cedează premierul Cioloş şantajului Eurovision” şi scrie că “datoria reală a TVR către EBU este de 16 milioane de euro, 10% din datoriile totale ale televiziunii publice și aproximativ 15% din cât datorează bugetului de stat”. În plus, crede jurnalistul, “dacă deciziile economice din TVR ar fi analizate măcar la jumătate de asprime față de felul în care sunt judecate dosarele de corupție ale politicienilor, cine știe la ce s-ar ajunge. Numai că politicienii sunt antipatici, pe când managementul și vedetele de televiziune beneficiază de prezumția de simpatie. Nu e corect, dar așa stau lucrurile”.
Zoso se întreabă “De ce femeile cu copil își găsesc greu partener”, iar răspunsul vine din exemplu unor colege care întăresc ipoteza bloggerului “Căsnicia e un lucru frumos. Copiii la fel. Amantele, dacă sunt descoperite la timp, pot fi extirpate și locul se vindecă frumos. Dacă nu, divorțul cu salată poate fi administrat”.
Cristian China Birta ne spune “Cum faci rost de bani ca să îți transformi o pasiune în business”: “Anul viitor o să împlinesc 10 ani de blogging. Dap, zece ani au trecut de când am decis (oho, habar nu aveam atunci că o să ajung atât de departe…) să îmi transform o pasiune într-un business. Și bine am făcut. Una din cele mai bune decizii pe care le-am luat în viața mea 🙂
Acuma, adevărul adevărat este că, în toamna lui 2007, când am dat drumul blogului, ordinea a fost un pic inversă. Adică oricum lucram în domeniul comunicării și am simțit atunci că faza asta cu blogurile are mare potențial de business. Așa că am trecut la treabă. Așa a început, ca idee de business, nu ca pasiune. Dar apoi bloggingul m-a acaparat cu trup și suflet, ca să zic așa, iar ceea ce părea o promisiune de pasiune s-a transformat într-o pasiune adevărată!
Dar nu am uitat nici o clipă că am început pe ideea de business. Cu o strategie, cu niște obiective, cu un plan editorial și – foarte important! – cu investiții. Pentru că, oricum o dați și oricum o învârtiți, business fără investiții nu se poate. Punct. Bagi ceva ca să scoți ceva și un pic mai mult, ca să o zic direct de la peluza unde îmi place mie să mă situez în viață”.
La o afacere de succes se referă şi Adelin Petrişor, care a descoperit în America “Big Apple”: “Cred că sunt pentru a patra oară în New York. Stau chiar în centrul Manhattan-ului, un cartier cu o suprafață de aproape 60 de km pătrați și o populație de peste 1,6 milioane. Îmi place să fiu turist aici, să simt vibrația orașului, să mă plimb pe străzile aglomerate, să-mi rup gâtul admirând câte o nouă clădire înaltă. Deși am ajuns de multe ori în New York, abia acum am urcat la etajul 70 al Rockefeller Center și am văzut de sus pădurea de zgârie-nori. Impresionant, însă cred că zgomotul, tensiunea, amestecul de bogăție indecentă și sărăcie lucie (sute de oameni dorm pe străzi) m-ar afecta pe termen lung”.
Victor Kapra scrie despre aparatele folosite în aeroport pentru a comanda un taxi: „. A coborât din avion pe Otopeni și acum încearcă să găsească un taxi, la un aparat primitiv, galben și jupuit. Aparatul e leneș și aproximativ. Cineva a înfipt – nu bănuim de ce – un drapel național în alcătuirea de tablă. Să fie frumos. Să privim filmul în care străinul nostru se străduiește să facă rost de un taxi: Mi-a fost jenă să-l filmez mai mult, dar vă asigur că omul, cu o răbdare incredibilă, a bătut cu degetele în aparat, ca la păcănele, mai mult de zece minute. Fără succes. A plecat oftând. Pe Otopeni e criză de taxiuri. Faci cu avionul de la Berlin la București două ore și stai la coadă în fața aparatului galben cel puțin o jumătate de oră. Criza a apărut după ce niște băieți isteți au venit cu noi reguli privind taxiurile, de la 1 aprilie. Taximetriștii dau vina pe aeroport, aeroportul dă vina pe taximetriști.”
