13.9 C
București
vineri, 17 mai 2024
AcasăSpecialReţeta lui Tişe pentru reducerea cheltuielilor parlamentarilor

Reţeta lui Tişe pentru reducerea cheltuielilor parlamentarilor

Vicepreşedintele PDL, senatorul de Cluj, Alin Tişe, a cerut plafonarea indemnizaţiilor parlamentarilor. El spune că fiecare parlamentar ar trebui să îşi păstreze salariul pe care l-a avut înainte de a fi ales, dacă acest salariu este mai mic decât actualele indemnizaţii, iar dacă a fost mai mare, parlamentarul în cauză să primească echivalentul salariului de preşedinte de Consiliu Judeţean. Este vorba de circa 4.000 de lei pe lună. „Dacă a fost medic sau profesor, să rămână cu salariu de medic sau de profesor. Dacă a avut un salariu mai mare decât indemnizaţia de preşedinte de Consiliu Judeţean, să fie plafonate indemnizaţiile parlamentarilor”, a spus senatorul PDL.

Reduceri suplimentare

De asemenea, Alin Tişe a spus că pot fi făcute economii şi la celelalte capitole de cheltuieli ale parlamentarilor.

Senatorul PDL mai propune ca Parlamentul să nu mai deconteze cazarea aleşilor la hotel, ci la nivelul unei garsoniere.

„Eu am locuit 15 ani într-o garsonieră, înainte să mă căsătoresc, aşa că nu ar fi nici o problemă. O garsonieră în Bucureşti costă 1.000 de lei pe lună, nu este nevoie de 3.500 de lei pe lună”, a spus parlamentarul clujean. De asemenea, el a mai propus limitarea cotei de carburant la un plin de rezervor pe lună şi a drumurilor cu avionul la un bilet dus-întors între circumscripţia deputatului şi senatorului şi Bucureşti.  

Cele mai citite

Arest la domiciliu pentru medicul care a uitat o compresă în ambdomenul unei paciente, iar aceasta a murit

Medicul care a operat o femeie din localitatea dâmboviţeană Dragomireşti şi ar fi uitat o compresă în abdomenul acesteia, lucru ce a dus la...

Impostura snoabă și propaganda veselă

Obsesia multor snobi care ce îmbogățesc peste măsură este să devină artiști prin intermediul banilor. Întâi își tot dichisesc și bibilesc casa de un...

Iohannis o poate acuza pe Andra că i-a furat opera “Pas cu pas”

Ilustrație: Laurențiu Mușoiu Dacă își tot vede năruit visul de a ajunge secretar general al Alianței Atlanticului de Nord (NATO), iar cu meditațiile nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă