25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialRecord de impopularitate pentru Hollande

Record de impopularitate pentru Hollande

Media franceză este deosebit de critică faţă de preşedintele Hollande, care, cu o cotă de popularitate de 20%, este considerat asemenea „pilotului unui avion care nu mai răspunde comenzilor”. Strada protestează, puterea cedează. Nu este vorba de o revoluţie ci de o succesiune de revolte care ameninţă să se extindă. Nu mai este vorba că se clatină guvernul, că cedează majoritatea, este vorba că ţara se apropie de haos-radare distruse, impozite pe care francezii nu mai vor să le plătească, şeful statului fluierat la marcarea unui eveniment istoric. Plecată din Bretagne, nemulţumirea socială a câştigat ansamblul teritoriului şi autorităţile avertizează contra riscurilor derapajelor. „Crispare”, „furie”, „exasperare” sunt cuvinte evocate de prefecţi pentru a califica climatul social pretutindeni în Franţa. Ei precizează că fronda contra ecotaxei nu se limitează doar la Bretagne şi s-a extins la nivelul a cel puţin 23 de departamente. Franţa adună veşti proaste şi din exterior.

A fost retrogradată de agenţia americană Standard&Poor’s şi verdictul este incontestabil. S&P a considerat întotdeauna că Franţa îşi poate reduce deficitele ridicând impozitele, dar acum agenţia afirmă că acea perioadă este depăşită, având în vedere „creşterea nemulţumirii opiniei publice care a dus la respingerea politicii fiscale”. Liderii francezi pierd ultimul levier de acţiune aflat la dispoziţia lor – fiscalitatea. Hollande forţează modificarea legislaţiei şi nu mai vorbeşte despre „redresarea finanţelor publice”, ceea ce duce cu gândul fie la creşterea impozitelor, fie la economii bugetare. Eforturile în vederea atingerii unui deficit public de 3% din PIB par irealizabile şi la Bruxelles şi de către OECD. Media arată că Hollande plăteşte pentru alţii, predecesorii săi nu au ştiut sau nu au dorit să facă reformele necesare, mai dificile după crahul financiar din 2008. După aceea, furtuna a devenit economică şi socială şi astăzi sentimentele sunt că nimic nu mai funcţionează. Iar preşedintele nu îşi mai poate convinge nici miniştrii, reţetele fiscale promise întreprinderilor se anunţă nesincere.

Avertismentul socialiştilor

Sunt voci din rândul socialiştilor, majoritatea prezidenţială, care susţin că cele 20 de procente de care se mai bucură preşedintele îl fac ilegitim, dar se admite că nu ar folosi la nimic schimbarea persoanei dacă metoda rămâne acceaşi. „François, trebuie să te opreşti să guvernezi singur”.

În plină criză bretonă, şeful statului a ocolit mersul normal al Executivului pentru a-l menaja pe Jean-Marc Ayrault, reticent la o suspendare a eco-taxei. În plină criză Leonarda, rivalităţile dintre Jean-Marc Ayrault şi Manuel Valls au atins apogeul şi au deranjat adoptarea unei soluţii. Şi, în faţa nemulţumirii generale, guvernul este din ce în ce mai nepopular ca niciodată, iar Hollande scade vertiginos în sondaje. Precedentul record de impopularitate era deţinut tot de un şef de stat socialist – François Mitterrand, cu 22% în decembrie 1991, în cursul celui de-al doilea man­dat. Predecesorul lui Hollan­de, Nicolas Sarkozy a atins cel mai scăzut nivel de popularitate în aprilie 2011, cu 28% de francezi declaraţi mulţumiţi de politica sa. Hollande a bătut deja recordul de nemulţumiţi în barometrul IFOP – cel mai vechi dintre toate institutele franceze de sondaje – cu 79% în aprilie, record deţinut până acum de Sarkozy (72% în aprilie 2011). Doar în rândul simpatizanţilor socialişti cota de popularitate a lui Hollande depăşeşte 50%. De asemenea, se erodează şi popularitatea premierului, cu 23%, în scădere cu 5 puncte în raport cu octombrie, cel mai scăzut nivel a lui Jean-Marc Ayrault de la intrarea sa în funcţie, în mai 2012.

„Vânătoare“ în Paris

Capitala Franţei era ieri în plină efervescenţă. La câteva ore distanţă, împuşcături au izbucnit în sediul cotidianului de stânga, Liberation, apoi în faţa Société Générale din La Defense. Poliţia a asigurat imediat paza marilor publicaţii din Paris şi a declanşat căutarea agresorului. Preşedintele François Hollande şi-a declarat „emoţia” şi a cerut ministerului de Interne să mobilizeze toate mijloacele pentru elucidarea circumstanţelor şi arestarea autorilor.

Un bărbat a intrat în holul cotidianului Liberation în mijlocul dimineţii, înarmat cu o puşcă şi a tras câteva focuri rănind grav un asistent fotograf, înainte de a fugi. Rănitul, 32 de ani, a fost lovit în torace, este din afara personalului ziarului, care venea să asiste fotograful Laurent Bocher pentru suplimentul Next. Potrivit imaginilor de videosupraveghere, bărbatul este acelaşi care a ameninţat săptămâna trecută angajaţii BFM TV. Trăgătorul a scăpat din sediul Liberation în pofida dispozitivului poliţiei desfăşurat în stradă, unde zeci de bărbaţi care purtau un rucsac negru, asemănător cu al agresorului, au fost percheziţionaţi. O oră mai târziu, împuşcături au fost trase în direcţia unui turn al Société Générale din modernul cartier La Defense de către un bărbat, fără a răni pe cineva. Autorităţile nu au putut stabili vreo legătură între cele două agresiuni. Atâta vreme cât se află în fugă şi nu ştim motivele lui, el reprezintă un pericol, a declarat ministrul de Interne, Manuel Valls. Mai târziu, acelaşi bărbat a deturnat o maşină şi a silit conducătorul să îl lase pe Champs Élysées.

Cele mai citite

Taiwan, lovit de un cutremur

Taiwan a fost lovit de un cutremur cu magnitudine de 5.4, potrivit Reuters. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 25 kilometri. Conform Centrului chinez...

Lando Norris a spart gheața în Marele Circ! Britanicul, campion în cursa de la Miami

Britanicul Lando Norris (McLaren-Mercedes) s-a impus în Marele Premiu de Formula 1 găzduit duminică de Miami, în a şasea etapă a Campionatului mondial. Plecat din...

Gata cu vacanța de Paște. Românii se întorc acasă

Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri au fost observate pe principalele artere rutiere din orașul bulgăresc Ruse, situat la granița cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă