16.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăSpecialRevelion de criză

Revelion de criză

Constanţa şi Galaţi au fost, probabil, singurele oraşe mari din ţară în care nu s-au organizat petreceri de Revelion. Autorităţile din Constanţa au decis că măsura este necesară din cauza lipsei de fonduri.

Singurele semne că au existat sărbători de iarnă au fost pe o porţiune de câteva sute de metri din bulevardul Tomis, care a fost împodobită cu beculeţe, dar şi Parcul Copiilor, care încă funcţionează. Cluburile şi restaurantele au fost însă arhipline, cu toate că meniurile au fost, în general, de peste 250 de lei de persoană.

Şi în Galaţi iluminatul ornamental a fost mai discret decât în anii trecuţi. Au lipsit şi obişnuitele concerte şi focuri de artificii organizate de municipalitate. Măsurile de austeritate nu au fost o surpriză, pentru că municipalitatea  anunţase de câteva săptămâni că nu mai organiza evenimente speciale pentru finalul de an. Evident, părerile sunt împărţite.

Sunt şi voci care impută edililor că nu au organizat „nimic” sau faptul că iluminatul ornamental nu a fost la fel de bogat ca în anii trecuţi, dar sunt şi foarte mulţi gălăţeni care consideră că municipalitatea a procedat corect. „Nu înţeleg de ce dezamăgirea asta. Care-i şmecheria dacă avem artificii sau nu, concerte de zeci de mii de lei? Mă uitam la Focşani unde s-au cheltuit 800.000 de lei pentru organizarea revelionului”, a postat un gălăţean pe un forum local.

„La criza de acum, e bine că s-a cheltuit mai puţin pe iluminat, pentru că oraşul are alte priorităţi. Nici faptul că nu a mai fost organizat un concert nu a fost o mare pierdere, pentru că nici în anii trecuţi nu au fost prea mulţi spectatori. Iar lipsa focurilor de artificii a trecut neobservată, pentru că şi aşa «bombardamentul» de la miezul nopţii a fost suficient. Sunt multe alte lucruri pe care le putem reproşa celor ce conduc oraşul, nu artificiile de revelion”, ne-a spus Victor Nicoară.  

Cele mai citite

Olympiakos Pireu și Fiorentina, cu un pas în finala Europa Conference League

Olympiakos Pireu și Fiorentina sunt favorite la calificarea în finala ediției din acest an a Europa Conference League, după ce s-au impus, joi seară,...

Lionel Messi, de neoprit la 36 de ani! A fost desemnat jucătorul lunii în America

Argentinianul Lionel Messi, care în acest moment evoluează la formația Inter Miami, a fost votat cel mai bun jucător al lunii aprilie în liga...

Europa League: Leverkusen, aproape de finală. Remiză în meciul dintre Marseille și Atalanta

Noua campioană a Germaniei Bayer Leverkusen este cu un pas în finala Europa League, după ce a învins-o în deplasare pe AS Roma cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă