25.2 C
București
luni, 6 mai 2024
AcasăSpecialRazvan Selariu, singur printre americani

Razvan Selariu, singur printre americani

Romania va fi reprezentata de un singur sportiv – Razvan Selariu – la Cupa Americii, primul concurs international de gimnastica de anvergura al anului, care se desfasoara numai la individual compus, gazduit de astazi de “Licouras Center” din Philadephia (SUA). Desi initial era vorba sa mearga si Sandra Izbasa, pana la urma s-a renuntat la deplasarea gimnastei, care se antreneaza sub indrumarea antrenorului coordonator al lotului national feminin Nicolae Forminte, pentru ca nu era suficient de bine pregatita. “Fiecare tehnician are un program bine stabilit, iar pentru Sandra ar fi fost prea devreme sa intre in competitie”, a precizat Mircea Apolzan, secretarul general al forul nostru de specialitate.
Premiile mari oferite de organizatori, 15.000 de dolari pentru castigator, 10.000 pentru ocupantul pozitiei secunde si 5.000 pentru locul al treilea, au atras, ca in fiecare an, gimnasti de top, intrecerile anuntandu-se extrem de interesante. Pentru oaspeti insa marele dezavantaj il constituie faptul ca arbitrii ii favorizeaza vizibil pe reprezentantii gazdelor. “Este un lucru stiut ca americanii castiga de fiecare data. Doar in 2000 premiul cel mare a revenit unui cubanez, pentru ca s-a accidentat un gimnast de-al lor”, a dezvaluit Mircea Apolzan. Totusi editia din acest an a competitiei de peste Ocean prezinta o importanta aparte, fiind cel dintai mare concurs unde se va aplica noul cod de punctaj. “Va fi interesant sa vedem, in primul rand, unde se afla Razvan Selariu cu pregatirea si cum se va descurca cu noul sistem de punctaj, iar in al doilea ce surprize ne-au pregatit adversarii nostri”, a mai declarat secretarul general al FRG. Astazi vor avea loc calificarile, maine urmand a se desfasura finalele, unde vor accede primii opt clasati dupa prima zi, atat la feminin, cat si la masculin.

Cele mai citite

Armata israeliană a început evacuarea civililor din Rafah, înaintea unei posibile ofensive

Armata israeliană a început evacuarea civililor din orașul Rafah, aflat în sudul Fâșiei Gaza, aparent în cadrul pregătirilor pentru o operațiune militară în această...

Gata cu vacanța de Paște. Românii se întorc acasă

Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri au fost observate pe principalele artere rutiere din orașul bulgăresc Ruse, situat la granița cu...

Lando Norris a spart gheața în Marele Circ! Britanicul, campion în cursa de la Miami

Britanicul Lando Norris (McLaren-Mercedes) s-a impus în Marele Premiu de Formula 1 găzduit duminică de Miami, în a şasea etapă a Campionatului mondial. Plecat din...
Ultima oră
Pe aceeași temă