15.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialRelaţiile bilaterale ale Ungariei cu România, marcate de provocări majore

Relaţiile bilaterale ale Ungariei cu România, marcate de provocări majore

Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a declarat, în cursul audierii în cadrul Comisiei pentru Coeziune Naţională a Parlamentului Ungariei, că relaţiile bilaterale ale Ungariei cu România sunt „marcate de provocări majore”,  informează MTI, citat de Mediafax.

Şeful diplomaţiei din Ungaria a mai precizat că relaţiile cu România au atins cel mai scăzut nivel şi a afirmat că fostul premier Victor Ponta „a lansat multe atacuri” la adresa Ungariei.

Cu toate acestea, România continuă să fie un important partener pentru schimburi comerciale, potrivit Peter Szijjarto.

În urmă cu câteva luni, România şi Ungaria au avut adispute puternice pe tema măsurilor dure luate de Guvernul Viktor Orban pentru limitarea imigraţiei.

În ceea ce priveşte relaţiile Ungariei cu Croaţia, Szijjarto a spus că ” nu au fost niciodată atât de proaste”.

„În privinţa Croaţiei, relaţiile s-au răcit în principal din cauza criticilor la adresa politicilor ungare privind imigraţia, dar şi ca urmare a eşecului Zagrebului de a completa o conductă de gaze între cele două ţări, situaţia fiind o ameninţare gravă la adresa securităţii energetice a Ungariei”, a subliniat Szijjarto.

Pe de altă parte, relaţiile cu Slovacia şi Serbia sunt „extrem de bune”.

„Deşi cooperarea cu Slovacia şi Serbia a fost împovărată cu provocări grave, tensiuni şi probleme istorice, cooperarea pragmatică a permis depăşirea situaţiei”, a explicat ministrul de Externe al Ungariei.

 

Cele mai citite

Lumina speranței în întuneric: Nevăzătorii cer Guvernului să-i privească în ochi

Nevăzătorii sunt revoltați că noua Lege a pensiilor le ia până la 80% din venituri Nevăzătorii protestează împotriva reducerii pensiilor cu până la 80%, cauzată...

Un taximetrist a fost bătut de doi clienți, care i-au furat mașina

Doi bărbați au fost arestați preventiv după ce, în urma unui conflict cu un șofer de taxi care a refuzat să îi transporte în...

Ședință de urgență la Ministerul Mediului, în contextul debitelor Dunării

La ședință participă reprezentanți de la Apele Române și de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Reprezentanții instituțiilor care urmăresc cotele Dunării vor merge în...
Ultima oră
Pe aceeași temă