Propunerile Comisiei Europene privind reglementarea acceptării migranţilor care cer azil pe solul european, sunt deja în centrul polemicii şi au fost deja respinse de două ori în martie, la cererea, între altele, a preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, care are temeri că propunerile pot adânci şi mai mult fractura între ţările europene pe tema migraţiei şi pot afecta acordul dintre UE şi Ankara privind retrimiterea sirienilor în Turcia, semnat la 18 martie şi pus în lucru de luni, 4 aprilie.
Propunerile Comisiei se referă la reformarea tratatului Dublin ce defineşte regulile de repartizare a celor care cer azil în UE. Acest regulament datează din 1990 şi decide ce stat este responsabil de tratarea cererilor. Revizuită deja de două ori, ultima oară în 2013, regula Dublin dispune că prima ţară din UE în care intră un migrant este cea în care are loc înregistrarea cererii de azil a acestuia. Le Monde arată că Bruxelles-ul are în vedere două opţiuni, lăsând responsabilitatea pe seama statelor membre şi nu va face propunerea sa legislativă decât mai târziu.
Ţările vor putea alege qvasi-statu quo-ul: ca reglementările actuale ale acordului de la Dublin să fie menţinute, cu „ţări de primă intrare“ (în princ ipal Grecia şi Italia). Şi va fi adăugat un mecanism temporar de solidaritate – în cazul presiunii migratorii puternice, doritorii de azil ar urma să fie repartizaţi pretutindeni în UE, potrivit unei „chei“ de repartizare dependentă de PIB, rata şomajului, numărul de refugiaţi deja sosiţi etc. Astfel, Bruxelles propune perenizarea „relocalizării“ a 160.000 de doritori de azil, decisă în septembrie 2015, dar care de luni de zile nu poate fi pusă în practică.
Dezbatere europeană
A doua opţiune – regulile actuale ale acordului Dublin, cu prima ţară de intrare – este abandonată şi doritorii de azil sunt repartizaţi la intrare între cei 28 de membri UE, de asemenea potrivit unei „chei“ de repartizare ţinând cont de „capacitatea lor de absorbţie“ şi nu se pune problema lăsării Greciei şi Italiei să preia majoritatea migranţilor. Comisia Europeană a propus şi uniformizarea drastică a procedurilor de examinare a cererilor de azil, care diferă şi mai mult de la o ţară la alta. Ideea Bruxelles-ului ar fi transformarea actualului „Birou european de sprijin în materie de azil“ (EASO, European Asylum Support Office) într-o agenţie care ar trata în mod centralizat toate cererile de azil care ajung într-o ţară a UE.
Majoritatea capitalelor europene vor trebui să decidă dacă este necesară o dezbatere, chiar dacă va fi eruptivă. În realitate, nimeni nu neagă, nici măcar în Polonia sau în Ungaria (unde guvernele refuză primirea refugiaţilor) că acordul Dublin nu funcţionează. Până în prezent, Grecia şi Italia nu obligau refugiaţii să depună cereri de azil şi îi lăsau să treacă spre nordul Europei. În apogeul crizei migraţiei, refugiaţii au fost retrimişi în Grecia, ţara de „primă intrare“ şi acum sunt două tabere distincte şi dificil de reconciliat. Cea în favoarea celei de a doua opţiuni – Grecia şi Italia, ţări de „primă intrare“ şi ţările „de destinaţie“, privilegiate de migranţi.
Cancelarul german, Angela Merkel, care a deschis porţile ţării sale sirienilor în vara trecută, cere de câteva luni o reformă drastică a regulilor Dublin.
