20.9 C
București
marți, 4 iunie 2024
AcasăSpecialRegizorul şi actorul Dan Constantin Nasta-Popescu a încetat din viață

Regizorul şi actorul Dan Constantin Nasta-Popescu a încetat din viață

Regizorul şi actorul de teatru şi film Dan Constantin Nasta-Popescu a murit, marţi, la vârsta de 96 de ani, informează Mediafax.

Anunțul a fost făcut de Uniunea teatrală din România (UNITER).

Dan Constantin Nasta-Popescu, născut pe 6 ianuarie 1919, a rămas cunoscut prin rolurile titulare interpretate în spectacolele “Despot Vodă”, de Vasile Alecsandri, “Egmont”, de Goethe, “Hamlet” şi “Richard al III-lea”, de William Shakespeare.

În afară de activitatea artistică, Dan Nasta a fost unul dintre cei mai mari colecţionari români de opere de artă.

Dan Nasta şi-a trăit viaţa împărţit între două pasiuni la fel de arzătoare: teatrul şi arta. Îşi petrecea mare parte din timp căutând şi cumpărând obiecte care să-i completeze colecţia de artă medievală şi etnografică menită să ilustreze evoluţia socială şi culturală a românilor. Ulterior, a donat această colecţie complexului Palatele Brâncoveneşti – Mogoşoaia.

A fost distins cu Medalia comemorativă “150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu” (2000) “pentru merite deosebite în studierea, editarea, promovarea sau interpretarea operei eminesciene” şi Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofiţer, categoria F – “Promovarea culturii” (2004) “pentru contribuţiile deosebite în promovarea culturii şi civilizaţiei româneşti, pentru realizarea unor programe complexe de mediatizare a acestora atât în ţară, cât şi peste hotare”.

Trupul neînsufleţit al lui Dan Nasta va fi depus la capela Cimitirului Bellu Ortodox, miercuri, la ora 12.00, iar slujba de înmormântare va avea loc joi, la ora 12.00.

Cele mai citite

S-a stabilit data de începere a noului sezon din SuperLiga Feminină de fotbal

Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a stabilit în cadrul ședinței de astăzi data de începere a SuperLigii Feminine de fotbal. Astfel, conform FRF,...

Agricultorii francezi și spanioli au blocat granița comună în Pirinei

La doar câteva zile de alegerile europene, agricultori francezi și spanioli au blocat, luni dimineață, mai multe puncte de trecere a frontierei comune, în...

Fără “România liberă,” n-ar fi putut exista integrarea europeană

Îngerul meu păzitor, Petre Mihai Băcanu, se apropie de cota 80. Ca om zămislit și retras la munte, a lansat sâmbătă, la Bookfest, cartea...
Ultima oră
Pe aceeași temă