31.4 C
București
luni, 17 iunie 2024
AcasăSpecialRegretat de mulţi, Rădoi se poate răzgândi

Regretat de mulţi, Rădoi se poate răzgândi

Mijlocaşul Mirel Rădoi (în galben), unul dintre cei mai experimentaţi componenţi ai echipei naţionale a României, unde din anul 2000 a fost selecţionat de 67 de ori şi pentru care a marcat două goluri, a anunţat că intenţionează să se retragă. Rădoi, care evoluează la formaţia Al Hilal, se poate răzgândi, mai ales că încă nu a anunţat oficial această decizie a sa. În plus, atât selecţionerul Răzvan Lucescu, cât şi  alţi oameni importanţi din fotbal au declarat că vor încerca să-l facă să se răzgândească. „Am mai avut nişte discuţii cu el, şi după turneul din Ucraina, şi după meciul de la Istanbul, au fost mai multe ocazii când s-a pus această problemă, aşa că nu sunt surprins.

Nu este însă o decizie pe care să o accept uşor”, a spus Răzvan Lucescu. „Este singurul jucător prezent în toată această perioadă, de când am preluat eu echipa, la toate antrenamentele, chiar dacă a avut probleme medicale. Mulţi l-au contestat în ultima vreme, şi din presă, şi nimeni nu s-a gândit că, pe teren fiind, a ajutat echipa. A şi greşit, dar un jucător care se implică este imposibil să nu greşească. Este de bază pentru echipa naţională şi voi încerca să mai am o discuţie cu el”, a adăugat selecţionerul, chiar dacă Mirel Rădoi pare destul de hotărât să nu revină asupra acestei decizii. „Decizia este irevocabilă, am luat-o în vestiar, la Paris! Încă nu am discutat cu Răzvan, dar o să afle acum”, a declarat Mirel Rădoi.

Printre cei care regretă eventuala retragere a lui Rădoi se numără Dănuţ Coman,  portarul echipei Rapid. „L-am avut coleg la  naţională. Este un luptător şi ar fi o pierdere imensă pentru reprezentativă. Trece printr-o perioadă mai grea, are şi probleme familiale, îl înţeleg şi îi doresc multă sănătate tatălui său şi să aibă puterea să depăşească acest moment”, a spus Coman.

De asemenea Marius Lăcătuş, antrenorul Stelei, speră că Mirel Rădoi se va răzgândi. „Mirel este un jucător foarte bun şi este păcat de decizia pe care a luat-o. Sper ca oamenii din federaţie şi chiar selecţionerul să-l facă să se răzgândească, pentru că este un jucător foarte important pentru echipa naţională, care poate face diferenţa în anumite meciuri”, a spus Lăcătuş. 

Cele mai citite

Scoicile şi rapanele din Marea Neagră sunt sigure pentru consumul uman

Inspectorii sanitar-veterinari din Constanța au anunţat că poate fi reluată recoltarea de moluște vii din Marea Neagră. Decizia vine după ce timp de 10 zile,...

Un autocar și un autocamion din Ucraina s-au ciocnit în județul Constanța. Autocarul transporta copii ucraineni în Bulgaria

Un autocar și un autocamion, ambele din Ucraina, s-au ciocnit în județul Constanța, în noaptea de duminică spre luni, 16 spre 17 iunie 2024. Accidentul...

Huzurul din bani publici pentru pseudo vătaful masonilor, plagiatorul Radu Bălănescu

Plagiatorul Radu Ninel Bălănescu a rămas în continuare vătaful masonilor din România, chiar dacă scriptic nu este la butoane și continuă să fie...
Ultima oră
Pe aceeași temă