20 C
București
marți, 21 mai 2024
AcasăSpecialFOTO. REFERENDUM pentru demiterea lui Robert Negoiţă. Locuitorii din sectorul 3 STRÂNG...

FOTO. REFERENDUM pentru demiterea lui Robert Negoiţă. Locuitorii din sectorul 3 STRÂNG SEMNĂTURILE NECESARE

Locuitorii din sectorul 3 au iniţiat, pe Facebook, o acţiune de strângere de semnături pentru organizarea unui referendum pentru demiterea primarului Robert Negoiţă. Motivul unui astfel de demers este reprezentat de faptul că cetățenii sunt revoltați de încălcarea promisiunilor electorale, dar și de proiectele controversate ale primarului. Pentru organizarea unui astfel de referendum este nevoie de cel puțin 25% dintre semnăturile locuitorilor cu drept de vot.

România liberă prezintă integral, mai jos, textul prin care se cere demiterea lui Robert Negoiţă de la conducerea primăriei sectorului 3:

"Pentru motivele pe cale le vom prezenta in cele ce urmeaza, cetatenii Sectorului 3 doresc demiterea primarului Robert Negoita prin REFERENDUM.

In acest scop strangem semnaturile necesare realizarii referendumului, conform legii nr. 286 din 6 iulie 2006 pentru modificarea şi completarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001: 
"Art. 73. – (1) Mandatul primarului încetează ca urmare a rezultatului
unui referendum local având ca obiect demiterea acestuia, organizat în condiţiile legii, conform procedurii prevăzute la art. 58 alin. (3)-(7).
(2) Referendumul pentru încetarea mandatului primarului se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de locuitorii comunei, oraşului sau municipiului, ca urmare a nesocotirii de către acesta a intereselor generale ale colectivităţii locale sau a neexercitarii atribuţiilor ce îi revin, potrivit legii, inclusiv a celor pe care le exercita ca reprezentant al statului.
…………………………………………………………………
(4) Organizarea referendumului trebuie sa fie solicitată, în scris, de
cel puţin 25% dintre locuitorii cu drept de vot. Acest procent trebuie sa fie realizat în fiecare dintre localităţile componente ale comunei,
oraşului sau municipiului."

Motivele demiterii primarului Robert Negoita (RN):
1. Primarul Robert Negoita are datorii neplatite la ANAF in valoare de aproximativ 45 milioane Euro. Cum poate fi un infractor bun administrator al bunului public?
2. Incalcarea promisiunilor electorale in privinta taxei pentru salubrizare. In campania electorala RN a promis taxa 0 pentru salubritate, dar imediat ce si-a inceput mandatul a crescut aceasta taxa cu 60%
3. Incalcarea promisiunilor electorale in privinta reabilitarii termice a blocurilor din sector. In campania electorala RN a promis realibitare gratuita pe toata perioda mandatului, dar in prezent cetatenii sunt nevoiti sa plateasca pentru realibiltarea termica a blocurilor, care se face cu bani imprumutati de la Banca Europeana de Investitii: peste 60 milioane Euro, bani ce vor trebui platiti de cetateni. De asemenea cetatenii trebuie sa plateasca si cele 8 milioane Euro doar consultanta in procesul reabilitarii termice din sectorul 3, o suma catastrofal de mare comparativ cu sumele practicate in domeniu.
4. Deturnarea de fonduri prin plata ilegala catre anumite firme privilegiate a peste 8,5 milioane de euro în 2012, potrivit raportului Curţii de Conturi. Inspectorii spun că banii au fost daţi unor firme private, prin modificarea unor contracte. Banii plătiţi ilegal de Primăria Sectorului 3 reprezintă 95% din prejudiciul total produs la nivelul Capitalei. 
5. Distrugerea spatiului verde din jurul blocurilor, prin betonarea aleilor, scuarurilor, alveolelor, gradinilor din jurul celor peste 2000 de blocuri. Distrugerea a peste 5 hectare spatiu verde. 
6. Betonarea a peste 8000 de arbori si condamnarea acestora la moarte sigura prin folosirea unor lacuri chimice industriale de sufocare a acestora sau betonarea radacinilor. 
7. Comasarea scolilor si generarea unui proces amplu de inghesuire a elevilor si folosirea infrastructurii scolare pentru interesele de partid- vezi exemplul Salii de Sport Elie Radu, redenumita Apollo.
8. Realizarea unor lucrari ilegale pe Bulevardul Unirii in valoare de 15 milioane Euro. 
9. Schimbarea inutila a peste 5000 de banci de pe arterele sectorului cu noi banci modulare, mult supradimensionate fata de nevoile reale.
10. Concesionarea parcurilor din sector si alocarea a peste 50 de milioane de euro pentru firma Cris Garden pentru suma modica de 6.500 Euro/an
11. Plata a 1,7 milioane de Euro pentru fantana din fata Cinematografului Gloria, o investitie inutila cat timp la 30 de metri se afla Parcul Alexandru Ioan Cuza.
12. Plata a peste 3 milioane de Euro pentru bordurile rosii de pe marile bulevarde: Camil Ressu, Nicolae Grigorescu, Th Pallady.
13. Ghetoizarea sectorului prin ingradirea locurilor de joaca cu garduri de 2 metri.
14. Lipsa de transparenta decizionale fata de cetatenii, intrucat nici un proiect aprobat de primarie nu a fost supus dezbaterii publice, conform legii.
15. Promovarea unor personaje supuse strict politic in functii de conducere in Primaria Sector 3, enumerand pe Constantin Mitache (administrator proiecte europene si vicepresedinte PSD), Octavian Ghetu (director economic, fost angajat al firmelor primarului), George Manciu (director utilitati publice, mebru PSD), Octavian Ghetu (director economic, fost angajat al firmelor primarului), Pencea Florentina`(secretare Consiliu Local, prefect al Judetului Ilfov care a avizat dosarul de constructie a blocurilor lui Robert Negoita care au luat foc).
16. Ignorarea sesizarilor cetatenilor, la care nu se raspunde conform legii 544/2001 privind liberul acces la informatiile publice. 
17. Desfasurarea de lucrari fara autorizatie de mediu in parcul Titanii, incalcandu-se legea 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor."

 

Cele mai citite

Poliția ungară l-a arestat pe căpitanul unei nave implicată într-o coliziune pe Dunăre

Poliţia ungară a anunţat luni că l-a arestat pe căpitanul unei nave de croazieră sub pavilion elveţian implicată într-o coliziune pe Dunăre cu o...

Cristian Vasilcoiu, secretar de stat Ministerul Muncii: Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale

Proiectul privind salariul minim prevede că nu vor exista diminuări salariale iar formula care va fi stabilită va ţine cont, printre altele, de nivelul...

Cum să alegi o florărie online de încredere și să te bucuri de servicii de calitate 

În lumea digitală de astăzi, alegerea unei florării online de încredere poate fi o provocare. Cu o mulțime de opțiuni disponibile, cum vei putea...
Ultima oră
Pe aceeași temă